RO EN
Coșul este gol

ROCA Industry inregistreaza cresteri importante pentru fiecare companie din holding

ROCA Industry, holdingul care reuneste companiile de materiale de constructii din portofoliul ROCA ­Investments, a raportat pentru primul semestru din 2022 o cifra de afaceri cumulata de 156 milioane de lei, in crestere cu 36% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cu o EBITDA totala de 23,1 milioane lei (+21%). Rezultatele sunt cumulate la nivel de grup si nu sunt corectate pentru ponderea detinerilor, costurile de tranzactie sau alte elemente neoperationale, fiind cel mai simplu si corect mod de a estima evolutia companiilor, potrivit lui Ionut ­Bindea, Investment Manager ROCA Investments. "Estimarile noastre pentru viitor se bazeaza pe planurile de business pe care le-am construit impreuna cu partenerii nostri, antreprenori dar si banci, planuri care au fost impactate in trimestrul al doilea de cresteri spectaculoase ale inflatiei, care au depasit prognozele pietei. Urmarim obiective ambitioase, care sa ne situeze peste rezultatele companiilor de anul trecut. Astfel, construind pe rezultatele din primul semestru, ne asteptam ca finalul de an sa fie unul foarte bun", a declarat Ionut Bindea. In acest moment, ROCA Industry grupeaza in holding companiile BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%) si Eco Euro Doors (70%), iar asteptarile sunt ca, pana la sfarsitul anului, sa se finalizeze preluarea integrala a Dial si achizitia a 77,5% din capitalul social al Iranga Technologijos (Lituania).
Intrviu cu Ionut Bindea, Investment Manager ROCA Investments, Presedinte al Consiliului de Administratie si Director General interimar al ROCA Industry. Managerul are o experienta profesionala de 15 ani pe piata financiara si de investitii, din care 5 ani in cadrul grupului ROCA Investments.
 
- Cum a evoluat piata de materiale de constructii in primele 8 luni din 2022 si care sunt cele mai performante companii din cadrul ROCA Industry?
- In acest an, piata materialelor de constructii a fost printre primele care au preluat socul evenimentelor din plan international, resimtindu-se un efect de "freeze" catre finalul primului trimestru, insa, ulterior, piata s-a "dezghetat", pentru a se pregati pentru urmatoarele valuri, care inevitabil vor urma dupa impactul inflatiei si accesul ingreunat al populatiei la credite. Pe de o parte, am vazut un efect de crestere a preturilor cauzat de costurile ridicate la materii prime, la energie, accentuat si de dificultatile pe lantul de aprovizionare. Cresterea costurilor a fost translatata, insa, etapizat, catre clientul final. Pe de alta parte, presiunile inflationiste si asteptarile cu privire la iminenta unei recesiuni au generat acel efect de "freeze", in special in zona de retail. In ceea ce priveste companiile din cadrul ROCA Industry, performanta tuturor a fost cel putin multumitoare, cu un plus semnificativ pentru Bico Industries. Faptul ca aceasta este compania in care ROCA a investit inca de acum 2 ani, ca este compania in care se vad deja foarte clar efectele masurilor luate in acest timp si ale investitiilor efectuate, ne confirma ca solutia pe care o propunem intregului holding este cea corecta si ne valideaza promisiunea facuta atat antreprenorilor, cat si actionarilor nostri.
 
 
- Care sunt perspectivele de dezvoltare a sectorului de materiale de constructii, pe termen scurt, mediu si lung? Aveti in plan noi achizitii?
- In Romania, acest sector de industrie beneficiaza de cativa factori de influenta pozitiva: un influx de proiecte - sustinute prin filiera PNRR, dezvoltarea de programe de finantare si acces la finantari nerambursabile sau partial rambursabile si, nu in ultimul rand, de o schimbare de paradigma in viata consumatorului - cu privire la rolul casei in viata de zi cu zi, si nevoile sale in relatie cu casa - de la functional, la securitate, la tehnologizare, si chiar la estetic. Acesta nu inseamna ca nu vom resimti efectele tuturor schimbarilor din jurul nostru, sau ca nu vom trece printr-o perioada de stagnare a constructiilor cu efecte de scadere in piata materialelor de constructii. Insa, la nivel de industrie, cred ca jucatorii sunt mai "caliti" astazi fata de momentul 2008, mai pregatiti sa aleaga solutii alternative, sa pivoteze catre proiecte unde exista finantare, respectiv, sa se uite catre piete deschise inca.
Despre noi, putem spune ca am construit ROCA Industry astfel incat sa poata sa creeze sinergii intre companiile din holding si evident ca si dezvoltarea lui se va baza pe o viziune legata de viitor, de capacitatea de a ne sustine, astfel incat succesul nostru sa fie succesul fiecarei companii in parte. Ne propunem sa consolidam activitatea companiilor noastre in perioada imediat urmatoare, dar nu excludem oportunitatile de achizitie care se vor contura in piata in anul viitor. Daca vom intalni companii pregatite sa devina branduri romanesti puternice, deschise unui parteneriat autentic cu antreprenorul, cu siguranta vom fi la masa discutiilor.
 
 
- Care sunt principalele marci pe care le aveti in portofoliu si ce categorii de produse au inregistrat cea mai mare cerere in ultimele 12 luni?
- Dupa cum deja este cunoscut pe piata, ROCA ­Industry este un holding compus din companii antreprenoriale, din branduri care nu au atins inca ­nivelul de maturitate, cu marci deocamdata locale, dar care pot creste la nivelul oricarui brand european. Spre exemplu, BICO, producator de materiale din fibra de sticla, s-a inscris pe traiectoria brandurilor internationale atat prin achizitia din Republica Moldova si prin imediat urmatoarea achizitie din Lituania, cat si prin expansiunea geografica a pietei de export. Sticky si Coral, marcile noastre din industria de vopsele, lacuri, tencuieli se dezvolta in prezent la nivel national, atat cu suportul retelelor de retail DIY, cat si al partenerilor locali. Pentru usile de interior, cu Eco Euro Doors suntem in plin proces de definire a pietei, consumatorului tinta si al brandurilor prin care vom aborda piata. Avand in portofoliu aceste marci care intra in procese de dezvoltare, putem spune ca o crestere a noastra intr-o categorie poate fi chiar in opozitie cu evolutia categoriei in sine. Pe piata produselor din fibra de sticla, BICO a avut cea mai mare crestere anul acesta, in timp ce in vopseluri, lacuri si tencuieli inregistram rezultate bune in opozitie cu evolutia categoriei din ultimele luni, in piata rezidentiala.
 
 
- Ce obiective aveti stabilite pe termen scurt si mediu?
- Cele doua obiective principale ale momentului sunt legate de actiune, respectiv indeplinirea planului de afaceri pentru 2022, dar si de planificare - stabilirea unui plan corect, dar ambitios, pentru 2023. De aici deriva si planul de investitii, fie ca extindem productia - Terra fiind compania preluata care livreaza deja rezultate foarte bune, fie ca o eficientizam (prin achizitie de utilaje performante sau masuri de eficienta energetica). Avem in plan dezvoltarea de produse noi, ceea ce este o "rubrica" permanenta in planul nostru de afaceri, insa ne uitam catre "lumea noua" - catre acele tehnologii mai putin poluante, catre acele produse care sa raspunda nevoilor lumii actuale. In acest sens, ne propunem sa construim sau sa re-construim esenta capacitatilor de Cercetare - Dezvoltare ca parte integrata a companiei si, nu in ultimul rand, sa integram nevoile emotionale si estetice in procesul de dezvoltare de produs.
 
- Cum faceti fata provocarilor actuale si cum estimati ca vor evolua preturile produselor din portofoliu, in perioada urmatoare?
- Dificultatile resimtite la nivel national in majoritatea industriilor nu au ocolit nici piata materialelor de constructii, in special in zona majorarilor de pret. Intreaga industrie a fost zguduita de "crize" ale lantului de aprovizionare, unele reale, altele chiar speculative. Intampinam aceste situatii cu un mindset care integreaza neprevazutul in planificarea activitatii de zi cu zi, cu agilitate in gasirea de solutii ad hoc, cu o abordare de parteneriat in toate demersurile noastre comerciale, cu un focus permanent pentru largirea listei de furnizori, dar si cu atentie in gestionarea stocurilor, mai ales intr-o piata fluctuanta.
Este dificil sa prevezi evolutia preturilor in perioada urmatoare, in care factorii macroeconomici nu sunt inca stabilizati, in care evenimentele internationale sunt si ele marcate de impredictibilitate. Certitudinea pe care o putem aduce consta in flexibilitatea de integrare a costurilor in pret, pastrand mereu in fata obiectivul de a aduce valoare consumatorului la care ajunge, in cele din urma, produsul nostru. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter