RO EN
Košík je prázdný

INS: Regres 5,6% al numarului autorizatiilor de construire in primele noua luni

In septembrie 2011, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 3.845 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu 11,5% fata de luna august a.c. si cu 5,6% raportat la perioada similara din 2010, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1–30 septembrie 2011 arata faptul ca s-au acordat 3.854 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 1.288 pentru mediul urban si 2.557 pentru cel rural, ceea ce inseamna un regres de 11,51% comparativ cu luna august a.c. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 66,5% dintre permisele respective sunt pentru zona rurala. Cele mai accentuate diminuari fata de cele 31 de zile anterioare – evidentiate din analiza distributiei in profil regional – s-au inregistrat, de altfel, in majoritatea regiunilor de dezvoltare, astfel: Nord-Est (-175 de autorizatii), Sud-Est si Sud-Vest Oltenia (-91 permise fiecare), precum si in Sud-Muntenia (- 68 autorizatii), respectiv Nord-Vest (-87 de permise) si Bucuresti-Ilfov (-31 autorizatii), in timp ce, in regiunile de dezvoltare Centru si Vest, au avut loc usoare majorari (+28 autorizatii si +15 permise)", subliniaza specialistii INS. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze anuale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din septembrie 2011 arata ca, fata de aceeasi luna a anului precedent, s-a remarcat o scadere relativ generalizata pe plan national (-227 de autorizatii pentru mediul rezidential), reflectata in aproape toate regiunile de dezvoltare, dintre care cele mai puternice diminuari au avut loc in Nord-Est (-163 de permise) si Sud-Muntenia (-148 de autorizatii), iar in Sud-Vest Oltenia (-9 permise) scaderea a fost mai putin pronuntata. In schimb, in regiunile de dezvoltare Sud-Est (+39 permise), Vest (+33 autorizatii) si Centru (+27 documente) s-au remarcat singurele majorari, de foarte mica amploare. In regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov s-a eliberat acelasi numar de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (374 de permise). In ceea ce priveste strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte), in septembrie 2011 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 4.841 imobile, in scadere cu 2,41% comparativ cu septembrie 2010 (cand s-au consemnat documente avizate pentru 4.727 de unitati). "In primele noua luni din 2011 s-au eliberat 31.012 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului 2010. Principalele diminuari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-781 de permise), Nord-Est (-730 documente), Centru (-415 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-286 permise) si Vest (-158 documente). In schimb, cresteri au fost consemnate in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+328 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+135 de permise) si Sud-Est (+85 documente)", concluzioneaza expertii INS. Observand diagrama ce prezinta numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru locuinte in perioada septembrie 2010 - septembrie 2011, se observa ca situatia din ultima luna pentru care au fost furnizate date statistice este relativ comparabila cu dinamica acordarii de permise in mai a.c. (cand autoritatile locale au avizat 4.994 de autorizatii), fara a mai fi atins avansul maxim de pana in prezent (5.334 de permise, eliberate in iunie 2011). Situatia raportata de autoritatile locale catre INS reflecta si in continuare activitatea precara a antreprenorilor de constructii rezidentiale, ceea ce infirma estimarile potrivit carora, din semestrul al doilea al anului in curs, va avea loc o usoara redresare pe acest segment. Se pare ca, in ceea ce priveste constructia de locuinte, pragul minim nu a fost inca atins, de vreme ce gradul de ocupare a celor deja finalizate ramane deficitar. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter