RO EN
Košík je prázdný

INS: Regres de -2,5% al numarului autorizatiilor de construire

In aprilie 2017, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 3.327 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu -11% raportat la perioada similara din 2016 si cu -4,6% fata de precedentele 31 de zile, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1-30 aprilie 2017 arata faptul ca s-au acordat 3.327 de autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 1.187 pentru mediul urban si 2.140 pentru cel rural. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 64,3% din documentele respective sunt pentru zona rurala. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze secventiale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din cele 30 de zile analizate arata ca, fata de luna martie a anului 2017, s-a remarcat o scadere destul de semnificativa pe plan national (-162 de autorizatii), reflectata in cinci regiuni de dezvoltare. In consecinta, diminuari mai importante s-au remarcat in Sud-Est (-141 de autorizatii), Nord-Est (-40 de documente), Centru (-26 de permise), Bucuresti-Ilfov (-13 autorizatii) si Vest (-3 documente), iar cresteri au fost raportate in Sud-Muntenia (+35 de autorizatii), Nord-Vest (+22 de permise) si Sud-Vest Oltenia (+4 documente), ceea ce reprezinta, totusi, o situatie pozitiva (intr-un context general relativ nefavorabil), reflectand totodata interesul relativ sporit al investitorilor din regiunile respective pentru constructia de unitati rezidentiale, cel putin pe termen scurt, daca se are in considerare impactul factorului sezonier. Totodata, in aprilie a.c., comparativ cu luna aprilie 2016, de vreme ce a avut loc o scadere anuala de -11% (corespunzatoare unui numar de -413 permise), numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale s-a diminuat in mai multe regiuni de dezvoltare - si cu precadere in Sud-Est (-154 de autorizatii), Vest (-136 de documente), Nord-Vest (-97 de permise) si Sud-Muntenia (-81 de autorizatii), ceea ce ar trebui sa afecteze intrucatva piata constructiilor de locuinte din zonele respective. Totusi, la baza comparativa anuala, s-a evidentiat si o majorare, in regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (+129 de permise).
Continua cresterile din Nord-Vest, Bucuresti-Ilfov si Centru
Trebuie insa precizat faptul ca situatia din aprilie 2017, caracterizata de o scadere relativ abrupta pe baze anuale, a fost contrara celei din primul trimestru al anului in curs, ceea ce a inversat trendul initial ascendent. Totusi, daca se are in vedere ca, de obicei, primele patru luni ale anului sunt caracterizate, de obicei, de un numar mai redus al autorizatiilor de construire emise de autoritati, poate fi afirmat ca evaluarile curente indica, la nivelul lui 2017, o situatie asemanatoare altor momente in care s-a semnalat o recesiune tehnica in constructii. Asertiunea este momentan validata prin anuntarea faptului ca, „in perioada 1 ianuarie-30 aprilie a.c. s-au eliberat 10.744 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu -2,5% fata de acelasi interval din 2016. Majorari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (+135 de documente), Bucuresti-Ilfov (+126 de autorizatii) si Centru (+109 permise). Scaderi ale numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale s-au remarcat, insa, in cinci regiuni de dezvoltare, mai precis in Vest (-235 de autorizatii), Sud-Muntenia (-219 permise), Sud-Est (-96 de documente), Nord-Vest (-74 de autorizatii) si Sud-Vest Oltenia (-19 permise)”.
Mai mult, potrivit expertilor institutului de statistica, daca se ia in considerare strict edificarea de unitati locative unifamiliale (considerate drept locuinte), recordul absolut pentru o perioada de 12 luni a continuat sa se consemneze in iunie 2016, cand s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 10.388 de imobile, iar in aprilie 2017, deoarece s-au emis permise pentru 5.951 de cladiri, indicatorul respectiv s-a aflat in scadere cu -1,08% comparativ cu martie 2017 (cand INS a raportat un numar de locuinte de 6.016 unitati) si a fost confirmata o depreciere de -18,17% fata de cele 7.272 de locuinte avizate in aprilie 2016. Totodata, suprafetele utile aferente unitatilor locative au devenit ceva mai consistente (luand in calcul media celor 12 luni de referinta), intrucat aria utila insumata a spatiilor rezidentiale avizate in aprilie 2017 a reprezentat 686.714 mp (fiind mai redusa fata de 871.587 mp, cat a constituit cota din aprilie 2016, cand au fost insa autorizate cele 7.272 de unitati) si aflandu-se totodata in scadere (-1,32%) in raport cu martie 2017, cand celor 6.016 de locuinte le-a revenit o arie de 695.871 mp. Insa, atat numarul de locuinte din cladirile rezidentiale autorizate in aprilie a.c., cat si suprafata acestora constituie indicatori ce se pot raporta, de exemplu, la luna februarie 2017, moment in care s-au obtinut avize pentru 5.154 de unitati locative, cu o suprafata utila de 569.871 mp. Consultand, astfel, diagrama ce prezinta numarul locuintelor autorizate in perioada aprilie 2016 - aprilie 2017, se constata ca nivelul consemnat in cea de-a sasea luna a anului trecut a ramas etalonul numeric al intregului interval de referinta, deoarece, dupa cum se arata anterior, in iunie 2016 numarul locuintelor din cladirile rezidentiale autorizate a insumat 10.388 de unitati, cu o suprafata utila ce a depasit din nou pragul psihologic de un milion de metri patrati (mai precis 1.031.121 mp), cel mai probabil pentru a doua oara de la declansarea recesiunii. Totodata, se remarca si faptul ca nivelul din ianuarie 2017, atat ca numar de locuinte autorizate, cat si ca suprafata utila, constituie minimul absolut al perioadei respective, deoarece s-au consemnat numai 4.140 de locuinte avizate, cu o suprafata ce nu a depasit 413.609 mp. Insa, analizand tendintele specifice primelor patru luni din acest an, se remarca faptul ca, desi numarul autorizatiilor de construire s-a diminuat fata de acelasi interval din 2016, numarul unitatilor locative autorizate, ca si suprafata acestora raman satisfacatoare. Mai trebuie precizat si faptul ca, in intervalul de referinta, reprezentat de primele patru luni ale acestui an, pe plan national au fost emise 36 de autorizatii pentru cladiri administrative (din care 20 in orase si 16 in mediul rural). De asemenea, 1.635 de permise au vizat categoria altor cladiri (676 in mediul urban si 959 in cel rural), ceea ce denota o dinamica deosebita pe segmentul respectiv, cu precadere in comune si alte localitati.
In concluzie, desi situatia economica de ansamblu a ramas relativ pozitiva si in primele patru luni a.c. (cu unele elemente care ar trebui sa stimuleze investitiile pe piata de locuinte), semnalele nu mai sunt optimiste, iar in acest moment se poate afirma ca indicatorul analizat, ce reflecta posibila dinamica a pietei de constructii imobiliare cu destinatie rezidentiala, ar putea inregistra fluctuatii in actualul exercitiu financiar, la fel ca si in precedentele 12 luni.
In acelasi timp, daca se iau in considerare datele istorice referitoare la emiterea autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale, se observa ca, daca in 2016 a avut loc o diminuare, de -1,2%, a acestui indicator (pana la 38.635 de autorizatii emise), in 2015, autoritatile au eliberat 39.112 de asemenea documente, in crestere cu +3,8% fata de anul precedent. De altfel, in urma cu doi ani, s-a inregistrat prima sporire a numarului de autorizatii de construire pentru imobile de locuinte dupa 2008, cand piata imobiliara a inregistrat un varf, iar autoritatile au eliberat cele mai multe acte de acest fel din Romania post-decembrista - si anume 61.092 de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale. Insa, in perioada 2009-2014, autorizatiile de construire pentru cladiri de locuinte - care includ atat locuintele unifamiliale, cat si blocurile de apartamente - au scazut in medie cu -38%, dupa cum se arata in statisticile oficiale, mai ales pe fondul diminuarii drastice a cererii de locuinte din partea populatiei si, implicit, a volumului lucrarilor de constructii.
***
Potrivit INS, sursa datelor o constituie cercetarea statistica lunara denumita „Autorizatii de construire eliberate pentru cladiri” (ACC), realizata in conformitate cu reglementarile Consiliului si ale Parlamentului European. Cercetarea statistica este exhaustiva si se adreseaza institutiilor administratiei publice locale (respectiv, circa 3.300 de consilii judetene si locale). In acceptiunea institutului de statistica, autorizatia de construire constituie actul de autoritate al administratiei locale pe baza caruia se asigura aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor. Autorizatia de construire se elibereaza beneficiarului lucrarii, in temeiul si cu respectarea documentatiilor de urbanism si amenajare a teritoriului, in vederea inceperii lucrarilor de constructii.
„Cladirea rezidentiala este acea cladire care este folosita integral sau in cea mai mare parte (peste 50%) pentru locuit, iar imobilele nerezidentiale sunt destinate in exclusivitate sau in principal altor scopuri decat cele rezidentiale, din aceasta categorie facand parte cladirile administrative si alte cladiri. La categoria altor cladiri se cuprind: hoteluri si alte cladiri similare, cladiri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, cladiri pentru transport si telecomunicatii, cladiri industriale si agricole, cladiri pentru invatamant, stiinta, cultura si arta, ocrotirea sanatatii, sport si agrement”, explica specialistii INS. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca sursa datelor, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter