RO EN
Košík je prázdný

EUROSTAT: Piata autohtona de constructii, din nou in topul scaderii din UE

Noile date rectificate de biroul european de statistica Eurostat denota inca o scadere secventiala trimestriala a pietei de constructii din Romania, consemnandu-se si trei trimestre de regres neintrerupt, ceea ce inseamna ca recesiunea tehnica a intregului sector urmeaza sa se prelungeasca, cel mai probabil, pentru intregul an 2014. Totusi, industria autohtona de constructii a inregistrat, in luna iulie 2014, comparativ cu iunie a.c., o diminuare mult mai ponderata a lucrarilor de constructii comparativ cu alte state din Uniunea Europeana, consemnand o depreciere de -0,2%. Pe baze anuale de comparare s-a remarcat, insa, o diminuare mult mai accentuata (-19,7%), ce a adus Romania pentru a doua luna consecutiv pe prima pozitie in randul tarilor in care piata de constructii s-a restrans puternic. Toate aceste date au fost anuntate in conditiile in care la nivelul UE-28 s-a inregistrat, in iulie a.c., un progres anual de +0,6% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-18) volumul lucrarilor de constructii s-a majorat, pe aceleasi baze de calcul, cu +0,4%. Consultand noile date statistice, se observa ca stabilizarea secventiala din cea de-a saptea luna a anului in curs (0% in ambele zone) poate fi explicata si prin motive ce tin de o conjunctura investitionala relativ favorabila la nivel continental, ce a impulsionat in principal constructia de cladiri, deoarece in UE-28, ca si in UE-18 s-au raportat sporiri de +0,2%, respectiv de +0,4% ale acestui ultim indicator, in timp ce sectorul ingineriei civile a continuat sa se deprecieze. Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, la nivelul lunii iulie 2014, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze anuale, a crescut in opt tari si s-a prabusit pentru alti sase membri ai UE. „Romania s-a situat din nou, pentru a treia luna consecutiva, pe primul loc al topului referitor la cele mai semnificative scaderi din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm anual (-19,7%), fiind urmata la mare distanta de Portugalia (-8,8%) si de Slovacia (-6,1%). In schimb, pe pietele de constructii din Slovenia (+24,8%), Ungaria (+17,5%) si Spania (+11,4%) au fost raportate majorari, ceea ce ar indica o optimizare a situatiei mai ales in zona central-estica a Europei”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. Pentru baza comparativa secventiala, volumul lucrarilor de constructii din iulie a.c. a scazut in sase state membre si a sporit in sapte tari ale UE. Astfel, tendintele au fost negative in Cehia (-3,1%), Slovenia (-2,1%), Franta (-1,5%) si Polonia (-1%), respectiv pozitive in Ungaria (+3,9%), Germania (+1,7%), Spania si Suedia (cu +1% fiecare).
Pierderile din trimestrul al doilea s-au adancit
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna iulie 2014, ca de fiecare data, o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate sau nou-anuntate (pentru ambele moduri de raportare), astfel incat cele trimestriale s-au modificat intrucatva, din nefericire in sens negativ. In consecinta, dupa progresul secvential de +5,6% din trimestrul al treilea al anului 2013, urmatoarele trei luni au adus un regres de -6,2%, pentru ca in ianuarie-martie 2014 trendul descendent sa devina si mai pronuntat (-7,4%), dupa care, in trimestrul al doilea a.c., a avut loc inca o scadere (-1,5%). Totodata, ca serie secventiala lunara (recalculata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: +1% in luna februarie 2014, +8,8% in martie, -4,9 in aprilie, -1,4% in mai, -3,8% in iunie si -0,2% in iulie a.c. Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre scaderile continua sa se observe, insa, pe toata linia (cu o singura exceptie notabila), deoarece al treilea trimestru din 2013 a adus un progres de +8,4% (comparativ cu iulie-septembrie 2012), pentru ca ulterior seria datelor sa indice -1,6%, -10% si -10,6% (pentru trimestrul al doilea din 2014, comparativ cu aprilie-iunie 2013). In perioada februarie-iulie 2014, pentru fiecare luna (comparata cu aceeasi perioada din anul anterior) s-au consemnat diminuari consecutive de -16,8%, -2,5%, -6,8%, -9,5%, -14,1 si -19,7%. La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o scadere de -1% in trimestrul al doilea din 2014, fata de precedentele trei luni, iar in UE-18 indicatorul secvential trimestrial a fost de -1,1%. De asemenea, in acelasi interval, in sectorul constructiilor din UE-28 s-a raportat un progres de +3,7% in comparatie cu aprilie-iunie 2013. Totodata, pentru trimestrul al doilea a.c. datele au fost pozitive si in cazul zonei euro (UE-18), pentru care s-a raportat o majorare anuala a indicelui de volum al lucrarilor de constructii de +3,4%. Totusi, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei februarie-iulie 2014, trendul european ramane in principal negativ, daca se iau in considerare seriile recalculate de -0,1% in luna februarie a.c., -0,5% in martie, +0,3% in aprilie, -1,5% in mai, -0,1% in iunie si 0% in iulie 2014 (la nivelul UE-28), precum si de -0,1%, -0,6%, +0,3%, -1,4%, -0,4% si 0% (in cazul UE-18). Pentru seriile anuale recalculate din februarie-iulie 2014, biroul comunitar de statistica indica majorari de +6,4%, +6,4%, +7,1%, +4%, +0,3% si +0,6% in cazul UE-28 si fluctuatii de +6,9%, +6,3%, +7,3%, +4,4%, -1,1% si +0,4% pentru UE-18. Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din iulie 2014, Eurostat a raportat din nou indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (luat in considerare drept un nivel procentual de 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in iulie 2013 s-a realizat o cota de 111,1% din nivelul celei de-a saptea luni a lui 2010, in iulie 2014 indicatorul respectiv a ajuns la 89,1%, ceea ce arata ca piata ramane subfinantata fata de un an de recesiune relativ intensa, iar conditiile economice specifice sunt mult mai dificile ca in precedentele 12 luni. Afirmatia este confirmata si de alte informatii, de aceasta data trimestriale, care indica faptul ca in aprilie-iunie 2013 firmele din tara noastra au raportat un volum al lucrarilor de constructii mai mare cu 101,9% fata de trimestrul al doilea din 2010, iar in perioada similara a anului in curs acest indicator (recalculat) a fost de 92,1%, ceea ce denota amploarea scaderii comenzilor, inclusiv fata de primul trimestru a.c., cand indicatorul respectiv s-a plasat la 93,4% (comparativ cu trimestrul intai din 2010). Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter