„Suntem in razboi - avertiza Mario Draghi, pana nu demult seful Bancii Centrale Europene - si trebuie sa ne mobilizam”. Dar chiar suntem in razboi? Da! Si nu e nicio exagerare! Iar bunul cel mai de pret, pentru care trebuie sa ne mobilizam si sa-l aparam, este viata.
Suntem in razboi si e cert ca lumea, toata, si-a multiplicat in progresie geometrica gradul de incertitudine si de vulnerabilitate. Riscurile, cu deosebire, cresc cu viteza ametitoare. Acum trei saptamani vorbeam inca de o epidemie, iar azi, dupa ce molima s-a imprastiat pe toata planeta, ne confruntam cu o pandemie periculoasa.
Iar daca riscurile cresc, si inca repede, la fel de repede trebuie sa fie activate amortizoarele de riscuri. Intre ele: recentele decizii ale bancii centrale si ale guvernului, ce vizeaza amanarea ratelor la credite pentru gospodariile populatiei si pentru companiile ale caror venituri sunt deja ori vor fi afectate de pandemie. Calitatea acestor amortizoare de riscuri este esentiala pentru ca ele sa fie eficiente. Si efective.
„Ramaneti in viata!”...
Cu atat mai mult este nevoie ca masurile sa fie eficiente, si efective, cu cat frontul e deschis in aproape toate tarile din lista ONU, peste 180. Iar inamicul e invizibil, e perfid si loveste peste tot si de peste tot.
Omenirea, cum bine se stie, a mai trecut prin astfel de momente critice in vremuri in care nici medicina, nici tehnologia si nici avansul civilizatiei n-au ajutat-o prea mult. E altfel acum? Indubitabil: da! In toti acesti 75 de ani insa, care s-au scurs de la cea de-a doua mare conflagratie mondiala incoace, generatiile care au facut sau inca fac istoria acestui timp nu si-au imaginat ca vom avea de indurat si un razboi in care... poti sa fii lovit de o „patrula” camuflata pe mana intinsa a unui prieten, care tocmai a fost contaminat. Iar aceasta „scapare” a imaginatiei ne-a adus in situatia de a intra in acest razboi fara instructia facuta...Razboi care ne schimba stilul de viata, ne schimba modul de a gandi, de a actiona si proiectele de viitor.
Si dupa COVID-19?
Gingis Han, cel mai mare cuceritor si strateg al tuturor timpurilor, desi de o cruzime fara margini, le ordona ostasilor, inainte de batalii, sa faca tot ce stiu si tot ce pot ca sa ramana in viata. Acesta este si sensul in care trebuie sa interpretam, dincolo de formulari, ezitari sau intarzieri, ordinele guvernelor din toata lumea, din aceste zile. Mesajul, in fond, este acelasi: „Ramaneti in viata!”...
Am legat titlul acestui comentariu de politica de creditare, de deciziile referitoare la amanarea ratelor, pentru a le sublinia rolul si locul: in contextul larg al bataliei pentru viata. Pentru ca tuturor celor ale caror venituri sunt ori vor fi in viitor lovite de efectele pandemiei, pierzandu-si afacerile, locurile de munca, suferind reduceri de salarii, in general de castiguri din munca, sa nu le fie afectata viata, in plus, si de stresul ca nu-si mai pot plati ratele la banci.
Daca nu s-ar fi actionat anticipat, daca deciziile in cauza nu ar fi fost adoptate acum, in amonte, consecintele ar fi fost dramatice. Pentru ca toti cei care, din aceste motive de forta majora, nu si-ar putea achita ratele, ar fi fost etichetati „rau-platnici” si penalizati. Inclusiv cu executarea garantiilor. Iar cei cu credite ipotecare ar fi fost in pericol sa-si piarda locuinta familiei. La randul lor, bancile ar fi fost in pericol sa calculeze provizioane de risc pentru creditele restante, ce nu doar ca le-ar fi muscat zdravan din profit, dar ar fi fost producatoare de pierderi.
Da, deciziile de amanare a ratelor au fost intampinate si de critici. Sa nu uitam insa, cand judecam aceste decizii, ca au fost luate dupa solide analize de impact, o conditie importanta fiind evitarea riscurilor ce ar fi pus in pericol stabilitatea financiara a tarii.
Unica solutie: lupta
Lupta cu sirul intreg de riscuri ce abia se formeaza. Si inca nu ni le putem imagina pe toate cate vor urma. Riscuri economice si riscuri sociale. Depresia sociala in masa - alimentata de frica si intretinuta mediatic - este un risc major.
Desi, cum demonstreaza specialistii, dintr-un triunghi cauzal este de ajuns o singura latura pentru a le provoca oamenilor o stare depresiva grava, COVID-19 le aduna laolalta pe toate trei: izolarea, pierderea statului social, degringolada. Lovind,deci, cu o forta intreita. O mega degringolada, provocata de un dusman minuscul. Dar care...tine minte toate strategiile de supravietuire si de lupta puse la punct de verii lui, microbii, in miliarde de ani.
De mai multa vreme, cartile de psihologie si de genetica aduc in prim-plan, in aceeasi ecuatie, doua alternative ale supravietuirii: lupta sau fugi! Or, in situatia actuala, fuga nu mai poate fi o solutie. S-au convins de acest adevar toti cei care au vazut, acum doua saptamani, pe toate posturile de televiziune, ori au trait direct degringolada produsa pe treptele garii centrale din Milano de miile de oameni disperati ce incercau zadarnic sa fuga, dar trenurile... nu mai plecau. Si, apoi, unde sa fi fugit?
Solutia e numai una: lupta! Mai bine gandita si mai bine organizata! Si cu strategii in amonte pentru potentiale riscuri viitoare.
Articol semnat de Adrian Vasilescu, Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR