RO EN
Košík je prázdný

INS: Estimare de crestere moderata a preturilor in industria autohtona de constructii

Managerii celor 8.847 companii participante la cel mai recent sondaj stratificat simplu aleator initiat de Institutul National de Statistica - INS (in care variabilele de stratificare sunt date de activitatea principala si marimea intreprinderii) si-au modificat din nou anumite estimari comunicate anterior, in functie de contextul actual, preconizand astfel pe termen scurt – pana in luna noiembrie 2019 – o crestere moderata a preturilor in toate domeniile economice analizate. Acest aspect va influenta cu siguranta, intr-o anumita masura, evolutia cererii (cu precadere in urmatoarele trei luni), indicator de care depinde activitatea companiilor din tara noastra, dupa cum se arata in cadrul actualului studiu de conjunctura al institutiei, dat publicitatii la 27 septembrie 2019. In consecinta, pentru piata de constructii se prognozeaza o sporire ponderata a preturilor si o relativa stabilitate a numarului de salariati, iar in ceea ce priveste volumul productiei, se estimeaza o relativa stabilitate a acestui indicator, pe baza unui sold conjunctural moderat pozitiv. In acelasi timp, din punct de vedere al situatiei economice generale, de ansamblu (indice luat in considerare ca perspectiva pe termen scurt de INS), managerii din constructii continua sa fie optimisti si previzioneaza un trend ascendent. Insa, trebuie subliniat ca, potrivit statisticienilor, „soldul conjunctural indica perceptia managerilor intreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundata cu ritmul cresterii sau scaderii valorii unui indicator statistic”.
Noi modificari conjuncturale in sens pozitiv
Totodata, exista noi modificari conjuncturale, cele mai multe in sens pozitiv pentru ramurile economice analizate, fata de cercetarea din ultima parte a lunii august 2019 (cand s-au evidentiat estimarile pentru intervalul august-octombrie a.c.), mai ales ca, dupa cum se afirma anterior, scenariul de crestere moderata a preturilor s-ar putea concretiza in toate domeniile de baza ale economiei nationale, respectiv pe piata de constructii, in comertul cu amanuntul, in industria prelucratoare si in sectorul tertiar (al serviciilor). „Pentru perioada septembrie-noiembrie 2019, se contureaza o tendinta de crestere moderata a activitatii in doua domenii ale economiei, respectiv, in industria prelucratoare – din punct de vedere al volumului productiei, cu exceptia activitatii de fabricare a hartiei si produselor din hartie, cu o tendinta de crestere, conform unui sold conjunctural de +30%, precum in activitatea de fabricare a produselor din tutun, unde se va remarca tot o crestere, cu un sold conjunctural de +28%. De asemenea, o crestere moderata a activitatii ar putea avea loc in servicii – pentru indicele referitor la cererea specifica – si anume cifra de afaceri (cu un sold conjunctural de +10%). In schimb, in constructii – pentru care se analizeaza volumul productiei si in comertul cu amanuntul – pentru activitatile economice se estimeaza o relativa stabilitate, deoarece volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra o crestere moderata, fata de cele trei luni anterioare, conform indicatorului de sold conjunctural, iar in constructii se intrevede o mentinere a portofoliului de contracte si comenzi. De asemenea, numarul de salariati se va majora intr-un ritm moderat doar in comertul cu amanuntul (tendinta ce nu este urmata de industria prelucratoare, de sectorul de constructii si de servicii, unde se va remarca o relativa stabilitate), in acelasi timp cu sporirea moderata a preturilor de vanzare cu amanuntul din comert, a celor specifice lucrarilor de constructii, precum si in ceea ce priveste preturile produselor industriale, respectiv vanzarea sau facturarea prestatiilor in servicii”, se arata intr-un comunicat al INS.
In contextul actual, comparativ cu studiul anterior, cei 1.233 de manageri din bransa de constructii (in scadere fata de cei 1.240 chestionati in anul 2018) isi rectifica inca o data anumite previziuni date publicitatii in cercetarea precedenta, indicand, din nou, unele modificari de mai mare sau mai mica amploare ale perceptiei pe care o au in raport cu principalii indicatori analizati.
„Potrivit estimarilor centralizate la data de 27 septembrie 2019, in urmatoarele trei luni, in activitatea de constructii va fi constatata o relativa stabilitate a volumului productiei (sold conjunctural de +2%, comparativ cu +14% in cercetarea anterioara), pe fondul unei tendinte de relativa stabilitate in ceea ce priveste numarul de salariati (sold conjunctural de 0%, reprezentand o depreciere a indicatorului fata de studiul precedent, cand s-a raportat un nivel de +6%). In acelasi timp, in ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, nu s-a constatat nicio modificare a opiniilor exprimate de manageri, astfel incat preturile ar putea sa se majoreze ponderat comparativ cu situatia anterioarelor trei luni, inscriindu-se, pana in luna noiembrie 2018, intr-un trend de crestere moderata (sold conjunctural de +7%, aproape similar celui care s-a mentionat in cercetarea anterioara, cand s-a evidentiat un sold conjunctural de +8%)”, se mai precizeaza in studiul INS.
***
Conform institutului de statistica, rezultatele prezentate au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Aceste anchete sunt calitative, scopul lor fiind reprezentat de analiza tendintei de evolutie a indicatorilor economici pe termen scurt si mediu, fiind de altfel complementare anchetelor statistice cantitative, de care difera prin metoda si utilizare.
„Specificitatea anchetelor de conjunctura este ca, in loc de cifre exacte, raspunsul obisnuit il constituie o apreciere a respondentului fata de nivelul “peste normal/ normal/ sub normal”, in cazul intrebarilor de nivel, sau de genul: “a crescut/ la fel/ a scazut” sau “va creste/ la fel/ va scadea”, in cazul intrebarilor care indica o evolutie in timp a unui fenomen. Managerii intreprinderilor din esantionul supus cercetarii statistice aleg o singura varianta de raspuns la acest tip de intrebari, raspunsurile respective fiind apoi prelucrate, iar rezultatul final se obtine sub forma unui sold conjunctural procentual, obtinut ca diferenta intre procentajul celor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa”, sustin expertii institutiei.
Pentru clarificare, INS a convenit (stabilit) urmatoarele praguri de interpretare a soldurilor conjuncturale: pana la ±5% - relativa stabilitate; de la ±6% pana la ±15% - crestere moderata, respectiv scadere moderata; de la ±16% pana la ±40% crestere, respectiv scadere; peste ±40% crestere accentuata, respectiv scadere accentuata. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.305 de agenti economici), constructiilor (1.233), comertului cu amanuntul (2.485) si serviciilor (2.824). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de ±5% la nivelul total al sectorului. In ceea ce priveste esantionul selectat ca fiind semnificativ pentru piata de constructii, trebuie remarcat faptul ca acesta a fost din nou modificat fata de 2018, in sens negativ, cel mai probabil ca urmare a numarului mai redus de firme importante ce sunt active in bransa. Anchetele de conjunctura sunt realizate in cofinantare, cu contributia Comisiei Europene, prin intermediul DGECFIN (Bruxelles). Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter