RO EN
Košík je prázdný

INS: Scadere de 2,3% a volumului lucrarilor de constructii

Volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 0,1% ca serie bruta in primele noua luni din 2013 (comparativ cu perioada similara din 2012), iar deprecierea reala - ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - a fost de 2,3%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Mai mult, infirmand estimarile initiale, deprecierea secventiala a acestui indicator din septembrie a.c. (pe ambele serii, bruta si ajustata), a contribuit la o consolidare a starii de recesiune pe piata. Cu toate acestea, indicele s-a majorat comparativ cu septembrie 2012 si, daca pentru luna octombrie se va raporta o ascensiune pentru ambele baze de raportare, este posibil ca, pana la finele anului in curs, sa se remarce o recuperare a pierderilor si un volum de activitate similar celui din 2012. Afirmatia poate fi valida daca se ia in considerare ca, in primele trei trimestre ale anului in curs, firmele specializate au efectuat lucrari cu o cota de 97,7% din volumul perioadei similare a anului trecut (sau de 99,9% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca pana in decembrie – in cazul in care conditiile meteorologice vor permite finalizarea unor proiecte – exista premisele unei reluari a ascensiunii. Conform INS, in ianuarie-septembrie a.c., volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a scazut cu 2,3%, depreciere evidentiata mai ales la constructiile noi (-11,2%). Lucrarile de reparatii capitale si cele de intretinere si reparatii curente au crescut cu 35,7%, respectiv cu 12,9%. Pe obiecte de constructii s-au inregistrat sporiri la cladirile rezidentiale si la cele nerezidentiale (cu 11,4% si cu 1,3%), in timp ce operatiunile efectuate la constructii ingineresti au scazut ca volum cu 5,5%. Pentru seria bruta, declinul a fost de 0,1%, iar pe elemente de structura, la constructiile noi s-a inregistrat un regres de 10,4%. Cresteri au fost la lucrarile de reparatii capitale (+35%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+16,8%), ceea ce a dus aproape la o echivalare a indicatorului cu nivelul aceleiasi perioade din 2012. De asemenea, in primele noua luni a.c., in ceea ce priveste constructiile ingineresti s-a remarcat o scadere de 2,5%, iar la imobilele de locuit si la cele nerezidentiale au fost constatate sporiri de 11,4% si 1,3% ale volumului lucrarilor. Se mai observa ca, in luna septembrie 2013, indicatorul s-a depreciat fata de precedentele 31 de zile cu 1,1% ca serie bruta, iar ca serie ajustata s-a constatat o diminuare de 6,9%. In raport cu luna corespunzatoare a anului trecut, volumul lucrarilor de constructii a crescut ca serie bruta cu 1,8%, respectiv cu 2,8% ca serie ajustata, ceea ce ar putea aduce din nou piata autohtona pe o pozitie fruntasa in topul statelor membre ale UE, din acest punct de vedere.
Singurul trend ascendent relativ sustenabil se observa pe segmentul rezidential
In comunicatul INS se mai raporteaza ca, in septembrie a.c., volumul lucrarilor de constructii (serie bruta) a scazut fata de luna august 2013 la constructiile noi cu 4,6%, insa la cele de reparatii capitale (+5,3%) si la proiectele ce presupun intretinere si reparatii curente (+4,4%) s-au remarcat ascensiuni. Pe obiecte specifice, au avut loc cresteri la cladirile nerezidentiale cu 31,6% si la imobilele rezidentiale cu 10,7%, dar constructiile ingineresti s-au depreciat ca volum cu 13,2%. Ca serie ajustata, in septembrie 2013, comparativ cu luna august 2013, s-au inregistrat deprecieri la constructiile noi (cu 9,7%), ceva mai accentuate la lucrarile de intretinere si reparatii curente (cu 10,5%), precum si in cazul reparatiilor capitale (cu 2,7%). Pe obiecte de constructii, indicele analizat a scazut la constructiile ingineresti si la cladirile rezidentiale (cu 16,8% si cu 8,6%), dar la cladirile nerezidentiale s-a majorat cu 13,1%. Fata de luna corespunzatoare a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a crescut in septembrie acest an cu 1,8%, crestere reflectata cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (cu 72,4%) si la procedurile de intretinere si reparatii curente (cu 17,1%), desi la cele de constructii noi s-a remarcat o diminuare de 11,7%. Pe obiecte de constructii, s-au inregistrat cresteri la cladirile rezidentiale (cu 15,3%) si la cele nerezidentiale (cu 14,5%), iar la constructiile ingineresti a avut loc o scadere de 5,3%. In conformitate cu seria ajustata, in luna septembrie 2013, comparativ cu septembrie 2012, intrucat majorarea indicelui s-a plasat la 2,8%, pe elemente de structura au avut loc cresteri la lucrarile de reparatii capitale (cu 61,2%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (cu 17,5%), insa lucrarile de constructii noi au regresat cu 12,2%. Volumul lucrarilor de constructii s-a majorat la cladirile rezidentiale cu 13,1% si la cele nerezidentiale cu 1,1%, dar la constructiile ingineresti a fost constatata o scadere cu 2,5%. Dupa cum se arata anterior, in total, in perioada de referinta (ianuarie-septembrie a.c.) companiile au realizat 97,7% din volumul consemnat in intervalul similar din 2012, iar pentru ultimul trimestru ar mai trebui sa recupereze doar 2,3% ca volum pentru a putea atinge nivelul anului precedent. Ca urmare a cresterii moderate a costului lucrarilor de constructii, in acest an valoarea acestora ar putea fi superioara celei din 2012, piata urmand sa se majoreze din acest punct de vedere. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter