RO EN
Košík je prázdný

INS: Crestere de 1,1% a volumului lucrarilor de constructii in 2011

Usoara crestere a pietei constructiilor la nivelul anului trecut, comparativ cu 2010, a fost certificata recent de informatiile Institutului National de Statistica (INS), prin intermediul unui comunicat dat publicitatii la 10 februarie 2011. Desi majorarea respectiva corespunde mai curand unei stagnari, o serie de indicatori macroeconomici reflecta faptul ca eventualele perspective de recuperare a pierderilor ar putea sa se concretizeze in cea de-a doua parte a anului in curs, mai cu seama ca urmare a unei sporiri a volumului investitiilor de interes public, accelerate in perioada electorala. Totusi, asertiunea respectiva va deveni realitate numai daca se vor accelera lucrarile de infrastructura si cele ce vizeaza edificarea imobilelor nerezidentiale (eventual, finantate din fonduri europene). Potrivit expertilor INS, in luna decembrie 2011, volumul lucrarilor de constructii – calculat ca serie ajustata, in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier – a crescut cu 0,5% in comparatie cu perioada similara din anul 2010. "Pe elemente de structura s-au inregistrat majorari ale activitatii in ceea ce priveste lucrarile de constructii noi (+7,8%), ceea ce a sustinut intrucatva trendul pozitiv general, desi in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente s-a observat o scadere (+1,5%), iar lucrarile de reparatii capitale au stagnat (0%). Analizand obiectele de constructii, au fost semnalate sporiri de 24,7% la cladirile rezidentiale si de 1,7% la constructiile ingineresti, in timp ce pentru imobilele nerezidentiale s-a constatat o diminuare a volumului lucrarilor de 6,7%, in contradictie comparativ cu ascensiunea din perioada anterioara. Din punct de vedere al seriei brute, sporirea indicatorului din decembrie anul trecut, raportata la o baza de calcul anuala, a fost de 1,8%, generata cu precadere de trendul pozitiv al volumului lucrarilor de constructii noi (+4,8%), chiar daca operatiunile ce presupun reparatii capitale si cele prin intermediul carora se desfasoara proceduri de intretinere si reparatii curente au inregistrat o tendinta descendenta relativ ponderata (-4,7%, respectiv -1,2%). Totodata, pe obiecte de constructii, s-au remarcat majorari de 21% si de 2,5% in cazul imobilelor rezidentiale si constructiilor ingineresti, limitate insa de regresul situat la 9,5% a indicelui specific cladirilor cu alta destinatie decat cea de locuinta", se subliniaza in comunicat. In luna decembrie 2011, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de noiembrie acelasi an, ca serie bruta, cu 15,8%, iar ca serie ajustata acesta s-a diminuat cu 0,6%. Avand in vedere baza de comparatie lunara, sporirea ca serie bruta s-a evidentiat la toate elementele de structura – si anume la lucrarile de reparatii capitale (+33,4%), la cele de intretinere si reparatii curente (+21,9%), precum si la lucrarile de constructii noi (+10%). Pe obiecte de constructii, indicatorul analizat a consemnat cresteri la constructiile ingineresti (+20,3%), la imobilele nerezidentiale (+17,2%) si la cladirile rezidentiale (+0,4%), ceea ce a relansat trendul relativ pozitiv al sectoarelor ce presupun edificarea obiectivelor respective. "In decembrie 2011, comparativ cu luna precedenta, a avut loc, totusi, o scadere de 0,6% a indicelui (ca serie ajustata, din cauza numarului mai redus de zile lucratoare si factorului sezonier), desi s-au remarcat cresteri atat la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+3,8%), cat la cele de constructii noi (+3,6%), iar in cazul reparatiilor capitale s-a constatat, de asemenea, o majorare (+1,2%). Pe obiecte de constructii, singurul trend negativ s-a consemnat la cladirile rezidentiale (-5,2%), astfel incat situatia optima a executiei de lucrari la imobilele nerezidentiale (+4,2%) si la constructiile ingineresti (+3,3%) continua sa asigure premise favorabile", se mai precizeaza in comunicatul INS. Asadar, in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2011, comparativ cu precedentele 12 luni, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a crescut cu 2,8%, constatandu-se o inversare completa a tendintei relativ descendente, respectiv o ponderare a fluctuatiilor remarcate pana in luna octombrie a anului trecut. Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+10,3%) si la lucrarile de constructii noi (+2,5%). La lucrarile de intretinere si reparatii curente volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 0,7%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat la cladirile nerezidentiale si la constructiile ingineresti cu 6,3%, respectiv cu 2,6%, insa la cele rezidentiale s-a diminuat cu 2,3%. In intervalul analizat (fata de lunile ianuarie-decembrie 2010), ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 1,1%, cresterile fiind evidentiate la lucrarile de reparatii capitale (+11,6%) si la cele de constructii noi (+1%). La lucrarile de intretinere si reparatii curente s-a inregistrat o scadere cu 1,4%. Pe obiecte de constructii s-au remarcat majorari la cladirile nerezidentiale (+8,7%) si la constructiile ingineresti (+0,8%), dar, cu toate acestea, la imobilele rezidentiale a avut loc o scadere de 3,3%. Consultand sursa datelor analizate de INS – si anume valoarea lucrarilor de constructii realizate in antrepriza, in toata tara, pe elemente de structura si obiecte de constructii – se observa ca firmele din bransa au reusit, in anul 2011, sa efectueze lucrari cu o pondere de 102,8% din nivelul anului trecut (ca serie bruta) sau de 101,1% (in ceea ce priveste seria ajustata). Totodata, se remarca faptul ca piata de constructii este influentata si in continuare de modificarea semnificativa a structurii cererii (comparativ cu precedentele 12 luni), lucrarile de reparatii capitale fiind efectuate preponderent, la o cota actualizata de 111,6% ca serie ajustata, in detrimentul celor de intretinere si reparatii curente (zugravire/vopsire), cu valoare adaugata mai redusa, care au constituit principalul mod de sustinere a bransei in perioada recesiunii (acestea s-au realizat in proportie de 98,6% in raport cu aceeasi perioada din 2010). Totodata, volumul lucrarilor de constructii noi – care vor redeveni in scurt timp cel mai important factor motor din acest domeniu de activitate – a devenit mult mai consistent, ajungand astfel la potentialul actual al pietei (s-a executat o cota de 101%, ca serie ajustata, din nivelul aferent celor 12 luni ale anului 2010). Pe obiecte de constructii, singurul segment mai dinamic ramane si in continuare cel al edificarii imobilelor nerezidentiale (+8,7% in raport cu ianuarie-decembrie 2010, tot ca serie ajustata), iar in acest caz se observa o mentinere a tendintei ascendente, ce va fi cu siguranta consolidata in intervalul urmator. In ceea ce priveste constructiile ingineresti, care au sporit in 2011 cu un nivel extrem de nesatisfacator (+0,8%), se remarca faptul ca intentiile guvernantilor cu privire la impulsionarea executiei marilor proiecte de infrastructura, precum si in ceea ce priveste initierea unor obiective de amploare s-au dovedit a fi doar promisiuni neconcretizate in realitate. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter