RO EN
Coșul este gol

Pandemia a creat context intarzierii reformelor de care Romania avea nevoie

Fix acum doi ani spuneam ca, indiferent de culoarea politica, “Urmatorul guvern va fi unul de sacrificiu”. Si urmatorul guvern a venit in noiembrie 2019, iar predictia mea s-a adeverit. Primul ministru din acea perioada nu mai este prim-ministru astazi, iar ministrii sunt si ei astazi cu totul altii decat cei din acel guvern.
Dar trebuie sa recunosc ca, desi rezultatul a fost cel anticipat, motivul a fost cu totul altul decat cel preconizat. Si asta nu este lipsit de importanta. Scenariul meu fusese cel conform caruia reformele economice si ajustarile fiscale vor fi cele care vor sapa la temelia popularitatii guvernamentale. In realitate, pandemia a fost cea care a facut ca guvernul din acea vreme sa ia decizii nepopulare si uneori neinspirate, motiv pentru care sprijinul public a scazut simtitor.
Paradoxul este ca, de fapt, pandemia a creat un context favorabil intarzierii reformelor de care Romania avea nevoie dupa excesele anilor 2017-2019. Pentru ca pandemia a facut ca UE, institutiile financiare multi-laterale si agentiile de rating sa fie mult mai tolerante in ce priveste deficitele bugetare foarte mari, care in vremuri de “pace” ar fi fost considerate a fi total inacceptabile. Iar o astfel de abordare, mult mai permisiva, a fost esentiala pentru Romania, deoarece, asa cum o analiza din cursdeguvernare.ro remarca, doar 45% din deficitul bugetar record al Romaniei din 2020 a fost cauzat de pandemie.
Fara existenta pandemiei, rating-ul Romaniei nu avea nicio sansa sa fie conservat in categoria recomandata investitiilor, fara operarea unor corectii fiscale dureroase si nepopulare. Insa pandemia a facut ca deficitul bugetar, deja mare in perioada prepandemie, sa fie “mascat” mai usor intr-un deficit si mai mare. Pretul platit a fost insa un pachet de sustinere a economiei semnificativ mai modest decat al majoritatii statelor europene. O buna parte din gloante fusesera deja trasese in aer cand eram toti sanatosi…
Insa momentul adevarului nu a fost decat amanat. Deoarece “doar cand mareea e joasa se vede cine a inotat dezbracat” ca sa il citam pe Warren Buffett. Iar “mareea pandemiei” va trece, dupa cum va disparea si ratiunea pastrarii unor deficite mari. In concluzie, anul 2020 este imperios necesar sa fie anul consolidarii fiscale, anul scaderii deficitului bugetar. Este ceea ce agentiile de rating asteapta, este o conditie importanta pentru a pastra sustenabilitatea finantelor publice.
Vorbim de o ajustare majora echivalenta a 2,5% din PIB. Adica, cu alte cuvinte, diferenta cu care cheltuielile depasesc veniturile trebuie sa scada cu aproximativ 5 miliarde de euro. Asa cum remarca analistul economic Constantin Rudnitchi “guvernul Citu trebuie sa realizeze cea mai drastica reducere a deficitului bugetar din istoria postbelica”.
Un astfel de demers va fi nepopular in primul rand in randurile celor care sunt platiti din bani publici: fie ca angajati, fie ca pensionari. Excesele vor trebui sa fie curmate. Din acest motiv, teoretic, actualul guvern ar trebui sa isi foloseasca tot capitalul de sprijin cu care si-a inceput mandatul pentru a duce la indeplinire dezideratul reformelor economice.
Problema este ca acest capital este pe cale sa fie epuizat prin lupte de uzura interne. Daca fiecare va avea ca obiectiv pierderea de popularitate a celorlalti, rezultatul final va fi ca tot guvernul, intreaga coalitie va fi in pierdere de popularitate. Nu va exista niciun invingator, ci doar perdanti. Si asta fara nicio miscare importanta legata de reforma economica. Iar problema este ca aici vorbim de un joc de suma nula. Cu cat capitalul de incredere va fi erodat din motive nelegate de masuri economice, cu atat va ramane mai putin pentru reforma economica.
Romania are o nevoie disperata de reforma economica, care nu doar sa reechilbreze economia, dar care sa o lanseze spre directiile castigatoare ale revolutiei tehnolgioe care este deja in plina desfasurare. Pentru asta este nevoie un guvern profesionist si puternic, care sa-si inteleaga adevaratele prioritati. In lipsa acestui deziderat, fie reformele vor fi oprite din lipsa de sprijin public, ceea ce ne-ar duce intr-o criza economica, fie guvernul va continua neabatut, ceea ce l-ar transforma intr-un guvern de sacrificiu. Un sacrificiu care ar putea fi evitat.
 
Un material de opinie de Radu Craciun, Presedintele BCR Pensii

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter