RO EN
Coșul este gol

BASF: Crestere de 19% a veniturilor din primul trimestru, in pofida majorarii inflatiei

Primul trimestru al anului 2022 a fost caracterizat de preturi semnificativ mai mari la energie si la materiile prime, precum si de intreruperi ale lantului de aprovizionare. „Cu toate acestea, am avut un inceput de an foarte bun”, a declarat Dr. Martin Brudermüller, Presedintele Consiliului de Directori al BASF SE, la Adunarea Anuala a Actionarilor companiei din acest an, care s-a desfasurat virtual. BASF a publicat rezultate preliminare pe data de 11 aprilie 2022.
Cifra de afaceri a crescut cu 3,7 miliarde de euro comparativ cu primul trimestru din 2021, pana la 23,1 miliarde euro. Cresterea vanzarilor a fost generata in principal de preturile mai mari, in special in segmentele Produse chimice si Materiale. Efectele valutare pozitive in toate segmentele au sustinut performanta vanzarilor. Volumele de vanzari usor mai scazute au avut, per total, un efect compensator. Cresterea volumelor in segmentele Solutii agricole, Solutii industriale, Materiale, Nutritie si ingrijire si Produse chimice nu a putut compensa pe deplin scaderea volumelor din segmentul Tehnologii de suprafata.
Veniturile inainte de impozite si dobanzi (EBIT) excluzand cheltuielile exceptionale au crescut cu 497 milioane de euro, pana la 2,8 miliarde euro. Acest rezultat a fost in mare parte determinat de cresterea considerabila a veniturilor din segmentul Produse chimice. Segmentele Solutii industriale, Materiale si Nutritie si ingrijire au crescut, de asemenea, semnificativ veniturile EBIT excluzand cheltuielile exceptionale, iar veniturile din segmentul Solutii agricole au fost usor mai ridicate. In cazul segmentului Tehnologii pentru suprafete, venitul EBIT excluzand cheltuielile exceptionale a scazut considerabil, in primul rand ca urmare a cererii mult mai slabe din partea industriei auto.
Veniturile EBIT au crescut cu 474 de milioane de euro comparativ cu primul trimestru din 2021, ajungand la 2,8 miliarde de euro. Venitul net a fost de 1,2 miliarde de euro, comparativ cu 1,7 miliarde de euro in trimestrul anterior. Acest lucru se datoreaza cheltuielilor de depreciere recunoscute de Wintershall Dea, pe care BASF le-a inclus in venitul net din participatii in mod proportional (72,7%) sub forma unei taxe speciale, de aproximativ 1,1 miliarde de euro. Aceste deprecieri au fost declansate de razboiul din Ucraina si de consecintele politice aferente si au vizat, pe langa imprumutul pentru Nord Stream 2, active in Rusia si in afacerile de transport de gaze.
 
Flux de numerar imbunatatit in primul trimestru din 2022
Fluxurile de numerar din activitatile de exploatare s-au ridicat la minus 290 de milioane de euro, o imbunatatire de 235 de milioane de euro fata de primul trimestru din 2021. Aceasta crestere – in pofida valorii mai mari a numerarului legat de capitalul de lucru net ca urmare a costurilor mai mari ale inputurilor si a cresterii abrupte a vanzarilor – a fost, in principal, atribuita performantei operationale imbunatatite. Fluxul de numerar disponibil s-a imbunatatit cu 88 milioane de euro, pana la minus 893 milioane euro.
 
Valoare propusa a dividendelor de 3,40 euro per actiune
Consiliul Directorilor si Consiliul de Supraveghere ale BASF SE au propus, in cadrul Adunarii Anuale a Actionarilor care a avut loc vineri, o valoare a dividendelor de 3,40 euro per actiune pentru anul de afaceri 2021. Presupunand ca actionarii adopta o rezolutie in consecinta, BASF va plati un total de aproximativ 3,1 miliarde de euro pe 4 mai 2022. „Aceasta plata este mai mult decat acoperita de fluxul nostru puternic de numerar disponibil, de 3,7 miliarde de euro, generat in 2021”, a spus Brudermüller. Data ex-dividend, ziua in care actiunea BASF se va tranzactiona fara valoarea dividendului reflectata in pretul actiunii, este 2 mai 2022.
 
Previziunile Grupului BASF pentru anul 2022
Perspectivele macroeconomice globale sunt, in prezent, supuse unei incertitudini foarte mari. Mai exact, este imposibil de prezis evolutia razboiului din Ucraina si impactul acestuia asupra preturilor si disponibilitatii de energie si materii prime.
In consecinta, BASF isi mentine, in prezent, ipotezele macroeconomice pentru anul de afaceri 2022:
- Cresterea produsului intern brut: 3,8%
- Cresterea productiei industriale: 3,8%
- Cresterea productiei chimice: 3,5%
- Cursul de schimb valutar mediu: 1,15 dolari per euro
- Pret mediu anual al petrolului (Brent): 75 dolari per baril
 
Previziunile privind cifra de afaceri si veniturile grupului BASF, pentru anul de afaceri 2022, asa cum sunt publicate in Raportul BASF 2021, sunt mentinute:
- Cifra de afaceri: intre 74 si 77 de miliarde de euro
- Venitul din operatiuni (EBIT) excluzand cheltuielile exceptionale: intre 6,6 miliarde de euro si 7,2 miliarde de euro
- Rentabilitatea capitalului angajat (ROCE): intre 11,4% si 12,6%
- Emisii de CO2: intre 19,6 si 20,6 milioane de tone metrice
Mediul de piata continua sa fie dominat de un nivel exceptional de ridicat de incertitudine. Riscurile pot aparea ca urmare a cresterii ulterioare a preturilor materiilor prime si a noilor sanctiuni impotriva Rusiei, cum ar fi un embargo asupra gazelor naturale sau restrictionarea livrarilor de gaze din Rusia, ca urmare a contra-sanctiunilor. Alte riscuri ar putea aparea ca urmare a evolutiei pandemiei de coronavirus si a masurilor de durata mai lunga ori a noilor masuri pentru a limita numarul de infectii, in special in China. Oportunitatile ar putea aparea ca urmare a continuarii marjelor ridicate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter