Hilti Romania, companie specializata in furnizarea de scule electrice profesionale pentru constructii si instalatii, a mentinut in 2017 acelasi trend de crestere a cifrei de afaceri ca si in anii precedenti. Pentru 2018, conducerea companiei estimeaza o noua evolutie optima a activitatii, in contextul in care prognozele din domeniul constructiilor sunt favorabile. La nivel national, compania promoveaza o gama variata de produse, oferta firmei fiind bazata pe scule electrice cu acumulatori ce utilizeaza tehnologia Li-Ion, sisteme de ancorare, fixare directa, instalatii, protectie pasiva la foc, sisteme de masurare si pe segmentele de combipercutoare si demolatoare. Potrivit datelor companiei, cererea din constructii a continuat sa creasca in special pe segmentul de cladiri, tendinta de evolutie a Hilti urmand-o pe cea generala din constructii.
"Lansam peste zece produse si servicii inovatoare pe an, din gama sistemelor de ancorare, masurare, combipercutoare, sisteme cu acumulatori, fixare directa, instalatii, dar si consumabile, cum ar fi: discuri, burghie, coroane diamantate, etc., urmand ca in perioada urmatoare sa lansam noi modele ce vor impresiona prin calitate, performanta si inovate. Cateva exemple ar fi: combipercutorul TE 30-ATC, varianta acestuia pe acumulatori TE 30-A36, nivela rotativa PR 30-HVSG dar si un nou serviciu care deja a strans multi clienti dornici in a-l utiliza: Hilti Connect! Mai multe informatii le puteti afla in luna septembrie pe siteul nostru hilti.ro. Printre cele mai noi echipamente introduse pe piata locala se afla doua generatii noi de aparate de implantat cuie, cu gaz (GX3) sau cu capse (DX5), doua nivele laser (PM 40-MG si PR 30-HVS), dar si sistemul revolutionar de management al apei DD-WMS 100 plus masina de carotat DD 30-W", a declarat Mauro Daga, directorul de marketing al Hilti Romania.
In ultima perioada, compania s-a implicat in executia unor proiecte de referinta, cum ar fi cladirea Sky Tower, centrele comercial Promenada Mall si Mega Mall sau ansamblul de birouri Bucharest Business Garden sau The Bridge.
In 2017, Hilti Romania a lansat o noua solutie numita "ON!Track", cu care companiile pot depasi provocarile intalnite in gestionarea bunurilor si care s-a bucurat de un real succes in randul utilizatorilor. S-au organizat seminare tehnice despre sistemele de fixare si protectie, in colaborare cu Asociatia Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri (AICPS) si Asociatia Inginerilor de Instalatii (AIIR). Hilti detine un departament dedicat pentru colaborarea cu firmele de arhiectura si proiectare, iar in aceasta directie, investeste in organizarea unui numar considerabil de seminarii, la care au asistat peste 700 de ingineri.
Din acest an, Hilti Romania isi va muta sediul operational in prima cladire a ansamblului AFI Tech Park, ce se afla in constructie in zona centrala a Capitalei. Sediul actual va ramane destinat Centrului Regional de Reparatii Hilti, unde se efectueaza si in prezent reparatii atat pentru clientii din Romania, cat si pentru cei din alte tari din zona Balcanica. In prezent, societatea detine doua magazine Hilti Store in Bucuresti (in soseaua Chitilei si strada Nerva Traian) si unul in Cluj-Napoca, planurile companiei pentru viitor vizand deschiderea mai multor magazine in tara.