RO EN
Košík je prázdný

INS: Bucuresti, Centru si Vest – zone privilegiate pentru constructia de locuinte

Potrivit datelor provizorii ale Institutului National de Statistica (INS), in primele noua luni ale anului 2015, pe plan national, au fost definitivate 31.174 de locuinte, cu 2.619 unitati mai mult decat in perioada similara a precedentelor 12 luni (+9,2%), cand s-au raportat 28.555 de locuinte date in folosinta. Intrucat acest progres evidentiaza situatia mai buna a lucrarilor din intervalul analizat, se observa faptul ca, in perioada de referinta, a avut loc o majorare fara echivoc a pietei de constructii rezidentiale, mai ales ca volumul lucrarilor specifice a sporit cu +9,9% ca serie bruta, in ianuarie-septembrie a.c. (sau cu +10,5% ca serie ajustata), iar tendinta ascendenta respectiva s-a reflectat si printr-o crestere a numarului de locuinte ce au fost efectiv terminate. Astfel, daca se ia in considerare doar acest din urma indicator, se observa ca eforturile intreprinse de operatorii bransei in vederea dinamizarii acestui segment au fost incununate de succes, mai ales ca investitorii imobiliari au alocat fonduri suplimentare in vederea edificarii cladirilor rezidentiale. In comunicatul biroului de statistica se mai arata ca, in ceea ce priveste mediul de rezidenta, „analiza constructiei de locuinte noi din primele trei trimestre ale lui 2015 pune in evidenta, spre deosebire de acelasi interval din 2014, o scadere a ponderii imobilelor locative din mediul rural (la un nivel de 47,2%), in timp ce in perioada anterioara si similara de raportare cota a fost de 48,6%. Astfel, in ianuarie-septembrie 2015 s-au edificat mai multe locuinte in mediul urban, acestea devenind actualmente preponderente, cu 52,8%, fata de 51,4% in acelasi interval din 2014. In schimb, repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, in comparatie cu primele noua luni din 2014, aceeasi perioada a anului in curs a adus o crestere mai putin accentuata a numarului locuintelor realizate din fonduri publice (+300 de unitati), in raport cu tendinta de sporire pronuntata a celor finantate din fonduri private (+2.319 unitati)”.
Modificarile structurale privind finantarea denota o cota mai mare pentru fondurile publice
Din cele 31.174 de locuinte, cele mai multe au fost construite in zona Bucuresti-Ilfov (7.686 de unitati), urmand regiunile de dezvoltare Nord-Est (4.393 de unitati), Centru (4.038 de unitati) si Nord-Vest (cu 3.996 de locuinte). Alte zone in care numarul de imobile rezidentiale finalizate a fost relativ optim sunt constituite de Sud-Muntenia (3.440), Vest (2.982) si Sud-Est (2.906), cele mai putine locuinte fiind construite in Sud-Vest Oltenia (1.733). „Comparativ cu primele trei trimestre din 2014, la nivelul lunilor ianuarie-septembrie 2015 distributia in profil regional, stabilita pe plan national, subliniaza o tendinta de crestere cvasigeneralizata a numarului locuintelor terminate (cu unele exceptii), cele mai semnificative majorari avand loc in urmatoarele regiuni de dezvoltare, astfel: Bucuresti-Ilfov (+2.029 de unitati), Centru (+1.437 locuinte), Vest (+478 de unitati) si Sud-Muntenia (+87 locuinte). In schimb, in anumite regiuni de dezvoltare s-au inregistrat scaderi, zonele respective fiind constituite de Nord-Vest (-988 de locuinte), Nord-Est (-327 de unitati), Sud-Est (61 de locuinte) si Sud-Vest Oltenia (-36 unitati)", se mai precizeaza in comunicatul INS. In perioada de raportare, constituita de ianuarie-septembrie 2015, s-a observat inca o modificare in ceea ce priveste modul de finantare a imobilelor rezidentiale, pe fondul unui regres al cotei locuintelor dezvoltate din fonduri private. Astfel, se poate observa ca, de fapt, acestea si-au diminuat ponderea, de la 98,5% la 97,7%. Chiar si in aceste conditii, efortul investitional al dezvoltatorilor privati (institutionali sau persoane fizice) ramane si in continuare preponderent, desi cota ce revine investitiilor statului a progresat de la 1,5% in primele noua luni din 2014 la 2,3% in acelasi interval din acest an. Din punct de vedere structural, pe regiuni de dezvoltare, in primele trei trimestre din 2015, ponderea a fost detinuta de unitatile locative finalizate in Bucuresti-Ilfov (cu 24,7% din total), urmate de cele din: Nord-Est (14,1%), Centru (12,9%), Nord-Vest (12,8%), Sud-Muntenia (11%), Vest (9,6%), Sud-Est (9,3%) si Sud-Vest Oltenia (5,6%).
De asemenea, conform INS, in cel de-al treilea trimestru din 2015 au fost date in folosinta 11.640 de locuinte, in crestere cu 667 de unitati fata de iulie-septembrie 2014. Pe medii de rezidenta, cele mai multe locuinte au fost construite in mediul rural (50,2%), unde s-a constatat si o majorare cu +540 de unitati, cele din mediul urban avand o pondere de 49,8%, iar numarul acestora a crescut cu +127 de unitati. Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, in trimestrul al treilea din 2015, fata de trimestrul similar al anului trecut, numarul celor terminate din fondurile private a crescut cu 806 locuinte, iar din fondurile publice s-au finalizat cu 139 de unitati mai putine. Astfel, cota celor din prima categorie a crescut de la 97,3% la 98,7% din total (mai precis la 11.487 unitati), iar locuintele din fonduri de interes public si-au diminuat ponderea de la 2,7% la 1,3%, nivel corespunzator celor 153 de unitati. Comunicatul INS mai precizeaza ca „distributia in profil regional evidentiaza o crestere a numarului locuintelor terminate in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+704 locuinte), Vest (+359 de unitati), Centru (+222 de locuinte) si Nord-Vest (+2 unitati). Scaderi s‐au inregistrat, totusi, in regiunile de dezvoltare Sud-Est (‐427 de locuinte), Nord‐Est (‐79 unitati), Sud-Vest Oltenia (-64 locuinte) si Sud-Muntenia (-50 de unitati)”.
***
Potrivit INS, locuinta (apartamentul) este constructia, formata din una sau mai multe camere de locuit situata la acelasi nivel al cladirii sau la niveluri diferite, prevazuta in general cu dependinte (bucatarie, baie, etc.) sau alte spatii de deservire, independenta din punct de vedere functional, avand intrare separata din casa scarii, curte sau strada si care a fost construita, transformata sau amenajata in scopul de a fi folosita, in principiu, de o singura gospodarie. Sunt considerate locuinte terminate acelea care nu au existat anterior si ale caror elemente, inclusiv fundatia s-au construit pentru prima data, la care s-au finalizat toate lucrarile prevazute in documentatia tehnica si care au fost receptionate de beneficiari.
Cercetarea statistica este exhaustiva, intrucat nomenclatorul care sta la baza raportarii este format din toti operatorii economici, inclusiv unitatile specializate in contractarea, construirea si vanzarea locuintelor catre populatie, unitatile administratiei publice care au finantat constructiile de locuinte din surse proprii sau atrase, organizatiile obstesti, precum si consiliile locale (municipale, orasenesti, comunale) care urmaresc si locuintele terminate executate de populatie in regie proprie. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca datele sursa click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter