RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Tendinte ascendente in domeniul sistemelor pentru executia de hale

Piata interna de panouri termoizolante, structuri si profile metalice a fost evaluata, de majoritatea managerilor companiilor din aceste domenii, la o valoare de 160 milioane de euro in 2010. Pentru anul in curs, se estimeaza o majorare medie de 10%-15% a livrarilor, ca urmare a cresterii cererii de hale metalice, pe fondul demararii proiectelor industriale din sectorul agricol si cel industrial finantate din fonduri europene. Totusi, pe termen mediu, este dificila realizarea unor estimari realiste cu privire la evolutia acestui sector, din cauza faptului ca spatiile industriale (in cadrul carora se utilizeaza masiv structurile de hale) sunt dezvoltate la comanda. Analistii companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle preconizeaza ca, pana la finele anului in curs, vor fi definitivate unitati de hale ce vor insuma aproximativ 70.000 mp la nivel national. O parte importanta a proiectelor va fi propusa de investitori ce au obtinut fonduri europene sau care desfasoara demersuri pentru accesarea acestora. Din punct de vedere al cererii, in pofida faptului ca existenta unor specificatii de cladiri «verzi» nu constituie, in prezent, un avantaj competitiv in procesul de selectie a spatiilor industriale, in viitor acest trend va influenta decisiv comenzile si pretul final de vanzare. In acest sens, dezvoltatorul belgian Alinso Group a realizat o hala cu o arie de 17.800 mp, in cadrul Ploiesti West Park, care detine certificarea BREEAM, reprezentand o contributie importanta din acest punct de vedere pe piata locala. In ansamblu, piata constructiilor de hale a fost activa in prima parte a anului si datorita continuarii expansiunii marilor retele de retail, precum si cresterii comenzilor de hale destinate segmentelor industrial si logistic. Totusi, avand in vedere situatia financiara si economica determinata de recesiune, cererea de constructii metalice nerezidentiale pe piata autohtona este, insa, insuficienta pentru a sustine o crestere sustenabila a acestui sector, iar realizarea lucrarilor la preturi aflate sub costurile normale nu reprezinta o alegere viabila nici pentru firmele de constructii, nici pentru beneficiari, care aleg preturile reduse in detrimentul calitatii. In prezent, tendinta generala in domeniu reflecta incercarea de optimizare a costurilor atat prin utilizarea unor solutii constructive si a unor materiale mai putin costisitoare, cat si prin realizarea unor investitii de mica amploare.
Efectele recesiunii sunt inca resimtite pe piata
Constructiile metalice prezinta avantajul de fi adaptabile unei game variate de aplicatii si solutii tehnice. Prin urmare, in perioada 2009 - 2011, in pofida scaderii volumului investitiilor si absorbtiei reduse a fondurilor europene, concomitent cu amplificarea efectelor recesiunii, furnizorii si antreprenorii de sisteme de hale nu au consemnat reduceri drastice ale activitatii precum alti producatori de materiale de constructii. Principalele dificultati care au afectat activitatea din domeniu au fost reprezentate de lipsa acuta a finantarii bancare, diminuarea sau anularea asigurarilor asupra creditelor comerciale acordate societatilor romanesti, lipsa fondurilor guvernamentale pentru investitii, gradul redus de absorbtie a fondurilor europene si intensificarea competitiei de pe piata. Efectele acestor probleme sunt vizibile si in prezent, principalul impediment actual fiind constituit de mentinerea unui nivel scazut al increderii investitorilor din domeniu.
Informatii suplimentare referitoare la piata de hale si panouri termoizolante si activitatea celor mai importante companii din domeniul respectiv, pot fi lecturate in editia curecta a revistei Agenda Constructiilor. Click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter