RO EN
Coșul este gol

RENANIA estimeaza vanzari de 22,5 milioane de euro

Compania Renania, liderul pietei de echipamente pentru protectia muncii, vizeaza, in acest an, majorarea cifrei de afaceri cu 22% fata de nivelul din 2009, pana la valoarea de 22,5 milioane de euro. Un alt obiectiv al societatii consta in deschiderea unui birou in China, pentru achizitii si controlul calitatii. Firma este furnizor de solutii integrate si complete destinate protectiei muncii si deruleaza operatiuni de import, distributie si export. Reprezentantii Renania vizeaza in 2011 consolidarea vanzarilor, restructurarea portofoliului de produse si optimizarea conditiilor si surselor de achizitii.
 
Orlando Szasz, director general al Renania: "Piata pe care activam a cunoscut o contractie puternica in 2008 si 2009 si o stabilizare in 2010. Exista, insa, constrangeri importante in ceea ce priveste costurile, iar preturile materiilor prime continua sa inregistreze o instabilitate fara precedent. In acelasi timp, clientii creeaza presiuni suplimentare pentru incadrarea in limitele de buget si maximizarea avantajelor comerciale din partea furnizorilor. In acest context, in 2010 am inceput restructurarea si consolidarea echipei de vanzari, proces pe care il vom finaliza in acest an. De asemenea, dupa experientele dezamagitoare ale companiilor ce au ales sa foloseasca produsele ieftine introduse pe piata, vom miza pe capacitatea noastra de a asigura solutii complete, adaptate tehnic si financiar, care aduc valoare adaugata. Vom deschide un birou in China pentru achizitii, astfel incat, sa transferam clientilor avantajele de pret si sa asiguram controlul responsabil al calitatii, conform standardelor celor mai exigente, pentru produsele si materiile prime din aceasta zona. Piata sistemelor de protectie a muncii era evaluata la circa 100 milioane de euro in 2008. In 2009 a fost consemnata o contractie de 20% a domeniului, inregistrandu-se, o stabilizare in anul urmator. Pentru 2011, estimam o majorare de 10% a pietei, la circa 83 milioane de euro. In ceea ce ne priveste, ne-am dezvoltat un sistem logistic eficient ,ce permite livrarea in maximum 48 de ore a produselor prin intermediul unei retele proprii de transport. Avem capacitatea de a asigura in sistem «one stop shop» un pachet complet de solutii care include auditul cerintelor efective, furnizarea de echipamente si sisteme de protectie, training-ul angajatilor, programe de eficientizare a costurilor si a proceselor interne. Vom continua sa ne dezvoltam activitatile de productie si export. Pentru 2011, am alocat 300.000 de euro pentru investitii in utilaje de productie, care se adauga celor 200.000 euro cheltuiti anul trecut in acest sens. De asemenea, urmarim sa ne consolidam prezenta in Germania, prin dezvoltarea unei structuri locale de vanzari si prin extinderea gamei de produse disponibile".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter