Daiel Daianu: Impactul schimbarilor climatice in economie poate fi foarte agresiv

Traim vremuri foarte dificile, cu o suita de crize, evenimente extreme, care pun la mare incercare sistemele economice si politice, in ultima instanta cetatenii. Guvernele sunt chemate sa gestioneze cu responsabilitate si luciditate situatii extreme, provocari, ce se tin parca lant.

Imaginile cu inundatiile din acest an in orase si state din SUA au fost stupefiante, chiar daca uragane/furtuni viziteaza adesea coastele Americii. Victime omenesti au fost nu putine, iar distrugeri de case si infrastructura extinse. FEA (Federal Emergency Agency - in Romania echivalent ar fi Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta/ISU) intervine tot mai des in situatii foarte dificile, care s-au inmultit in ultimii ani. Se vorbeste despre nevoia de a mari scala dupa care se masoara forta distructiva a unui uragan -ex: Ida. Incendiile din California tin rasuflarea oamenilor.

Inalti oficiali considera ca se trec praguri critice (tipping points), ca nu mai putem intarzia cu masuri care sa incerce sa previna (cat se poate), sau sa diminueze efectele rele ale schimbarilor climatice, ale altor evenimente extreme in viitor.

Pragurile critice duc cu gandul la non-liniaritati, ce se pot manifesta in cazul efectelor schimbarilor climatice -cand acumulari cantitative pot declansa salturi mari ca impact negativ.

Inundatiile din Germania din aceasta vara au fost parca mult mai grele pentru populatie decat in alte dati, iar guvernul federal a acordat un ajutor de urgenta de sute de miloane de euro localitatilor devastate. Tot in Germania s-a constituit un fond de rezerva de cateva zeci de miliarde de euro pentru situatii extreme. Incendiile din Grecia au fost mai dramatice parca decat in alti ani. Inundatii si deplasari de teren, cu mari daune, sunt si in Romania. In general in UE se intervine in momente similare, cu bani europeni. Se poate continua cu enumerarea de calamitati provocate de schimbari de clima --in China, India, alte tari ale lumii.

Schimbarile climatice sunt un eveniment extrem cu o specificitate: reprezinta o inrautatire tot mai sevara a habitatului pentru om, in larga masura cauzata de actiunea umana. Ceea ce trebuie sa facem este prevenirea si/sau atenuarea efectelor care pot fi fatale pentru omenire. Impactul schimbarilor climatice asupra economiei/societatii poate fi catastrofal; acest impact se va simti tot mai mult la nivel de bugete publice, ale firmelor, ale gospodariilor, in viata economica (sectoare economice si companii), in viata noastra in general. Aceaste impact trebuie sa fie contracarat; este vorba in esenta de limitarea stricaciunilor (damage control) si de preventie, de reducerea emisiilor de carbon, de protejarea biodiversitatii si de a realiza o economie circulara.

Tranzitia verde nu este simpla si poate afecta mai ales persoanele cu venituri mici -din cauza taxei pe carbon, cu efect direct asupra cresterii preturilor la energie; sunt afectate totodata sectoare economice, intreprinderi ce consuma mult energie poluanta. Cresterea preturilor la energie (provocate de taxa pe emisii poluante), cel putin in faza de tranzitie (pana ce vom avea surse de energie nepoluante ieftine) echivaleaza cu schimbari in preturile relative, ce au considerabile efecte distributionale si privind competitivitatea sectoarelor economice.

Cresterea preturilor la energie cerute de tranzitia verde se impleteste cu impactul pandemiei, cu perturbatii in lanturile de productie/aprovizionare. Efectele distributionale ale acestor crize, ale tranzitiei catre energie curata si economie verde, trebuie sa fie avute in vedere de politica publica/economica pentru a fi evitate tulburari sociale majore.

Schimbarile climatice, evenimentele extreme in general, pot accentua tendinte de centralizare, autoritariste, in guvernanta publica. Dar nu trebuie sa fie confundate mijloace directe de interventie publica, ce sunt normale in perioade de crize si tensiuni majore (ex: pandemie, criza economica, conflicte militare, dezastre naturale, atacuri informatice, criminalitate in proferare, etc ), cu alterarea naturii politice a unui sistem de guvernanta publica.De altfel, in lume are loc o competitie intre democratii liberale si sisteme iliberale de guvernare politica. Capitalismul trebuie sa fie mai inclusiv, sa functioneze mai echitabil, pentru a salva sistemul politic liberal, democratia.

Preventia, actiunea ex ante pune in relief clasica problema de actiune colectiva (collective action problem), cand exista dificultati in coordonarea actiunilor din cauza unor interese divergente, desi ar trebui sa prevaleze un interes comun. Dar numeroase persoane, grupuri, nu percep acest interes comun in mod corespunzator. Problema actiunii colective apare atat la nivel national cat si la nivel international/global (este ceea ce incearca sa rezolve acorduri internationale, dar care necesita implementare, respectare.

Textul de mai jos examineaza socul pandemiei in raprot cu cel al schimbarilor climatice, ca impact asupra bugetelor publice. La inceput se face o taxonomie a unor socuri adverse puternice, ca evenimente extreme. Se fac referiri si la situatia Romaniei, inclusiv cu o sectiune dedicata.

Al Doilea Razboi Mondial a fost un eveniment extrem, o calamitate economica si sociala, care a dus la deficite si datorii publice mari. Numai revenirea economica puternica in tarile occidentale a permis stabilizarea si reducerea datoriilor publice in timp. Iar Planul Marshall a ajutat mult Vestul european sa-si revina economic.

Caderea sistemelor de comanda (comuniste) a fost un eveniment crucial la scara istoriei si un eveniment extrem prin magnitudinea necesitatii de restructurare a sistemelor economice; aceasta s-a vazut in rate de inflatie inalte si modificari de adancime in sistemele economice, dar nu simple si nu lipsite de costuri pe termen imediat. Intrucat tranformarea nu fost instantanee (nici nu putea sa fie), s-a intrat in tranzitie; a si aparut o ramura a economiei comparate: the economics of transition. S-a tiparit atunci moneda pentru a sprijini sectoare economice ce ar fi intrat in colaps. Nevoia de restructurare a sistemelor era mare in raport cu viteza posibila de restructurare (intr-un fel, tiparirea de moneda de atunci seamana cu operatiunile neconventionale ale bancilor centrale dupa 2009).

Criza financiara globala izbucnita acum mai bine de un deceniu intra in categoria evenimentelor extreme prin anvergura acesteia; ea a fortat interventii nemaiintalnite pana atunci ale guvernelor si bancilor centrale -- pentru a evita colapsul sistemelor. O prabusire a sistemelor financiare putea destabiliza profund viata economica, sociala, politica -putea ameninta chiar viata democratica (nu aiurea facandu-se analogii cu perioada interbelica din secolul trecut). Interventiile guvernelor si bancilor centrale s-au masurat in cresteri mari ale deficitelor bugetare, ale datoriiilor publice; bancile centrale au recurs la operatiuni neconventionale, la injectii masive de lichiditati in economie -practic, au fost cumparate active financiare cu moneda de baza (baza monetara) creata de bancile centrale. Nici pana acum nu se poate spune ca au fost eliminate efectele crizei financiare globale, iar bilanturile bancilor centrale au ramas incarcate cu active financiare astfel achizitionate.

Inainte de criza financiara globala au fost si alte socuri puternice ce pot fi clasificate ca evenimente extreme: cresterea brutala a pretului titeiului acum cateva decenii, ca soc pe latura ofertei si care a provocat stagflatie (stagnare economica si inflatie). Tot un soc mare, cu reverberatii globale a fost dezlegarea dolarului SUA de aur (de la paritatea de 35 USD pentru 1 uncie de aur), care a sfarsit sistemul creat la Bretton Woods. Decizia din 1971 a Trezoreriei americane a condus la cursuri de schimb flexibile mai ales in tarile dezvoltate, la o dezvoltare exploziva a pietelor financiare cu o componenta in crestere exponentiala formata de operatiuni speculative; a fost o schimbare radicala de regim de gestionare a cursurilor de schimb. Sudden stops (ingheturi bruste) pe piete financiare, cum s-a intamplat in 2009, afecteaza mai ales economii slabe, pe care iesiri masive de fonduri (resurse) le pot lesne destabiliza.

Crize de balanta de plati sunt evenimente extreme la nivel individual, al unor economii. O tara care se afla in criza de balanta de plati intra in insolventa (default), cu costuri mari de restructurare a datoriei si mari greutati in avea acces la noi finantari; fie recurge la o corectie macroeconomica a dezechilibrelor pentru a preveni insolventa. Corectia este si ea dureroasa prin reducerea drastica a deficitelor, desi poate asigura in timp sustenabilitatrea finantelor publice (stabilizarea datoriei publice) si crestere economica cu mai putine sincope. Dar consolidarea trebuie sa fie facuta cu cap si de dorit este sa beneficieze de sprijin extern. Aici intervin finantari externe de sprijin al corectiilor macroeconomice -asa cum s-a intamplat cu tari est-europene (state membre ale UE), intre care si Romania, dupa 2009. Daca internalizezi dezechilibre externe in mod excesiv te poti confrunta cu destabilizare sociala puternica. Acordul de la Viena din 2010 a incercat sa previna necazuri foarte mari pentru economii din Europa centrala si de Rasarit, sa previna iesiri masive de fonduri. Ce fac agentiile de rating poate complica situatia unei economii cand au loc retrogradari, reduceri ale notelor de bonitate financiara.

Atacurile informatice pot da mari batai de cap atunci cand afecteaza securitatea nationala, daca provoaca stricaciuni ale infrastructurii de baza a unei tari. Atacurile teroriste reclama cheltuieli suplimentare pentru securitatea populatiei, adaptari si modernizari extinse ale unor dispozitive tehnice de securitate.

Demografia este un factor ce poate conduce la socuri; se vorbeste de mai multi ani de mari “pasive ascunse” (hidden liabilities) din cauza imbatranirii populatiei, a falimentului prefigurabil al sistemelor de pensii in numeroase state. Unde si emigratia este intensa, un soc persistent face ca atat sistemul de pensii, cat si bugetul public, sa fie mai vulnerabile; are loc si o degradare/reducere a stocului de capital uman dintr-o tara - este si situatia Romaniei.

Pandemia este de incadrat in categoria evenimentelor extreme; ea a obligat autoritatile publice sa intervina cu masuri de o magnitudine iesita din comun. Din nou au crescut din nou deficitele bugetare si datoriile publice - ca dupa criza financiara globala, iar banci centrale au recurs din nou la operatiuni speciale (relaxare cantitativa/QE). Pandemia a accentuat inegalitati in economie, in societate.

Spre deosebire de alte evenimente extreme, schimbarea climatica este o amenintare existentiala Mai concret, este vorba in primul rand de incalzirea globala (efectul acumularii gazelor cu efect de sera), insotita de incendii, arsita, seceta, poluare de tot felul si alte dezastre care ar implica, in final, degradarea ireparabila a biodiversitatii.

In lumea stiintifica sunt putini cei care neaga efectele dramatice ale schimbarii climatice. Si chiar negationistii accepta ca masuri de limitare a stricaciunilor, de “damage control”, trebuie sa fie adoptate.

Studii ale unor savanti renumiti, ale principalelor organizatii internationale, ale expertilor guvernamentali si din lumea academica, converg catre tinta de a nu permite ca efectul de sera sa conduca, in urmatoarele decenii, la o crestere mai mare de 1,5 grade Celsius a temperaturii globale raportat la nivelul din perioada pre-industriala (actualmente s-a ajuns deja la o crestere cu 1,2 grade Celsius fata de acea referinta). Este, in esenta, o mare tranzitie, transformare, ca sa folosesc titlul lucrarii lui Karl Polanyi (The Great Transformation), a modului in care traim, a relatiei Omului cu Natura.

Ca activitatea omului este insotita de emisii de carbon s-a vazut din reducerea acestora in timpul lockdown-ului din 2020; am avut atunci dovada clara a relatiei intre activitatea omului si emisiile de carbon. A reduce aceste emisii nu inseamna sa ne intoarcem in pesteri si paduri. Morala esta alta: trebuie sa reducem emisiile de carbon prin tranzitia la forme de energie mai putin poluante, prin schimbari in utilizarea resurselor, in modul de viata.

Magnitudinea “transformarii verzi” este greu de surprins in cifre, fiindca ar cuprinde intreaga sfera de desfasurare a vietii umane, economia si societatea. Unele estimari mentioneaza zeci de trilioane (mii de miliarde) de dolari drept cost al transformarii; cifrele pot fi aiuritoare, insa oricum sugereaza amploarea modificarilor necesare, ce au implicatii profunde pentru viata economica si sociala, pentru sisteme de guvernanta publica si private (modele de afaceri); comportamente individuale si de grup, stiluri de viata, trebuie sa se schimbe. Efectele schimbarilor de clima se cuvine sa fie judecate in dinamica lor.

Poate fi facuta o comparatie cu impactul Pandemiei, ce a bulversat lumea incepand cu 2020 si care lasa urme severe, chiar daca are loc un rebound, o redresare economica puternica in 2021 si exista acum vaccinuri eficace.

Impactul schimbarii climatice va depasi cu mult pe cel al pandemiei, poate fi de-a dreptul devastator pentru numeroase comunitati de oameni, pentru societate, daca nu se adopta masuri la timp; acest impact se va vedea in bugetele publice, ale firmelor si populatiei.

Se poate porni intr-o analiza comparativa a celor doua socuri de la impactul produs de pandemia Covid-19 asupra bugetelor publice, asupra deficitelor bugetare in lume. Efectele au fost mari si augmenteaza preocuparea privind sustenabilitatea finantelor publice, a datoriilor publice.

Scaderea ratelor naturale ale dobanzii in multe economii, cu efecte asupra ratelor de politica monetara, ca si dezinflatia mare din multe economii avansate, au facut sa se vorbeasca despre un nou normal, despre un nou regim de politica monetara. S-au si pus in discutie praguri de la care ar deveni nesustenabile datoriile publice -asa cum erau sugerate de Rogoff si Reinhart (in jur de 90% din PIB pentru economiile dezvoltate).

Pandemia a schimbat partial datele problemei intrucat a fost nevoie de interventie fiscal/bugetara pe scara larga si de operatiuni neconventionale ale bancilor centrale. Este de observat insa ca forma specifica a interventiei guvernelor si bancilor centrale in economii, pentru a atenua efectul sever al pandemiei si lockdownului, a tinut cont si de constatarea ca ratele naturale, implicit si cele efective, ale dobanzilor au scazut foarte mult.

Invocarea impactului economic al pandemiei are insa relevanta limitata. Pentru ca socul pandemiei poate fi apreciat mai degraba ca fiind tranzitoriu, in masura in care se vaccineaza o mare parte a populatiei si se obtine imunitate colectiva la un asemenea soc -- chiar daca rani ale pandemiei lasa urme adanci, cu sechele majore si modificari structurale in economie, fiind si o lupta de uzura cu mutanti ai virusului Covid-19, cu efecte mai putin vizibile (precum impactul asupra educatiei, sau costuri de ordin psihologic). Va trebui sa se aloce mai multe resurse pentru sistemele medicale, dar bugetele publice nu ar avea de ce sa fie destabilizate in general daca se ating niveluri ale activitatii economice pre-pandemie in mod durabil.

Tot ca soc foarte puternic, dar temporar, poate fi vazuta si criza financiara globala izbucnita in 2008, chiar daca exista sechele si efecte mai putin bune reprezentate de efectele operatiunilor neconventionale ale bancilor centrale si exista si “capcana datoriilor publice” (debt trap) in situatia in care ar trebuie sa se inaspreasca politicile monetare in mod semnificativ (daca inflatia aflata deja pe o traiectorie ascendenta si-ar continua dinamica si dupa 2021).

Schimbarea de clima ne introduce intr-o alta paradigma, in sensul ca efectele asupra activitatii economice si asupra bugetelor publice, comunitare si individuale, ale firmelor, sunt permanente si se pot amplifica (agrava) daca nu se iau masuri la timp. Este ca si cum intram intr-o perioada foarte lunga de management al unor situatii extreme.

Este de repetat, impactul este dublu: prin masuri ex post, de atenuare a suferintelor, de reconstructie; si prin masuri de preventie/ ex ante, de atenuare a unor efecte viitoare. Impactul se poate vedea in dinamica activitatii economice, in volumul cheltuielilor bugetare preconizate.

Daca facem abstractie de durata celor doua socuri mentionate, se observa o revenire a nivelului activitatii economice, a PIB (se ignora insa costuri invizibile). In cazul schimbarilor climatice, daca nu se iau masuri la timp se poate intra pe traiectorii de descrestere. Traiectoria albastra punctata este o fantezie (total nerealista) intrucat presupune niciun efect al schimbarilor climatice si o rata de crestere seculara la nivelul UE de 2% anual (asa cum arata estimari ale cresterii potentiale a tarilor dezvoltate din UE). Daca am avea o schimbare a naturii/continutului dezvoltarii, progresului, s-ar putea imagina o asemenea dinamica anuala, dar nu cu datele actuale.

Curbele cu rate de incetinire a cresterii anuale de 0,1 pp si, respectiv, 0,2 pp din PIB incearca sa sugereze efecte distructive ale schimbarilor climatice daca nu se iau masuri adecvate, cu efecte vizibile/masurabile si invizibile. Avand in vedere orizontul lung de manifestare al efectelor schimbarilor climatice, traiectoria cu rata de incetinire mai mare (0,2 pp anual) ilustreaza, pe termen mediu, o deteriorare mai puternica a habitatului si a conditiilor economice si, implicit, si a celor sociale. Traiectoria rosie, cu rata de crestere de 1% anual pe termen lung ar ilustra masuri de combatere a efectului de sera si de realizare a unei economii circulare -ar fi o traiectorie optima, care sa nu “sugrume”activitatea economica prin masuri prea drastice si, totodata, sa realizeze o dezvoltare economica sustenabila. Poate ca de la un punct, cu schimbarea naturii/continutului cresterii, se poate reveni la o rata de expansiune a PIB de 2% anual.Este de presupus ca impactul asupra bugetelor publice va fi sever intrucat este nevoie de investitii publice, esalonate pe o perioada lunga de timp. Amat Bahattcharia si Nicholas Stern (coordonator al faimosului raport din 2006 al Trezoreriei britanice, care spunea despre schimbarile climatice ca nu sunt percepute, internalizate de piete, care sunt mioape) considera ca la nivelul economiei globale ar fi nevoie de investitii suplimentare (legate de finantarea tranzitiei verde) de cca 2% din PIB in fiecare an.

O mare parte din investitiile suplimentare este necesar sa fie derulate de sectorul public. Aceasta, alte conditii neschimbate, inseamna cresteri semnificative ale deficitelor bugetare, ale datoriilor publice. Drept este ca acest impact financiar este de comparat cu beneficii viitoare ale atenuarii schimbarilor climatice - este ceea ce ar ilustra modele de echilibru intertemporal care internalizeaza schimbarile climatice. In plus, investitiile publice au prin definitie si avantajul ca ar putea stimula (prin efectul crowd in) investitiile companiilor private care, in absenta acestor cheltuieli publice, ar fi tentate sa isi amane propriile planuri investitionale.

Cresterea preturilor la energie (urmare a taxei pe carbon), cel putin in faza de tranzitie catre energia curata si ieftina, are efecte distributionale importante si trebuie sa fie avute in vedere; persoanele/grupurile care pierd mult in aceasta tranzitie trebuie sa fie compensate, ceea ce, din nou, are implicatii pentru bugetele publice, pentru viata sociala si politica. Si schimbarea modului de a obtine hrana si compozitia acesteia va avea implicatii majore de ordin economic si social.

Este de presupus ca schimbarile climatice si alte socuri adverse puternice vor obliga la modificari in regimurile fiscale, astfel incat sa fie mentinuta homeostaza sistemelor economice/sociale. Schimbarile preconizate privind impozitarea companiilor mari care practica arbitraj de jurisdictie fiscala este un indiciu major in acest sens.

Impactul asupra bugetelor publice ar trebui sa includa si cheltuieli de “damage control” cand se produc evenimente extreme, inclusiv dezastre naturale. Adica, la cele 2% din PIB cheltuieli anuale de preventie, de trecere la o alta traiectorie de evolutie a PIB, care sa tina cont de atenuarea in viitor a impactului, se adauga cat costa sa se amortizeze socul unor evenimente extreme, ce ar implica constituirea unor rezerve financiare importante de catre autoritatile publice.

Este de repetat ca socul pandemiei nu reveleaza modificari structurale de anvergura in in bugetele publice in lume, chiar daca sistemele medicale vor trebui sa capete mai multe resurse in viitor - in termeni absoluti si relativi. In timp ce, este de prezumat, schimbarile climatice vor obliga bugetele publice sa fie considerabil mai robuste, capabile sa furnizeze bunuri publice esentiale in conditii adverse extreme. Sunt cateva piste de judecare a impactului asupra bugetelor publice:

- Nevoia de regandire/reconstructie a unor infrastructuri critice, care poate cere cheltuieli mari (NGEU al UE poate fi vazut si din aceasta perspectiva, ca si programul de investitii publice al administratiei Biden in SUA)

- Nevoia de trecere la utilizarea de energii verzi, care nu produc efect de sera

- Protejarea padurilor, a habitatului in general;

- Aceasta tranzitie este costisitoare pentru tari care depind mult mai ales de carbune si, intr-o mai mica masura, de gaz (gazul natural fiind un combustibil de tranzitie, mai ales daca acesta ar putea fi combinat in tehnologiile viitorului cu hidrogen)

- Reamenajarea teritoriului, ce in cazul Romaniei implica si sistemul de irigatii, protectia resurselor de apa

- Sprijinirea agro-business din perspectiva probabilei cresteri a preturilor la alimente - aici se va manifesta o schimbare de preturi relative in favoarea alimentelor “curate” si a energiei “curate”

- Resurse usor mobilizabile pentru interventie in situatii de urgenta; existenta de buffere mai mari la nivelul guvernului

- Aplanarea efectelor distributive ale cresterii pretului la energie - cel putin intr-o prima faza.

Statele care au venituri bugetare joase au si o fragilitate/vulnerabilitate mai mare; este cazul Romaniei, care are cel mai jos nivel al acestor venituri (ca pondere in PIB) in UE -daca facem abstractie de Irlanda, care este de facto un paradis fiscal

Desi tranzitia verde se va face gradual, costuri nete importante, mai ales la inceput, sunt inevitabile. Aceste costuri trebuie insa sa fie evaluate in raport cu costurile inactiunii! Acestea din urma se vad deja in efecte ale incalzirii globale, care vor fi tot mai severe daca nu se iau masuri la timpul cuvenit, mai ales ca pot interveni non-liniaritati in manifestarea efectelor mentionate .

Ca in orice tranzitie complicata, exista grupuri de oameni, sectoare economice (ce produc sau se bizuie pe combustibili fosili) ce ar suferi in mai larga masura impactul tranzitiei. Aici avem de-a face cu o “economie politica” a tranzitiei.

In numeroase analize la nivel international se vorbeste despre sustenabilitatea finantelor publice si tot mai mai mult se aminteste de schimbarea de clima si imbatranirea populatiei (ageing)/demografie (ce priveste si migratia populatiei).

Daca imbatranirea (ca fenomen global) pune in discutie sustenabilitatea sistemelor de asistenta sociala, schimbarea de clima poate produce necazuri mai mari prin implicatii. Deoarece:

- Ramuri/sectoare economice vor fi puternic lovite, chiar anihilate (cazul celor care produc combustibili fosili)

- Somaj structural de amploare daca nu se produce o realocare a lucratorilor

- Nevoia de a asigura venituri minime, de incluziune

- Sisteme bancare aflate in dificultate din cauza expunerilor pe sectoare poluante

- Taxa pe carbon, ce va afecta sever sectoare economice si va impune modificari in productie si consum.

O taxa pe carbon (ca taxa Pigou) , vazuta ca optima la nivel global, pentru a diminua/limita emisii de carbon, ar fi dupa unele estimari de 75-80 USD pe tona de emisie carbon. Unii experti considera ca plafonul de pret/taxa pentru economii emergente cu venituri inalte sa fie de 50 USD pe tona de carbon si sa fie de 25 USD pe tona de carbon pentru economii emergente cu venituri mai joase (lower income emerging markets). E. William Nordhaus, laureat al Premiului Nobel pentru economie si unul dintre expertii de varf in economia mediului, a afirmat la conferinta Bancii Centrale Europene din 2020 dedicata schimbarilor climatice ca peste 80% din activitatea economica nu tine cont de impactul emisiilor de carbon.

Exista insa incertitudini privind nivelul optim al taxei pe carbon. De aceea, o abordare pragmatica, preferata de guverne si banci centrale, incearca sa limiteze emisiile de carbon prin plafoane, urmata de crearea unei piete a certificatelor de emisie, ce vor fi tranzactionate la pretul impus de raportul cerere/oferta implicat de volumul maximal tolerat al emisiilor poluante (asa numitul sistem al certificatelor de emisii, Emmissions Trading System). Desigur, in practica, se poate recurge la o combinatie intre taxa pe carbon si ETS.

Impactul schimbarilor climatice asupra activitatii economice poate fi imaginat printr-o functie de productie clasica (tip Solow) in care Q (productie/PIB) = f (K (E), L (E), E), unde K reprezinta stocul de capital, L se refera la resurse de munca, iar E denota mediul inconjurator. K si L depind ele insele de calitatea mediului incojurator, de variabila E. Alte conditii neschimbate (ceteris paribus), o deteriorare a ambientului (E) duce la scaderea lui Q. Aceasta scadere se poate observa atat pe flux , nivel al lui Q, cat si pe stoc, avutie -adica pe calitatea lui K si a lui L. Intr-o forma simplificata, se poate arata ca, de fapt, Q este functie de E, Q=f(E). Se poate interpreta aceasta inferenta si astfel: pentru fiecare unitate de produs/serviciu care satisface o nevoie a omului se va cheltui mai mult, cel putin pe termen scurt, in masura in care constientizam nevoia de a combate efectele rele ale schimbarilor climatice. Sau, pentru a nu deteriora E va trebui sa consumam mai putine resurse materiale.

Impactul asupra bugetului public este o crestere a cheltuielilor de preventie (ex ante) si de limitare (ex post) a stricaciunilor induse de impactul schimbarilor climatice; aceasta crestere echivaleaza cu o marire adeficitului bugetar in lipsa unor masuri de compensare financiara. Si datoria publica creste daca se adanceste deficitul bugetului public, bineinteles, dinamica acesteia depinzand in mod direct si de dinamica PIB.

Este necesara aici o observatie cheie: cu cat Q este mai “curat”, cu atat mai slaba este o relatie directa intre cresterea sa si deteriorarea lui E. Aceasta observatie duce cu gandul la neutralitatea lui Q in sensul limitarii emisiilor de carbon, process ce ar urma sa aiba loc in timp, de o maniera graduala. Si mai duce cu gandul la distinctia intre PIB (Q) si un PIB ce exprima calitatea vietii, ceea ce este numit GWP (bunastarea agregata); fiindca nu orice crestere de Q inseamna si crestere de bunastare agregata. In fapt, poate avea o crestere a lui Q concomitent cu o descrestere a GWP.

O alta observatie priveste “deprecierea” stocului de capital si de resurse umane de catre schimbarile climatice (dE). De aceea, K si L sunt private drept functie de E. Opereaza aici un trade-off intre dezideratul de a limita emisiile de carbon si productie, Q/PIB. Aceasta relatie trebuie sa fie privita in dinamica. Mai ales daca renuntarea la un capital poluant (murdar) este insotita si de aparitia unui capital “curat”.

Trebuie gasita deci o traiectorie optima, care sa concilieze necesitatea de a permite economiei sa functioneze pentru a furniza bunuri si servicii de baza oamenilor la preturi accesibile cu necesitatea de a reduce emisiile de carbon, de a proteja biodiversitatea si de a realiza circularitatea resurselor in natura.

Cele afirmate mai sus trebuie sa fie nuantate in functie de circumstante, fiindca economiile/societatile au nivele de dezvoltare si dimensiuni diferite, structuri de productie si consum energetic diferite. De aceea este nevoie de colaborare pe plan international si de a compensa acele tari a caror tranzitie este mai anevoioasa/costisitoare.

Criza financiara si Pandemia au suit datoria publica de la cca 15% din PIB in 2008 la peste 47% din PIB la finele lui 2020 - este drept si in contextul unor politici fiscale prociclice.

Schimbarile climatice si alte evenimente extreme vor pune presiune crescanda asupra bugetului public, in conditiile unui spatiu fiscal foarte limitat in cazul Romaniei.

Analize ale Consiliului Fiscal, pornind de la ipoteze ale CNSP si Strategia de convergenta oficiala, arata ca o consolidare bugetara cu o rata de corectie medie anuala a deficitului bugetar de cca. 1,5% din PIB ar stabiliza datoria la putin peste 50% din PIB la orizontul lui 2024. Cu un pas de corectie de 1% din PIB datoria publica s-ar stabiliza la sub 60% din PIB cu un orizont mai lung de timp -in 2026. Analiza ia in considerare diverse scenarii care depind de variabile esentiale precum rata de crestere a economiei, rata dobanzii la care se finanteaza serviciul datoriei publice, pasul de corectie a deficitului. Indiferent de scenariul considerat, datoria publica a Romaniei este proiectată sa creasca pe parcursul perioadei 2021-2024, depasind nivelul de 50% din PIB chiar și in cazul celor mai optimiste ipoteze. Raportarea la aceste valori este relevantă chiar daca Pandemia modifica contextul de judecare a situatiei și corectia dezechilibrului bugetar.

Corectia bugetara cu reducerea deficitului bugetar si tinerea sub control a cheltuielilor publice sunt esentiale pentru stabilizarea nivelului datoriei publice, chiar și în condițiile în care Romania ar avea cresteri economice inalte. O situatie economica caracterizata de niveluri ridicate ale inflatiei poate genera riscuri suplimentare din prisma faptului ca ratele de dobanda sunt asteptate sa creasca pe termen mediu, ceea ce ar face ca serviciul datoriei sa puna presiuni suplimentare asupra bugetului public.

Pentru tarile cu venituri bugetare foarte mici situatia ar fi tare complicata, mai ales daca nu se poate miza pe alte resurse. Romania are o sansa extraordinara din acest punct de vedere: desi are venituri fiscale/bugetare foarte joase (intre cele mai mici din UE), resursele europene (mai ales din NGEU/PNRR, ce se ridica la 29,2 miliarde euro) pot finanta tranzitia verde pe scara larga, Romania beneficiind de una din cele mai generoase alocari raportate la PIB. PNRR inseamna pe cei 6 ani de absorbtie posibila cca 12-13% cumulat din PIB-ul Romaniei; anual ar fi in medie cca 2% din PIB. Dar este de vazut in ce masura se va putea absorbi volumul acestor resurse.

PNRR trebuie sa fie vazut ca o sansa exceptionala si o cauza nationala. Este de notat ca la nivelul CE, al ECOFIN se examineaza posibilitatea ca investitii suplimentare “verzi”, care ar ajuta tranzitia economiilor, sa nu mai fie incluse in deficitul bugetar propriu zis.

Documente ale Consiliului Fiscal, rapoarte Euromonitor elaborate in cadrul BNR, alte texte de analiza, reliefeaza rolul covarsitor pe care fondurile europene trebuie sa il joace in tranformarea economiei autohtone, in atenuarea efectului contractionist al corectiilor macroeconomice ce trebuie sa fie realizate in anii ce vin.

Romania are venitul mediu/loc raportat la PIB intre cele mai joase din UE, in pofida unei cresteri semnificative in ultimele doua decenii. Persista totodata o inegalitate mare a veniturilor exprimata si de un coeficient GINI intre cela mai ridicati in UE. Cum combaterea efectelor schimbarilor climatice reclama descurajarea exploatarii combustibililor fosili -inclusiv printr-o taxa pe carbon, impactul distributional al cresterii preturilor la energia murdara este/va fi simtit mai sever de cetatenii cu venituri mici.

Este de subliniat ca tendinta de crestere pe termen lung a acestor preturi, ceruta de combaterea efectelui de sera, se impleteste acum cu impactul unei redresari economice insotita de socuri la preturile combustibililor, inclusiv ca urmare a dereglementarii de pe piata interna.

Asa cum in Europa se incearca atenuarea impactului cresterii preturilor la energie, tot astfel trebuie sa se faca si in Romania. Acolo unde exista abuzuri de pozitie dominanta pe piata trebuie sa se ia masuri drastice - inclusiv prin taxare puternica a profiturilor necuvenite (windfall gains tax), chiar plafonare de preturi o perioada de timp cand acestea o iau razna. Deci nu “caps” sine die ci avand in vedere conditii extreme,de tensiune mare/criza. Abordarea trebuie sa fie pragmatica si dezbarata de clisee rupte de realitate. Suntem intr-o perioada extrem de dificila pentru cetateni si numeroase firme, cu o pandemie ce continua si cand revenirea economica este inegala si cu efecte distributionale importante.

Vremuri extraordinare reclama masuri iesite din comun. Asa cum a fost necesar si in Pandemie pentru a sprijini cetatenii si intreprinderi (locuri de munca).

Argumentul ca nu este bine sa se interfereze cu mecanismul de piata trebuie sa fie reformulat cand exista distorsiuni puternice si periculoase in piata --in extremis se poate interveni. Iar investitori nu ar avea de ce sa fie descurajati de masuri cu caracter temporar, deoarece in domeniul energiei investitiile se fac avand in vedere orizonturi mai lungi de timp.

Unele analogii ajuta in intelegerea realitatii. De pilda flotarea controlata (managed floating) este adesea preferabila unui free floating deplin pentru regimul de curs de schimb. Si nici economiile dezvoltate, puternice, nu sunt nepasatoare fata de o volatilitate excesiva a cursurilor de schimb. Masuri macroprudentiale, ce urmaresc limitarea expansiunii excesive a creditarii, sunt un alt exemplu relevant. Sau controale asupra miscarilor de capital ce pot destabiliza economii cu piete financiare subtiri. Un salariu minim este impus in numeroase economii, din multiple ratiuni economice. Si exemple pot continua, inclusiv din perspectiva legislatiilor anti-trust (anti-monopol).

Piata energiei este una speciala prin produsul pe care il furnizeaza, nu este ca, sa zicem, piata dulciurilor; utilitatile servesc intreaga economie, societate. Iar evolutii explozive, practici speculative, trebuie sa fie combatute/descurajate, atenuate. Dereglementarea din acest an a preturilor la energie pe piata interna nu a anticipat consecinte nefaste, nu a fost bine pregatita. Contrar unor opinii, piata energiei nu este autentic concurentiala; este segmentata, asa cum este piata energiei in nu putine tari din UE. Aceasta afirmatie nu inseamna ca piata energiei in UE nu poate functiona mai bine.

Asa cum bancile centrale au rezerve valutare, iar guverne au tampoane (buffere) in bugetul public pentru situatii de urgenta, tot astfel trebuie sa existe rezerve de combustibili, capacitate de back up pentru furnizarea energiei (ce poate intra in functiune la nevoie). In general, guvernele ce au in minte si situatii neprevazute au grija sa beneficieze de rezerve de hrana, de combustibili, pentru situatii foarte dificile, de criza (reserve care nu se pot rezuma numai la nevoile armatei, de securitate nationala in sens limitat); sunt asa numitele rezerve strategice.

Privind dezideratul de realizare a independentei energetice, este mai corect sa vorbim despre “securitate energetica’, care implica o strategie la nivel national ce tine cont de UE si aspecte geopolitice. Aici trebuie sa fie mentionata Initiativa celor 3 Mari, care urmareste colaborarea intre cele 12 state in domeniul aprovizionarii cu energies i transporturi.

Privind o strategie nationala, nu poti cere companiilor de stat din domeniul energiei sa faca investitii considerabile daca le iei o parte substantiala din venituri in mod sistematic (dincolo de impozitele normale) - asa cum s-a intamplat in anii din urma pentru a suplimenta veniturile bugetului public. Un stat actionar majoritar la asemenea companii trebuie sa gandeasca realizarea de investitii in raport cu o strategia nationala. Aceasta priveste si tranzitia verde, ce inseamna valorificarea resurselor din PNRR.

Trebuie sa fie puse in valoare zacamintele din platforma Marii Negre, macar pentru perioada de tranzitie ecologica pe care o avem la dispozitie. Ani de zile s-a intarziat cu legea off-shore; si trebuie diversificate surse de aprovizionare.

Exista in Romania si o subfinantare cronica a educatiei publice, a sanatatii publice, care cumulat este de cca 2,5% din PIB sub media din UE. Cand judecam precaritatea bugetului public si resursele aditionale necesare pentru a face fata la socuri adverse (ex: schimbarile climatice) trebuie sa avem deci in vedere si volumul insuficient de bunuri publice de baza oferite societatii romanesti.

Tot documente ale Consiliului Fiscal mentioneaza ca este de dorit sa se ajunga la venituri fiscale (inclusiv contributii) de 30-31% din PIB in cativa ani pentru a permite amortizarea socurilor adverse, pentru a facilita corectia macroeconomica.

Lumea este interdependenta si combaterea emisiilor de carbon, ca si protectia diversitatii biosferei, realizarea unor sisteme economice circulare - care sa recicleze resursele in natura sunt imperative globale.

Daca nu se va reusi in marele demers de a reduce emisiile de carbon, dereglari economice majore vor prolifera, ceea ce s-ar vedea si in anomii sociale grave - va fi afectata homeostaza sistemelor sociale din cauza frustrarii/disperarii multor oameni si a unor fenomene sociale (inclusiv migratiei masive) tot mai greu controlabile. Entropia in sisteme va creste rapid in lipsa unor forte neg-entropice, care ar trebui sa fie politici publice lucide, modele de business ce raspund cerintelor combaterii efectelor nocive ale schimbarilor climatice. Hrana (cum suntem obisnuiti acum, dar pornind de la ideea ca fiinta umana se poate adapta la conditii adverse) va fi mai rara, apa de asemenea. Preturi relative se vor schimba in mod dramatic in sistemul economic, cu implicatii multiple si vaste. O asemenea stare distopica este amintita intr-un text anterior privind “spectrul civilizatiilor hidraulice’’.

Combaterea emisiilor de carbon (limitarea efectelor de sera), protejarea biodiversitatii, realizarea circularitatii sistemelor, reclama colaborare, intelegere intre marii actori economici si politici ai lumii - SUA, China, UE, India etc.

In economie, societate, se cere cooperare si solidaritate. Dar acest deziderat nu este simplu de realizat; exista numeroase impedimente ce tin de interese geopolitice divergente, de rivalitati economice mari, de animozitati cu origine in istoria mai indepartata si recenta, de disonante culturale si etnice, religioase, etc. Si totusi, daca vrem ca omenirea sa supravietuiasca este nevoie de colaborare.

Unde solidaritatea si cooperarea lipsesc domina sentimente si comportamente de genul “sauve qui peut”(se salveaza cine apuca) - s-a vazut/se vede din pacate si in Pandemie, cu nationalismul vaccinurilor, cu deficitul mare de atentie si responsabiltate pe care natiunile bogate il manifesta (inca!) fata de cele sarace. Este aici o miopie clara avand in vedere ca mutantii Covid-19 gasesc mai mult spatiu de producere cu cat rata de vaccinare este mai joasa la scara globala, in diverse comunitati nationale si locale.

Sa revenim in final la chestiunea ”actiunii colective”, de loc simplu de rezolvat. Oamenii, prin excelenta, opereaza cu orizonturi de timp scurte, mai ales cand grijile cotidiena sunt coplesitoare. Sa le vorbesti de amenintarea existentiala pe care o reprezinta schimbarea climatica pare ca vine dintr-o realitate paralela --chiar daca media internationala este plina de imagini ale efectelor acestor schimbari.

Este nevoie de politicieni care sa vorbeasca si sa explice in mod persuasiv; politicieni care insa au de trecut testul unor provocarilor actuale aparent mai presante, ale pandemiei si induse de tensiuni economice, sociale acute. Iar multi dintre ei dovedesc cat de labila si failibila este natura umana, ca nu pot sa iasa din logica luptei exclusive pentru putere, pentru satisfacerea unor orgolii personale.

Exista multa demagogie si populism in timpurile noastre, chiar in democratii avansate. Altfel spus, nu putini oameni politici nu sunt la inaltimea provocarilor, contribuie la divizarea societatii, la amplificarea nemultumirilor multor cetateni.

Viitorul nu are o determinare mecanica, cu o miscare imanenta catre ceea ce ar spune castiguri ale stiintei, ale cunoasterii moderne, in sensul ascensiunii umane asa cum era imaginata, de exemplu, de matematicianul si fizicianul Jacob Bronowski. Cum au fost razboaie mondiale nimicitoare si alte grozavii in secolul trecut, tot astfel se pot comite greseli enorme prin consecinte acum si in viitor. Este de vazut daca minti luminate, lucide si care gandesc in termenii unui numitor comun (ca interes comun de bine) la scara omenirii vor putea genera o “actiune colectiva” care sa o salveze.

PS: Considerand ipoteza unora ca schimbarea de clima nu este rezultatul actiunii umane, tot ar trebui sa cautam sa rezistam, sa supravietuim - cei care vor putea. Este lesne de imaginat o viata teribila pentru cei mai multi oameni. Iar omenirea, ca specie, nu se poate salva prin solutii individuale, “a la Bezos si Musk”. Un Elysium pentru cei mai multi ar fi iluzoriu - ma gandesc la filmul cu acelasi nume cu Matt Damon in rolul principal…de altfel, un film ce porneste de la o situatie sinistra. Pentru informatii suplimentare, click aici!