RO EN
Košík je prázdný

De-a Arhitectura la clasa: Educatia de mediu construit continua in scolile din Romania

De-a Arhitectura a incheiat procesul de formare al indrumatorilor ce vor preda cursuri de arhitectura si mediu construit in scolile din Romania in acest an scolar. Profesorii inscrisi in program alaturi de arhitectii voluntari vor ghida elevii din clasele I-IV intr-o calatorie fascinanta de descoperire a lumii construite care ne inconjoara.
In anul scolar 2022-2023 un numar de 62 de clase s-au inscris in programele oferite de De-a Arhitectura si au finalizat procesul de formare. In Bucuresti, Campulung si Pitesti (jud. Arges), Oradea (jud. Bihor), Cluj-Napoca (jud. Cluj), Galati (jud. Galati), Rovinari (jud. Gorj), Iasi, Miroslava si Pascani (jud. Iasi), Ciolpani si Snagov (jud. Ilfov), Ludus si Targu Mures (jud. Mures), Ploiesti (jud. Prahova), Gura Humorului (jud. Suceava), Timisoara (jud. Timis), 40 de clase din 28 de scoli, prin invatatorii claselor I si a II-a, si-au aratat interesul de a parcurge cursul „De-a arhitectura mini”. In Bucuresti, Brasov (jud. Brasov), Cluj-Napoca (jud. Cluj), Miroslava (jud. Iasi), Ciolpani (jud. Ilfov), Baia-Mare (jud. Maramures), Ploiesti (jud. Prahova), Timisoara (jud. Timis), 22 de clase din 19 scoli, prin invatatorii claselor a III-a si a IV-a, vor urma cursul „De-a arhitectura in orasul meu”. In total peste 1500 elevi, 62 profesori si 50 voluntari profesionisti ai mediului construit vor descoperi prin metode hands-on cum functioneaza localitatile in care traim. Dintre clasele inscrise 14 sunt clase in rural si 11 clase care continua cursul inceput anul trecut sau care abia au incheiat unul dintre cele doua cursuri complementare si il incep pe urmatorul.
 
Formare „De-a arhitectura mini” (clasa I si a II-a)
In perioada iunie-iulie 2022, cu sprijinul partenerului strategic Ordinul Arhitectilor din Romania, prin taxa „Timbrul Arhitecturii”, Asociatia De-a Arhitectura a organizat atelierele de formare pentru echipele de indrumatori ale programului educational „De-a arhitectura mini” in anul scolar 2022-2023. Activitatile de pregatire au fost elaborate si conduse de catre specialisti in domeniul mediului construit si in domeniul educatiei, facilitatori si formatori cu experienta, direct implicati in elaborarea sau implementarea programelor educative De-a arhitectura. Programul de formare „De-a arhitectura mini” 2022 a fost coordonat de arh. Ioana Rizea si implementat cu ajutorul celor cinci moderatori ai platformei online: arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Carmina Gheorghita, arh. Eliza Jurca, arh. Simona Or-Munteanu si arh. Ioana Rizea.
Asistenta oferita de De-a Arhitectura scolilor a cuprins doua etape de pregatire prealabila obligatorie a celor ce vor sustine cursurile optionale in anul scolar urmator, profesorii claselor selectate si arhitectii voluntari ce ii vor sprijini. Prima etapa s-a desfasurat individual prin parcurgerea unui modul de formare online, iar partea a doua, etapa fata in fata, a presupus participarea la un atelier de aplicatii practice, in care indrumatorii arhitecti voluntari si cadre didactice s-au intalnit cu coechipierul sau coordonatorul local pentru a consolida colaborarea in pregatirea si sustinerea orelor, pentru a exersa metodele interactive de invatare si pentru a beneficia de transferul de experiente de la un an scolar la altul.
Programul de formare le este util invatatorilor pentru activitatea lor de predare a cursului (care nu este predare in sensul clasic formal, ci facilitare a experientelor de invatare ale elevilor), dar si pentru aplicarea unor metode din curs in disciplinele din trunchiul comun.
Arhitectilor voluntari le este utila aceasta pregatire pentru a sti cum anume pot sprijini activitatea de predare a profesorilor, dar si pentru activitatea lor curenta de comunicare si interactiune cu clientii si cu publicul.
 
Formare „De-a arhitectura in orasul meu” (clasa a III-a si a IV-a)
In perioada iunie-septembrie 2022, cu sprijinul partenerului strategic Ordinul Arhitectilor din Romania, prin taxa „Timbrul Arhitecturii”, Asociatia De-a Arhitectura a organizat atelierele de formare pentru echipele de indrumatori ale programului educational „De-a arhitectura in orasul meu” in anul scolar 2022-2023. Programul de formare „De-a arhitectura in orasul meu” 2022 a fost coordonat de arh. Ioana Rizea si implementat cu ajutorul celor cinci formatori: arh. Brindusa Havasi, arh. Iulia Patru, prof. inv. primar Cristina Pisica, prof. inv. primar Felicia Popovici, prof. inv. primar Gianina Vanca.
Programul de formare a echipelor de indrumatori care vor derula optionalul „De-a arhitectura in orasul meu” a constat dintr-o serie de 3 ateliere. Primele doua ateliere s-au desfasurat online la final de iunie-inceput de iulie si au avut ca obiective:
- formarea echipelor cadru didactic-arhitect voluntar;
familiarizarea acestora cu abordarea pedagogica De-a arhitectura, modul de colaborare, competentele vizate de programa scolara, structura si continutul cursului;
- schitarea in echipa a unor scenarii de lectie, pe baza resurselor puse la dispozitie de asociatie - Ghidul indrumatorului, Caietul elevului, Biblioteca de imagini si lectiile filmate.
 
Cel de-al treilea atelier a avut loc in luna septembrie, in doua formate:
- unul online, la care au participat indrumatorii din toata tara;
- unul fata in fata, la care au participat indrumatorii din Bucuresti si imprejurimi.
Scopul acestui atelier a fost imbunatatirea colaborarii dintre cadrul didactic si arhitectul voluntar care il va seconda in predarea acestui optional prin simularea in echipa a unor bucati de lectie, invatand unii de la altii. Acesta dezvolta capacitatea indrumatorilor (profesori si voluntari) de a asigura atingerea obiectivelor de invatare, adica a competentelor elevilor stabilite prin programa scolara si de a aplica si adapta metodele interactive de predare propuse de curs. Indrumatorii au dobandit, de asemenea, unele competente care sa le fie utile si in alte contexte profesionale. Colaborarea initiata cu acest prilej si schimbul de experiente va contribui la continuitatea programelor in anii ce urmeaza si poate duce si la initierea unor noi demersuri educationale, in reteaua nationala creata sau in retele nationale sau internationale din care Asociatia De-a Arhitectura face parte.
„Ne-am bucurat sa fim din nou fata in fata, cadre didactice si arhitecti voluntari, la ultimul din seria celor trei ateliere de formare a echipelor de indrumatori care vor derula optionalul «De-a arhitectura in orasul meu» in anul scolar 2022-2023. Emotia participantilor s-a transmis si formatorilor si ne-a tinut in priza pe parcursul celor patru ore de atelier in care am exersat simulari de diferite bucati de lectie si am impartasit experiente. Le dorim tuturor ca ora de arhitectura sa le aduca bucuria explorarii si descoperirii acelor trasaturi ale mediului construit care ne fac mai buni, mai inspirati si ne aduc mai aproape. Sa ne revedem cu machetele oraselor imaginate de copii la expozitia de final de an!” - a transmis dr. arh. Brindusa Havasi, coordonator De-a Arhitectura Vest si formator „De-a arhitectura in orasul meu”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter