Tinerea sub control a lantului de aprovizionare si respectarea obligatiilor fiscale in timpul acestei perioade de absenteism este o sarcina dificila pentru companiile care produc, distribuie sau depoziteaza bunuri de la furnizori din toata lumea.
Pentru a limita interactiunea cu autoritatile vamale, lucru benefic atat pentru agentii economici, cat si pentru autoritatile vamale, exista cateva solutii care pot fi implementate.
Aplicarea online pentru procedura de vamuire la domiciliu
Conceptul de „vamuire la domiciliu” impreuna cu #staiacasa raspund acum, mai bine ca oricand, limitarilor si precautiilor impuse de contextul COVID 19. Doar 21% din bunuri sunt vamuite in Romania in aceasta procedura (comparativ cu Uniunea Europeana unde media este de 70%), majoritatea sunt inca vamuite in procedura standard - prezenta fizica in vami, cu timpi mari de asteptare si depunerea de declaratii vamale in format fizic.
Aplicarea pentru autorizarea acestei proceduri poate fi depusa online prin Sistemul UE de Decizii Vamale. Odata obtinuta autorizatia, vamuirea la domiciliu va permite importul si exportul bunurilor dumneavoastra cu o implicare minima a autoritatilor vamale.
Reinnoirea online a autorizatiilor vamale detinute
Daca, in prezent, o companie detine o autorizatie vamala care trebuie reinnoita pe parcursul acestei perioade de criza (de ex. perfectionare activa, garantie globala, destinatie finala, admitere temporara, antrepozitare, depozitare temporara, vamuire la domiciliu) se poate solicita online reinnoirea accesand portalul - Sistemul de Decizii Vamale UE. Accesul la sistem se realizeaza accesand: https://customs.ec.europa.eu/tpui-cdms-web/.
Declararea simplificata a originii preferentiale a bunurilor pentru exporturi
Autorizatia de exportator autorizat permite declararea originii preferentiale a bunurilor supuse exportului intr-un mod simplificat direct pe factura sau pe un alt document comercial pentru fiecare din exporturile unei companii fara a implica ulterior autoritatea vamala.
Autor: Mihai Petre (foto), Director, Comert International, Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania