RO EN
Košík je prázdný

EUROSTAT: Piata de constructii din Romania, pe locul secund al cresterii anuale

Biroul european de statistica Eurostat a dat publicitatii un comunicat, cu date rectificate, prin intermediul caruia reconfirma faptul ca, dupa trei trimestre de crestere secventiala in intervalul 2014-2015, piata de constructii din Romania s-a inscris pe un trend descendent, intrucat datele aferente intervalului aprilie-iunie a.c. au devenit negative. Totusi, progresul secvential punctual din luna iulie a.c., care survine dupa 30 de zile de crestere, desi relativ modest, ar putea fi semnalul unei redresari, pentru semestrul al doilea. Totodata, trebuie remarcat – fara echivoc – ca industria autohtona de constructii a inregistrat, in luna iulie 2015 (pe baze anuale de comparare) o majorare relativ consistenta, ce o plaseaza pe pozitia secunda in randul tarilor membre in care lucrarile de constructii au crescut puternic, ca volum.
In acelasi timp, informatiile certificate de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28, s-a inregistrat, in luna iulie 2015, un progres anual de +2,3% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-19) volumul lucrarilor de constructii s-a majorat intr-un ritm mai putin pronuntat (+1,8%). Consultand noile date statistice, se observa insa ca majorarea secventiala din cea de-a saptea luna a anului in curs (+0,7% in UE-28 si +1% in zona euro) poate fi explicata mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala ceva mai favorabila la nivel continental, comparativ cu luna precedenta, ce a impulsionat intrucatva sectorul constructiei de cladiri, deoarece in UE-28 s-a raportat o sporire de +0,6% a acestui ultim indicator (la fel ca in UE-19, unde s-a remarcat o crestere de +0,9%), in timp ce piata ingineriei civile a consemnat salturi ceva mai substantiale (+1,4% in UE-28 si +1% in UE-19).
Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, in luna iulie 2015, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a crescut in opt tari, a stagnat in Spania si s-a prabusit pentru alti cinci membri ai UE. „Suedia s-a situat pe primul loc al topului referitor la cele mai semnificative majorari din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm secvential (+4,2%), fiind secondata de Germania (+3,2%) si de Polonia (+2,2%), iar Romania, cu +1,4%, se plaseaza pe pozitia a cincea, in urma Cehiei (+1,9%). In schimb, pe pietele de constructii din Ungaria (-3%), Slovenia (-2,8%) si Marea Britanie (-1,3%) au fost raportate diminuari, ceea ce ar putea indica o inrautatire a situatiei in zonele respective ale continentului”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. La acest capitol, dupa o reajustare a datelor aferente primelor doua trimestre a.c. si republicarea, in consecinta, a celor aferente intervalului aprilie-iunie, se pot observa pietele de constructii ce au intrat (sau raman) in recesiune tehnica (statistica). Acestea sunt reprezentate de: Bulgaria, Estonia, Spania, Franta (aflata intr-o situatie grava, cu patru trimestre consecutive de scadere), posibil Italia (pentru care unele date sunt confidentiale), Cipru, Austria, Portugalia si Slovenia, la care se alatura Elvetia (stat ce nu face parte din UE). Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din iulie 2015 a scazut in sapte state membre si a sporit in sase tari ale UE. Astfel, tendintele au fost negative in Slovenia (-14%), Franta (-3%) si Marea Britanie (-2,3%), respectiv pozitive in Slovacia (+23,4%), Romania (+15,1%) si Polonia (+2,2%).
Scaderea din al doilea trimestru al anului in curs s-a rectificat usor
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna iulie 2015, ca de fiecare data, o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate (pentru ambele moduri de raportare), la fel ca in cazul celor trimestriale. In consecinta, dupa progresul secvential de +2,3% din trimestrul al treilea din 2014, urmatoarele trei luni au adus o majorare de +5,5%, pentru ca in ianuarie-martie 2015 trendul sa se mentina ascendent (+3,6%), dupa care, in cel de-al doilea trimestru al anului in curs, a avut loc o scadere (-1,7%, recalculata de la cota de -1,9% anuntata anterior). Totodata, ca serie secventiala lunara (rectificata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: +4,2% in luna februarie 2015, +3,6% in martie, -3,8% in aprilie, -4,2% in mai, +4,2% in iunie si +1,4% in iulie a.c., evolutia indicelui indicand o tendinta oarecum diferita a pietei, in comparatie cu alti ani din intervalul recesiunii, daca se are in vedere impactul factorului sezonier.
Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre, aprecierile indicatorului de volum al lucrarilor de constructii au devenit insa notabile, cu o singura exceptie, deoarece al treilea trimestru din 2014 a adus un regres de -11,8% (comparativ cu iulie-septembrie 2013), pentru ca ulterior seria datelor sa indice +2%, +13% si +9,2% (reprezentand o crestere oarecum asteptata pentru al doilea trimestru din 2015, comparativ cu aprilie-iunie 2014, desi se observa o temperare a ascensiunii pe baze anuale). In perioada februarie-iulie 2015, pentru fiecare luna (comparata cu acelasi interval din anul anterior) s-a consemnat un progres situat la +16,5% in februarie a.c., urmat de sporirea de 12,5% din martie, de cresterea evaluata la +11% in aprilie, de majorarea de +3,2% din mai, de saltul de +13,4% din iunie si de ascensiunea cu +15,1% din aprilie a.c. (fata de aceeasi luna din 2014).
La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o stabilizare in trimestrul al treilea din 2014, fata de precedentele trei luni (0%), respectiv un declin in intervalul octombrie-decembrie al anului trecut (-0,1%), dupa care s-a inregistrat un trimestru de ascensiune (+0,7% in ianuarie-martie 2015) si un altul de scadere (-0,3% in aprilie-iunie a.c.), ceea ce inseamna ca piata specifica ramane fluctuanta. O situatie mai dificila se consemneaza insa in zona euro (UE-19), unde, totusi, dupa diminuarea secventiala de -0,8% din lunile iulie-septembrie ale anului 2014, a urmat un trimestru de stabilizare (0%), precum si altul de crestere (+0,4%), confirmand, totusi, recesiunea tehnica din aceasta parte a Europei (instalata anul trecut), iar in al doilea trimestru a.c. a avut loc un regres de -0,7%. In acelasi timp, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei februarie – iulie 2015, trendul european ramane in principal instabil, daca se iau in considerare seriile recalculate de -0,7% in luna februarie 2015, +1,4% in martie, -0,6% in aprilie, -0,2% in mai, -0,5% in iunie si +0,7% in iulie a.c. (la nivelul UE-28), precum si de -1,4%, +0,5%, -0,3%, +0,2%, -1,2% si +1% (in cazul UE-19).
Pentru seriile anuale recalculate din februarie-iulie 2015, biroul comunitar de statistica indica majorari (cu o exceptie) de -1,6%, +0,1%, +0,3%, +1%, +0,2% si +2,3% in cazul UE-28 si fluctuatii de -3,5%, -2%, -1,3%, +0,2%, -1,3% si +1,8% pentru UE-19. De asemenea, situatia trimestriala pe baze anuale, in perioada cuprinsa intre trimestrul al treilea al anului trecut si aprilie-iunie 2015, reflecta indicatori recalculati de +0,6%, +0,8%, 0% si +0,6% in UE-28 si de -1,4%, -0,8%, -1,5% si -0,7% in UE-19.
Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din iulie 2015, Eurostat a raportat din nou indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (luat in considerare drept un nivel procentual de 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in iulie 2014 s-a realizat o cota de 91% din nivelul celei de-a saptea luni a lui 2010, in iulie 2015 indicatorul respectiv a ajuns la 104,8%, ceea ce arata ca piata continua sa se afle la aproximativ acelasi nivel cu cel dintr-un an de recesiune relativ intensa (reflectand o sporire lunara sub 5% fata de momentul referential), desi conditiile economice specifice si, evident, cele de finantare sunt mai bune ca in precedentele 12 luni. Premisa respectiva este confirmata si de alte informatii, de aceasta data trimestriale, care indica faptul ca in aprilie-iunie 2014 firmele din tara noastra au raportat un volum al lucrarilor de constructii situat la 92,9% in raport cu trimestrul al doilea din 2010, iar in perioada similara a acestui an indicatorul respectiv a fost de 102,1%, ceea ce denota lipsa comenzilor importante si o situatie relativ comparabila cu anul 2014, cand indicatorul respectiv s-a plasat la 92,5% in ianuarie-martie, la 92,9% in aprilie-iunie, la 95% in iulie-septembrie si la 100,2% in octombrie-decembrie (comparativ cu trimestrele intai, al doilea, al treilea si al patrulea din 2010). De asemenea, seria actualizata a datelor pentru primele doua trimestre din acest an indica ponderi de 103,8% si 102,1%, fata de perioadele similare din 2010. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter