In cadrul raportului ce prezinta rezultatele financiare aferente celui de-al doilea trimestru al anului 2018, oficialii Husqvarna Group au anuntat indeplinirea tintelor de crestere in cazul majoritatii diviziilor (dar mai ales pentru cea de constructii), in termeni de vanzari, profit operational si rata a profitabilitatii. „Cererea pentru produsele si serviciile grupului a fost solida in perioada analizata, dupa ce, in primul trimestru a.c., vanzarile au fost mai slabe, ca urmare a factorului sezonier. In consecinta, in aprilie-iunie 2018, rulajul grupului s-a majorat cu +7% (la rate ajustate de schimb valutar), o dezvoltare optima fiind consemnata pentru toate cele trei divizii care au inregistrat profit. Venitul operational a fost, astfel, in crestere, dar trendul respectiv a fost contracarat de rezultatele slabe ale diviziei de bunuri (marci) de consum, precum si de cotatiile mai mari ale materiei prime, de unele probleme constatate la nivelul lantului de aprovizionare si de costul aferent investitiilor efectuate in initiativele ce vor determina cresterea profitabilitatii”, a declarat Kai Wärn, presedinte si CEO al Husqvarna.
Astfel, grupul suedez s-a evidentiat, in trimestrul secund al anului fiscal in curs, printr-o cifra de afaceri de 14,27 miliarde coroane suedeze - SEK (circa 1,37 miliarde euro), reprezentand un salt de +7% (pe baze de comparare ajustate pentru cursul de schimb valutar) in raport cu perioada precedenta. Totusi, s-a raportat o scadere usoara a profitului operational, pana la 1,92 miliarde SEK, in comparatie cu putin peste doua miliarde SEK consemnate in aprilie-iunie 2017. Pe segmentul produselor pentru constructii, activitatea a fost optima, cu o majorare ajustata de +16% a vanzarilor (sau o crestere organica de +8%), in toate regiunile in care se deruleaza astfel de afaceri, in timp ce venitul operational a sporit cu +7,73%, la 251 milioane SEK. Achizitia HTC - lider global al solutiilor de slefuire a pardoselilor - contribuie si in continuare la consolidarea portofoliului de produse si a abilitatii de a deservi in mod optim clientii de pe segmentul, considerat prioritar, al podelelor si suprafetelor din ciment, dar, dupa cum afirma Kai Wärn, in continuare, trebuie aplicate masuri decisive in cadrul diviziei de marci de consum, prin eliminarea produselor neprofitabile, reducerea dimensiunii acesteia si integrarea sa in sectiile Husqvarna si Gardena.
In consecinta, datele financiare pentru semestrul intai a.c. indica vanzari nete in valoare de 26,57 miliarde SEK (2,55 miliarde euro), reflectand o crestere ajustata de +3%, cu un profit operational de 3,29 miliarde SEK (-4%) si un impact pozitiv al cursului de schimb ce a adus un surplus de 80 milioane SEK la profitul operational, dar care a fost anulat de costul mai mare si similar al materiilor prime. Totodata, rulajul semestrial al diviziei de constructii s-a majorat cu +16% (crestere ajustata cu schimbarile de curs valutar), la circa 2,92 miliarde SEK, iar entitatile preluate au contribuit cu opt puncte procentuale la saltul respectiv, cu premise optime de dezvoltare in toate regiunile globului. In acelasi timp, profitul operational al diviziei, din semestrul intai al lui 2018, s-a plasat la 409 milioane SEK (+9%), desi a fost afectat negativ de costul integrarii afacerilor cu echipamente pentru beton si cu masini usoare de compactare.
***
In Romania, produsele Husqvarna pentru padure, peluza si gradina (motoferastraie, motounelte, tractoare speciale, masini de tuns iarba etc.) sunt disponibile prin intermediul mai multor distribuitori autorizati, coordonati de reprezentanta Husqvarna Padure & Gradina, din Capitala, inregistrata la ONRC in anul 1993. La nivelul lui 2016, societatea, cu 38 de angajati, a incheiat anul financiar cu o cifra de afaceri de 105,3 milioane de lei si cu un profit net de circa 12,2 milioane de lei, iar in 2016 s-a evidentiat printr-un rulaj de 92,8 milioane de lei (de asemenea, intr-un context profitabil), in timp ce in 2015 a raportat vanzari de 85,7 milioane de lei, tot in conditii de profitabilitate. La randul lor, sistemele si solutiile HTC sunt promovate in tara noastra de Ecoserv - Cluj-Napoca (societate ce detine si un punct de lucru in Bucuresti), care a declarat pentru anul 2017 o cifra neta de afaceri de 55.510 lei (cu un singur salariat, dar cu profit de 206.852 lei), in scadere fata de 2016, cand rulajul a fost de circa un milion de lei (cu patru angajati), acel nivel fiind aproape dublu comparativ cu 2015, moment in care, cu 11 salariati, a avut o cifra de afaceri de 0,45 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.husqvarnagroup.com