Potrivit celui mai recent studiu de conjunctura al Institutului National de Statistica (INS), managerii celor 8.780 de companii participante la sondajul stratificat simplu aleator initiat de INS (in care variabilele de stratificare sunt date de activitatea principala si marimea intreprinderii) preconizeaza pe termen scurt – pana in luna noiembrie a.c. – o relativa stabilitate a preturilor. Scenariul s-ar putea confirma in trei sectoare ale economiei nationale, respectiv in industrie, in servicii si pe piata de constructii, iar comertul face exceptie de la aceasta tendinta, urmand sa se remarce o crestere moderata a acestora. "Pentru perioada septembrie-noiembrie 2013, se contureaza o sporire usoara a activitatii in industria prelucratoare, o relativa stabilitate in sectorul tertiar (al serviciilor), o scadere moderata in comert si o diminuare in ramura de constructii, fata de cele trei luni anterioare (conform indicatorului de sold conjunctural)", se arata intr-un comunicat al INS. In contextul actual, pe fondul derularii intr-un ritm mai putin alert a lucrarilor la anumite proiecte (comparativ cu precedentele trei luni), cei 1.601 manageri din bransa de constructii isi rectifica in sens negativ previziunile date publicitatii in studiul anterior. "Potrivit estimarilor din septembrie 2013, in urmatoarele trei luni, in domeniul constructiilor va fi constatata o scadere a volumului productiei (sold conjunctural de -18%), pe fondul diminuarii numarului de salariati (sold conjunctural de -17%, mai accentuat fata de cel de -5% din cercetarea precedenta). Derularea activitatii la parametri inferiori in raport cu precedentele trei luni se va datora influentei determinate de o eventuala scadere moderata a stocului de contracte si comenzi, intrucat va fi observata o tendinta mult mai nefavorabila fata de intervalul anterior (sold conjunctural -13%, comparativ cu -4% in documentul anterior). In acelasi timp, in ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, acestea isi vor intrerupe parcursul anterior de crestere moderata, inscriindu-se intr-o relativa stabilitate (sold conjunctural +4%, comparativ cu +6%)", se mai arata in documentul INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.