RO EN
Coșul este gol

TENCATE: Stagnare a vanzarilor de materiale geosintetice

Afacerile diviziei de materiale geosintetice din cadrul grupului olandez Tencate au stagnat in trimestrul al treilea al acestui an la nivelul celor trei luni corespunzatoare din 2011, in special in SUA, una din pietele principale de desfacere ale firmei. Vanzarile segmentului s-au incadrat in tendinta generala a rezultatelor raportate de holding pentru perioada iulie-septembrie 2012, incasarile totale ale Tencate fiind de 276,8 milioane de euro. In ceea ce priveste rezultatele anuale partiale, in primele noua luni ale anului conducerea grupului a raportat o usoara scadere a veniturilor, pana la 816,4 milioane de euro. "Toate pietele in cadrul carora ne desfasuram activitatea au fost afectate semnificativ de impactul reducerii bugetelor nationale pentru investitii si de diminuarea cheltuielilor pentru proiecte de constructii. Ne vom mentine, insa, strategia pe termen lung, previziunile pentru anii urmatori fiind pozitive avand in vedere capacitatea companiei de a furniza materiale superioare tehnologic si care contribuie la protectia mediului", a declarat Loek de Vries, presedinte si CEO al grupului Tencate. Anul trecut, afacerile diviziei de sisteme geosintetice si gazon s-au situat la 525,9 milioane de euro, in crestere cu 12% fata de nivelul din 2010, principalele livrari fiind realizate pentru materialele de extrudare si geotextile netesute. Compania reprezinta, astfel, unul dintre liderii mondiali in domeniul productiei si aplicarii sistemelor geosintetice cu o rezistenta sporita (grile, garnituri, geotextile tesute si netesute) pentru infrastructura, industria constructiilor si pentru proiectele de mediu. Incasarile deosebite inregistrate de Tencate Geosynthetics in 2011 constituie rezultatul atat al lansarii de noi produse de stabilizare a solului pe piata, cat si al cresterii cererii datorate proiectelor de mediu, cum ar fi cele pentru constructia de centre integrate pentru managementul deseurilor si gospodarirea apelor. Cota de piata a acestei divizii a sporit la nivelul tuturor pietelor de desfacere ale companiei, evolutii peste media grupului fiind consemnate in America de Sud si Asia. Printre cele mai recente produse lansate se afla TenCate Geotube si TenCate GeoDetect, acestea castigand cote de piata importante mai ales datorita faptului ca sunt ecologice si pot fi utilizate pentru realizarea de lucrari sustenabile. Informatii suplimentare, la www.tencate.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter