RO EN
Coșul este gol

CATERPILLAR: Majorare de 22% a vanzarilor in trimestrul al doilea din acest an

Furnizorul de echipamente pentru constructii Caterpillar a anuntat pentru al doilea trimestru din 2023 vanzari de 17,3 miliarde USD, in crestere de 22% fata de nivelul de 14,2 miliarde USD, raportat in intervalul de referinta. Avansul s-a datorat, in principal, volumului mai mare de livrari si majorarii preturilor de comercializare. Marja profitului operational a fost de 21,1% in perioada analizata, comparativ cu 13,6%, cat era in urma cu 12 luni. Profitul pe actiune intervalul aprilie – iunie a.c. a fost de 5,67 USD, in crestere de la 3,13 USD. La nivelul semestrului intai, fluxul operational de numerar a fost de 4,8 miliarde USD, lichiditatea la jumatatea anului plasandu-se la 7,4 miliarde USD. In trimestrul al doilea, compania a rascumparat 1,4 miliarde USD sub forma de actiuni comune Caterpillar si a platit dividende de 0,6 miliarde USD. Conducerea grupului a afirmat ca este mandra de performanta operationala puternica a echipei globale. Rezultatele reflecta o cerere sanatoasa continua, deoarece a fost atinsa o crestere de doua cifre si un profit pe actiune situat la un nivel-record, compania generand in acelasi timp un flux puternic de numerar. Angajamentul actual este acela de deservire optima a clientilor, concomitent cu executia strategica stricta si alocarea de fonduri pentru o crestere profitabila pe termen lung. 
 
***
Cu vanzari in 2022 de 59,4 miliarde USD, Caterpillar este cel mai mare producator mondial de echipamente pentru constructii si minerit, motoare diesel si pe gaz natural, turbine industriale cu gaz si locomotive diesel-electrice. Produsele si serviciile inovatoare, sustinute de reteaua globala de dealeri, ofera o valoare adaugata considerabila pentru parteneri. Caterpillar desfasoara activitati pe toate continentele si furnizeaza inclusiv servicii de finantare pentru clientii sai. In Romania, firma nord-americana este prezenta prin intermediul Bergerat Monnoyeur, care, in 2022, a raportat o cifra de afaceri de 533,89 milioane de lei, cu 6% mai mica fata de cea din anul anterior.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter