Potrivit unui document dat recent publicitatii de biroul european de statistica Eurostat, pretul unitatilor locative - masurat prin intermediul indicelui de pret al locuintelor - s-a majorat cu +2,9% in zona euro si cu +4% in UE-28, la nivelul celui de-al doilea trimestru din 2016, comparativ cu perioada similara din 2015. Fata de intervalul ianuarie-martie a.c. s-au constatat sporiri de +1,4% in UE-19 si de +1,6% in UE-28, ceea ce denota o situatie relativ buna a sectorului imobiliar si o reluare pe baze noi a tranzactiilor, dupa criza economico-financiara ce a dus la deprecierea masiva a preturilor.
„Dintre statele membre ce au furnizat date pentru elaborarea cercetarii privind evolutia pretului locuintelor, cele mai mari cresteri ale indicelui de pret specific unitatilor locative - in trimestrul al doilea din 2016 - s-au remarcat in Ungaria si Letonia (+10,3% fiecare), Austria (+9%), Marea Britanie (+8,8%) si Suedia (+8,7%), pentru baza comparativa anuala. De asemenea, scaderi mai mult sau mai putin ample au fost consemnate in Cipru (-8,9%) si Italia (-1,4%). Pe baze de comparare secventiale, in aprilie-iunie 2016 pretul locuintelor a sporit, cu precadere, in Letonia (+6,6%), Estonia, Lituania si Portugalia (toate, cu +3,1%), respectiv in Marea Britanie (+3%) si s-a prabusit in Croatia si Cipru (cu -0,9%), Italia (-0,4%) si Ungaria (-0,2%)”, se arata intr-un comunicat al Eurostat.
Informatiile stabilite pentru Romania indica, totusi, o fluctuatie trimestriala a indicatorului, insa doar pentru baza secventiala de comparare, in cadrul careia, pentru trimestrele al treilea si al patrulea din 2015, respectiv intai si al doilea din 2016, pretul locuintelor s-a micsorat cu -0,9% (in iulie-septembrie 2015, raportat la anterioarele trei luni), dupa care a avut loc o majorare, de +1,5%, urmata tot de un progres, evaluat la +3,3%, pentru ca, in aprilie-iunie 2016, sa aiba loc o sporire cu +2,8%. Insa, faptul ca segmentul rezidential a fost, in perioada analizata, mai dinamic decat in precedentele 12 luni se poate observa si din analiza seriei de date elaborate pentru baza comparativa anuala, ce indica majorari consecutive ale pretului locuintelor in Romania de +3%, +2,8%, +2,6% si +6,8% pentru cele patru trimestre analizate, remarcandu-se cu usurinta cresterea sustinuta din aprilie-iunie a.c. Pentru informatii suplimentare, click aici!