RO EN
Košík je prázdný

CC: Industria si constructiile consuma anual peste 200 milioane mc de apa

Sectorul industrial si de constructii consuma, anual, peste 200 milioane de metri cubi de apa, potrivit unui raport realizat de Consiliul Concurentei in urma investigatiei pe piata serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare. Potrivit datelor disponibile la Eurostat, consumul de apa celor doua sectoare la nivel national s-a situat la 203,2 milioane mc in anul 2015. La nivelul Uniunii Europene, tara noastra se afla pe locul al patrulea la acest capitol, dupa Germania (cu un consum de 606,3 milioane mc), Franta (403,6 milioane mc) si Marea Britanie (345 milioane mc).
Potrivit aceluiasi raport, tot in anul 2015, volumul de apa potabila distribuita in sistem centralizat a fost de 744 milioane de metri cubi, din care 561,3 milioane mc (75,4% din total), a fost distribuita pentru uz casnic. Cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor s-a situat, la sfarsitul anului 2016, la valoarea de 740,7 milioane mc, cu 3,2 milioane mc mai putin decat in anul 2015. Din aceasta cantitate, apa potabila distribuita pentru uz casnic a fost de 563,4 milioane mc, reprezentand 76,1% din totalul apei potabile distribuite.
Cu toate ca apa potabila folosita pentru uz casnic inregistreaza o scadere, ponderea acesteia in totalul apei potabile distribuite consumatorilor inregistreaza o crestere de la 67,1% in anul 2012 la 76,1% in 2016.
In cadrul aceleiasi analize, Consiliul Concurentei a mai constatat ca infrastructura aferenta serviciilor de producere, transport, distributie a apei potabile si de colectare si epurare a celei uzate este slab dezvoltata. Astfel, la nivel national, 65,2% din populatia tarii este conectata la reteaua publica de alimentare cu apa potabila, in timp ce aproximativ jumatate din populatia tarii este racordata la reteaua publica de canalizare.
Daca in mediul urban ponderea locuitorilor racordati la sistemul de canalizare si epurare a apelor uzate este de 85,5%, in mediul rural este de doar 4,7%. Aceasta situatie indica faptul ca nu exista o corelare a investitiilor in infrastructura aferenta celor doua servicii publice, desi acestea ar trebui sa fie integrate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter