RO EN
Košík je prázdný

EUROSTAT: Cresterea pietei constructiilor din Romania o situeaza pe locul al treilea

Biroul european de statistica Eurostat a dat publicitatii un nou comunicat, cu date rectificate, prin intermediul caruia confirma faptul ca, dupa mai multe trimestre de crestere secventiala, urmata de o scadere, in intervalul 2014-2015, piata de constructii din Romania s-a reinscris pe un trend ascendent, intrucat datele aferente intervalului iulie-septembrie 2015 raman pozitive. Totusi, stagnarea  (pe baze secventiale de calcul) din luna noiembrie 2015, care survine dupa o perioada fluctuanta, ar putea submina dinamica, in general crescatoare, ce va fi stabilita pentru semestrul al doilea. In acelasi timp, trebuie remarcat – fara echivoc – ca industria autohtona de constructii a inregistrat, in luna noiembrie 2015 (pe baze anuale de comparare), o crestere relativ consistenta, ce o plaseaza, insa, pe pozitia a treia in randul tarilor membre in care lucrarile de constructii s-au majorat puternic, ca volum.
In acelasi timp, informatiile certificate de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28, s-a inregistrat, in luna noiembrie 2015, un progres anual de +1,9% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-19) volumul lucrarilor de constructii a sporit intr-un ritm mai pronuntat (+2,1%). Consultand noile date statistice, se observa insa ca majorarea secventiala din cea de-a 11-a luna a anului trecut (+0,7% in UE-28 si +0,8% in zona euro) poate fi explicata mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala ceva mai favorabila la nivel continental, ce a impulsionat mai ales sectorul constructiei de cladiri, deoarece in UE-28 s-a raportat un progres de +0,8% al acestui ultim indicator (la fel ca in UE-19, unde s-a remarcat o sporire de +1,1%), in timp ce piata ingineriei civile a consemnat usoare deprecieri (-0,8% in UE-28 si -0,3% in UE-19).
Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, in luna noiembrie 2015, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a crescut in opt tari, a ramas stabil in Romania si Marea Britanie si s-a prabusit pentru alti cinci membri ai UE. „Slovenia s-a situat pe primul loc al topului referitor la cele mai semnificative majorari din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm secvential (+15,5%), fiind secondata la distanta de Ungaria (+3,6%), dupa care urmeaza Italia si Polonia (+2,9% fiecare) si Germania (+1,6%). In schimb, pe pietele de constructii din Slovacia (-4,9%), Cehia (-0,7%), Spania si Portugalia (-0,4% fiecare) au fost raportate diminuari, ceea ce ar putea indica o inrautatire a situatiei in zonele respective ale continentului”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. La acest capitol, dupa o reajustare a datelor aferente primelor trei trimestre din 2015 si reiterarea, in consecinta, a celor aferente intervalului iulie-septembrie, inclusiv a celor ce nu au fost comunicate anterior, se pot observa pietele de constructii ce au intrat (sau raman) in recesiune tehnica (statistica). Acestea sunt reprezentate, in primul rand, de intreaga zona comunitara (unde s-au inregistrat doua trimestre consecutive de scadere – al doilea si al treilea din 2015), iar in al doilea rand de: Bulgaria, Estonia, Franta (ce se afla intr-o situatie grava, cu o depreciere secventiala continua), Italia (pentru care situatia nu s-a redresat, ci dimpotriva, s-a agravat), Lituania, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia si Slovenia, la care continua sa se alature Elvetia (stat ce nu face parte din UE). Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din septembrie 2015 a scazut in cinci state membre si a sporit in 10 tari din cadrul UE. Astfel, tendintele au fost negative in Portugalia (-4,5%), Polonia (-1,9%) si Franta (-0,9%), respectiv pozitive in Slovacia (+16,9%), Suedia (+10,7%), Romania (+6,8%) si Slovenia (+6,1%).
Seria secventiala actualizata pentru tara noastra indica o crestere sub asteptari in trimestrul al treilea
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna noiembrie 2015, ca de fiecare data, o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate (pentru ambele moduri de raportare), iar in cazul celor trimestriale, acestea au fost reconfirmate, respectiv nou-anuntate. In consecinta, dupa progresul secvential de +5,5% din trimestrul al patrulea din 2014, urmatoarele trei luni au adus o majorare de +3,6%, pentru ca in aprilie-iunie 2015 trendul sa devina descendent (-1,7%), dupa care, in cel de-al treilea trimestru al anului in curs, a avut loc o crestere (+1,8%, fata de +2%, cat se estimase anterior), ceea ce inseamna, totusi, ca eventuala recesiune tehnica a fost evitata. Totodata, ca serie secventiala lunara (rectificata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: +4,2% in luna iunie 2015, +0,8% in iulie, -0,5% in august, 0% in septembrie, +2,2% in octombrie si 0% in noiembrie, evolutia indicelui indicand o tendinta oarecum diferita a pietei, in comparatie cu alti ani din intervalul recesiunii, daca se are in vedere impactul factorului sezonier.
Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre, aprecierile indicatorului de volum al lucrarilor de constructii au continuat sa fie notabile, fara nicio exceptie, deoarece al patrulea trimestru din 2014 a adus un progres de +2% (comparativ cu octombrie-decembrie 2013), pentru ca ulterior seria datelor sa indice +13%, +9,2% si +8,6% (reprezentand o crestere ce ramane, totusi, semnificativa pentru al treilea trimestru din 2015, comparativ cu iulie-septembrie 2014, desi se remarca o usoara ponderare a ritmului ascendent pe baze anuale). In perioada iunie-noiembrie 2015, pentru fiecare luna (comparata cu acelasi interval din anul anterior) s-a consemnat un progres situat la +13,4% in iunie, urmat de sporirea de 14,3% din iulie, de cresterea evaluata la +10,2% in august, de majorarea de +3% din septembrie, de saltul de +12% din octombrie si de ascensiunea cu +6,8% din noiembrie 2015. (fata de aceeasi luna din 2014).
La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o stagnare in trimestrul al patrulea din 2014, fata de precedentele trei luni (0%), respectiv o crestere in intervalul ianuarie-martie al anului trecut (+1,2%), dupa care s-a inregistrat un trimestru de regres (-0,2% in aprilie-iunie 2015) si inca un altul de depreciere (-0,2% in iulie-septembrie 2015), ceea ce inseamna ca piata specifica se afla fara echivoc in recesiune tehnica (statistica). O situatie mai putin dificila, insa fluctuanta, se consemneaza in schimb in zona euro (UE-19), care s-ar putea sa nu fie in recesiune statistica, deoarece nu se observa doua trimestre de scadere consecutiva (desi acestea s-ar fi putut inregistra anterior). In acest caz, dupa diminuarea secventiala de -0,3% din lunile octombrie-decembrie ale anului 2014, a urmat un trimestru de crestere (+0,5%), precum si altul de scadere (-0,5%), iar in al treilea trimestru a.c. a avut loc o stabilizare (0%), confirmand, astfel, problemele structurale specifice sectorului de constructii din aceasta parte a Europei. In acelasi timp, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei iunie-noiembrie 2015, trendul european ramane in principal instabil, daca se iau in considerare seriile recalculate de -0,1% in luna iunie 2015, +0,4% in iulie, -0,4% in august, -0,2% in septembrie, +0,2% in octombrie si +0,7% in noiembrie (la nivelul UE-28), precum si de -0,7%, +0,4%, +0,5%, -0,7%, +0,6% si +0,8% (in cazul UE-19).
Pentru seriile anuale recalculate din iunie-noiembrie 2015, biroul comunitar de statistica indica majorari (cu o exceptie) de +1,3%, +1,1%, -0,2%, +0,6%, +1% si +1,9% in cazul UE-28 si fluctuatii de -1%, -0,3%, -1,4%, +0,1%, +0,8% si +2,1% pentru UE-19. De asemenea, situatia trimestriala pe baze anuale, in perioada cuprinsa intre trimestrul al patrulea al anului trecut si iulie-septembrie 2015, reflecta indicatori recalculati de +1,3%, +0,9%, +1,5% si +0,5% in UE-28 si de -0,8%, -1,6%, -0,6% si -0,5% in UE-19.
Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din noiembrie 2015, Eurostat a raportat din nou indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (luat in considerare drept un nivel procentual de 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in noiembrie 2014 s-a realizat o cota de 99,6% din pragul corespunzator celei de-a 11-a luni a lui 2010, in noiembrie 2015 indicatorul respectiv a ajuns la 106%, ceea ce arata ca piata continua sa se afle la aproximativ acelasi nivel cu cel dintr-un an de recesiune relativ intensa (reflectand, insa, o sporire lunara de peste 5% fata de momentul referential), desi conditiile economice specifice si, evident, cele de finantare sunt mai bune ca in precedentele 12 luni. Premisa respectiva este confirmata si de alte informatii, de aceasta data trimestriale, care indica faptul ca in iulie-septembrie 2014 firmele din tara noastra au raportat un volum al lucrarilor de constructii situat la 95% in raport cu trimestrul al treilea din 2010, iar in perioada similara a acestui an indicatorul respectiv a fost de 103,9%, ceea ce denota lipsa comenzilor importante si o situatie relativ comparabila cu anul 2014, cand indicatorul respectiv s-a plasat la 92,5% in ianuarie-martie, la 92,9% in aprilie-iunie, la 95% in iulie-septembrie si la 100,2% in octombrie-decembrie (comparativ cu trimestrele intai, al doilea, al treilea si al patrulea din 2010). De asemenea, seria actualizata a datelor pentru primele trei trimestre din acest an indica ponderi de 103,8%, 102,1% si 103,9%, fata de perioadele similare din 2010. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter