RO EN
Košík je prázdný

INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 19,3% in primele 11 luni din 2020

In primele 11 luni din 2020, piata locala de constructii a inregistrat o crestere bruta de 16,7% fata de aceeasi perioada din 2019. Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si sezonalitate, sectorul a consemnat o evolutie de 19,3%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Pe elemente de structura, volumul lucrarilor de constructii din acest interval a inregistrat evolutii importante pe toate segmentele. Lucrarile de reparatii capitale au crescut cu 50% ca serie bruta, respectiv cu 49% ajustat, cele de intretinere si reparatii curente au consemnat un salt de 29,9% brut si 38,4% ajustat, in timp ce pe componenta de constructii noi s-a raportat un avans brut de 8,4% si ajustat de 9,7%.
Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri astfel: cladirile rezidentiale +18,8% brut si +20,4% ajustat, lucrarile de constructii ingineresti +18,4% brut/ +23,1% ajustat si imobile nerezidentiale +12,9% brut si +14,2% ajustat.
 
Noiembrie 2020 comparativ cu octombrie 2020
In luna noiembrie 2020, comparativ cu luna anterioara, volumul total al lucrarilor de constructii a scazut, ca serie bruta, cu 3,3%, contractie evidentiata pe toate componentele: reparatii capitale (-6,5%), constructii noi (-3%)si intretinere si reparatii curente (-2,9%). Pe obiecte de constructii, seria bruta indica o crestere de 0,6% la cladirile rezidentiale, in timp ce cladirile nerezidentiale si constructiile ingineresti au scazut cu 7%, respectiv cu 2,5%.
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul total al lucrarilor de constructii a scazut cu 4,8% in noiembrie 2020, declin evidentiat la lucrarile reparatii capitale (-10,2%), la constructiile noi (-6,4%), dar si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-2,7%). Pe obiecte de constructii, seria ajustata indica scaderea volumului cladirilor nerezidentiale si al constructiilor ingineresti cu 12,2%, respectiv cu 4,8%. Cladirile rezidentiale au crescut cu 1,6%.
 
Noiembrie 2020 comparativ cu noiembrie 2019
In comparatie cu luna noiembrie 2019, in noiembrie 2020 volumul total al lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a crescut cu 7,8%. Pe elemente de structura au fost inregistrate cresteri ale volumului lucrarilor de reparatii capitale (+23,6%), al lucrarilor de constructii noi (+7,5%) si al celor de intretinere si reparatii curente (+2,4%). Pe obiecte de constructii, seria bruta evidentiaza cresteri ale volumului cladirilor rezidentiale (+21,5%) si lucrarilor de constructii ingineresti (+9,6%). Cladirile nerezidentiale au scazut cu 1,7%.
Ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 14,6%. Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri astfel: lucrarile de reparatii capitale (+32,8), lucrarile de constructii noi (+11,9%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+3,9%). Pe obiecte de constructii, seria ajustata indica cresteri ale volumului cladirilor rezidentiale (+29,1%), constructiilor ingineresti (+17,1%) si ale cladirilor nerezidentiale (+0,1%).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter