RO EN
Košík je prázdný

STRABAG si-a dublat valoarea portofoliului din Romania in 2022, la 567 milioane euro

Strabag Romania, lider al pietei locale de constructii, a incheiat anul 2022 cu venituri totale de 315 milioane de euro, in crestere cu 19% fata de nivelul de 264 milioane de euro inregistrat in 2021. La finele lunii decembrie 2022, compania avea un portofoliu de contracte evaluat la 567 milioane de euro, fiind cu 129% peste nivelul de 248 milioane de euro inregistrat la sfarsitul anului 2021, si un numar total de 1.768 de angajati.
"Cu un nivel al veniturilor de 315,46 milioane de euro in 2022, Strabag isi mentine pozitia de lider pe piata constructiilor din Romania, avand o cota de piata de 1,2%. In sectorul lucrarilor de infrastructura, cota de piata este de 4,3%", se arata in raportul anual al grupului austriac Strabag.
In 2022, Strabag a contractat noi proiecte de anvergura pe piata locala, precum finalizarea Autostrazii Transilvania, pe sectorul Chetani - Campia Turzii (lot 3), alaturi de Geiger Transilvania, tronson de 15,7 km cu o valoare de 85 milioane euro (fara TVA), noul campus de 24 de milioane de euro dezvoltat de Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" (UMFVB) Timisoara in Ghiroda, noul terminal A4 al Aeroportului din Iasi, contract de 67 milioane de euro, dar si mega-proiectul de constructie a infrastructurii Bazei 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu, din Constanta (Etapa 1), proiect cu o valoare de circa 300 de milioane de euro, ofertat in asociere cu Aduro Impex si Bog’Art.
In sectorul privat, Strabag a contractat, in 2022, lucrarile de constructii pentru ansamblul mixt Paltim Timisoara, proiect dezvoltat de Speedwell, pentru centrul comercial Giurgiu Shopping Park, investitie Square 7 Properties, dar si pentru cladirea de birouri Arghezi 4, pe care o dezvolta in regie proprie langa Piata Universitatii din Bucuresti. 
La inceputul anului 2023, Strabag Romania a contractat, alaturi de ARL Cluj SA, lucrarile de modernizare a aeroportului din Targu Mures, contract in valoare de peste 26 milioane de euro.
 
Evolutie exceptionala la nivel de grup
In 2022, grupul Strabag a inregistrat venituri totale de 17,7 miliarde euro, in crestere cu 10% fata de nivelul din 16,1 miliarde euro consemnat in 2021. Venitul consolidat a atins pragul de 17 miliarde euro (+11%). Potrivit datelor companiei, segmentul operational Nord-Vest a contribuit cu 47% la acest rezultat, Sud-Est cu 32%, iar cel International + Special, cu 21%. In pofida cresteri constante a preturilor materialelor de constructii si a ratelor dobanzilor, Strabag a reusit sa-si majoreze cu 6% valoarea totala a portofoliului de contracte, care a ajuns la un nou record anual de 23,7 miliarde euro la finalul anului 2022.
"Am lasat in urma un an provocator din mai multe puncte de vedere. In urma invaziei Ucrainei de catre Rusia, am implementat rapid si hotarat masuri radicale pentru a preveni orice influenta posibila, chiar indirecta, asupra grupului Strabag de catre Oleg Deripaska, care controleaza actionarul Rasperia. Razboiul din Ucraina a dus la o crestere semnificativa a inflatiei in Europa, la care bancile centrale au raspuns cu majorari substantiale ale dobanzilor. In acest mediu provocator, Strabag a inregistrat, totusi, al doilea cel mai bun rezultat din istoria companiei, ceea ce confirma, inca o data, rezilienta modelului nostru de afaceri bazat pe diversificare", a declarat Klemens Haselsteiner, CEO al grupului Strabag.
Potrivit managerului, situatia de pe pietele internationale se mentine turbulenta, iar cadrul general, provocator. "Cu toate acestea, nu anticipam niciun esec major in 2023. Ne asteptam sa putem mentine volumul productiei la un nivel ridicat, ce ar putea atinge 17,9 miliarde euro la finalul anului. Mai ales in perioadele in care segmentele individuale de constructii se confrunta cu scaderi, strategia noastra de diversificare isi dovedeste valoarea. In consecinta, ne asteptam sa generam o marja EBIT de cel putin 4% in 2023 si sa mentinem acest nivel pe termen lung", a precizat Klemens Haselsteiner.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter