VALORIA: Echipele care trec prin criza sunt pregatite si pentru dezvoltarea viitoare

Situatia actuala este o rascruce importanta la nivel de societate si de individ. Oamenii sunt la o intersectie cu multe directii provocatoare in viata lor. Antreprenorii sunt la o rascruce cu multe provocari pentru afacerile lor. Se uita in viitor si nu pot prognoza nimic clar, structurat, in raport cu care sa ia decizii importante, iar ceea ce observam zilele acestea, este ca aleg:

1. fie o strategie de tipul incercare-eroare: “Facem asa, vedem ce-o iesi.”

2. fie una de asteptare: “Hai sa vedem ce fac si ceilalti si apoi facem si noi.”

3. fie una de actiune cu orice pret: “Pe cai, ostenii mei! Mai bine murim in lupta decat sa ne predam.”

Este o simplificare grosiera, recunosc, dar in lipsa unor repere de tipul “asa, da”, oamenii cauta solutii in care apare mantra “totul sau nimic”. Si nu pot trece pe langa ea ca si cand nu ar exista.

Sa intram putin in destructurarea acestor situatii, fara a avea pretentia ca am inteles totul, sau ca macar stim “de ce-urile” din spate. Doar sa vedem daca putem face ceva pentru a reduce limitarile si a mari sansele de a reusi.

Cand este vorba de “totul sau nimic” luam in calcul trei elemente:

- Atitudinea

- Actiunea

- Rezultatele

O atitudine de “totul sau nimic” pare a fi una propice situatiilor de criza. Ingusteaza foarte mult optiunile si nu lasa ca timpul sa fie irosit pe analize inutile. Ne mobilizam pentru ca asa nu avem nimc de pierdut. Nu stim ce vom castiga, dar macar stim ca nu vom pierde.

Intr-un context predictibil ca durata - “va fi o perioada de incercari de o luna” - aceasta atitudine poate da randament pentru ca apare un angajament. Psihologic ne putem inhama la ceva care are o finalitate previzibila si apropiata.

In acelasi timp, daca este depasit acest termen sau rezultatele sunt sub un nivel considerat ok, toata oboseala acumulata si stressul adiacent fac ca orice cazatura sa fie cu zgomot. In echipa pot aparea nemultumiri, renuntari, plangeri, iar boala cea mai grava, neincrederea, face ravagii. Daca “terenul” era slab de dinainte de pandemie, viteza cu care se deterioreaza situatia creste.

Pentru tine: Ca lider, ca antreprenor, cum iti poti gestiona propria atitudine ca sa nu ajungi rapid de la “ceva” la “nimic”? Ce ingredient, ce tip de mesaj folosesti?

Actiunea de tipul “totul sau nimic” se bazeaza pe atitudinea de mai sus si pe un soi de disperare. Incertitudinea creaza o mare nevoie de a avea cat mai putine optiuni si, cel mai adesea, acestea sunt opozabile si chiar sunt de tipul “ori la bal, ori la spital”.

E nevoie de multa disciplina, de o mana autoritara. Un sef care este autoritar “pe timp de pace”, in situatii de criza va incerca sa mai creasca autoritarismul crezand ca asa va trece trupa peste marile incercari. Orice lacatus stie ca daca strangi un surub dincolo de o limita ceva se intampla: ori se sparge ceva, ori se rupe altceva. Mai bine il arunci. Iar daca un om simte ca, in curand, va fi un moment in care va fi aruncat, loialitatea lui nici din frica nu mai functioneaza.

Pentru tine: Ce alternativa ai pentru a tine corabia pe val fara a arunca marinarii peste bord? Ce lucru paradoxal ai putea face care sa creasca loialitatea fara a creste insa starea de frica a echipei fata de tine si de deciziile tale?

Rezultatele de tipul “totul sau nimic” tin de asteptari, de speranta ca, daca facem ceva, sigur va fi bine. Speranta este cea care sta in spatele acestor asteptari. Asteptarile de tipul “totul sau nimic” aduc o presiune in plus care, paradoxal, nu cresc optimismul, ci anxietatea: “dar, daca nu obtinem ce ne-am propus?”

In momentul in care transmiti acest tip de asteptari in echipa, aparent lumea simte un impuls de energie, numai ca indoiala dilueaza incet-incet increderea. Si, astfel, predictiile de tipul “nu vom obtine” se adeveresc.

In situatia de fata e multa loterie, dar daca, macar un singur rezultat este implinit, hormonul reusitei - dopamina -isi face treaba si poate schimba starea de spirit inspre optimism. Sperantele desarte, iluzorii sunt otrava cu efect intarziat. O reusita, cat de mica, poate schimba perceptia conducand spre acel optimism sanatos.

Pentru tine: Cata relativitate transmiti in mesaj? Cat de mult asteptarile sunt despre a trai la limita, cu multa adrenalina? Sau cata plasa de siguranta si alternative transmiti?

Suntem la o rascruce de crize. Daca ne epuizam toata energia acum, de unde sa mai avem si pentru etapa x+1? Este o calatorie de anduranta cu care nu suntem obisnuiti, pentru ca viitorul, tintele de atins sunt foarte incerte. Ce putem face?

Nassim Taleb, celebrul autor al cartilor „The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable” (2007) si “Antifragile: Things That Gain from Disorder” (2012) vorbea de o reevaluare a caracteristicilor in astfel de perioade:

- Fragile sunt aspectele care sunt deteriorate prin expunerea la distorsiunile mediului, mai ales cand nu ne dorim astfel de provocari, de dezordine

- Robuste sunt aspectele care nu se modifica, ci par a ramane aceleasi, iar

- Anti-fragile sunt aspectele care beneficiaza prin expunere, chiar daca e vorba de o vulnerabilitate anterioara.

Pentru o mentalitate de tip anti-fragil, care sa ne ajute sa trecem prin crize, nu trebuie sa indragim dezordinea sau haosul; avem nevoie, insa, sa intelegem si sa actionam in consecinta:

- Mai mult ca oricand, oamenii resimt nevoia unui cerc al sigurantei in interiorul echipei. Mesajele si actiunile noastre ca lideri, ca antreprenori, induc starea de siguranta sau, dimpotriva, de nesiguranta. Suntem onesti daca le spunem oamenilor din echipa ca nu stim inca cum arata viitorul, dar ca avem datoria sa ne uitam fara sperante desarte, dar cu optimism.

- Fundamental, in aceasta perioada, desi multe industrii par bulversate, provocarile sunt aceleasi: gasirea de clienti noi, mentinerea celor existenti, gestionarea corecta a cash-ului. Contextul insa este atat de diferit pentru ca nu intelegem inca comportamentul clientilor, iar sursele de finantare cer garantii de cel putin 4 ori mai mari decat ceea ce ofera.

- Dupa fiecare etapa, sa pretuim ceea ce am reusit si sa extragem lectiile. Chiar daca pare un exercitiu de scoala primara, ciclul incercare-eroare insotit de invatare pare un mod mai bun de a actiona decat “totul sau nimic”, deoarece avem nevoie de o cale de retragere si de reconsiderare a actiunilor.

- Recompensarea actiunilor de echipa si nu a celor individuale este esentiala. Mai mult ca oricand “a reusi impreuna” este o dezirabilitate, dar si o conditie a depasirii situatiei curente.

- A nu face nimic a reprezentat o posibila solutie la inceput; a astepta sa vedem ce fac ceilalti, la fel. Dar, una dintre consecinte este ca ne diminuam apetitul de a actiona, de a ne asuma riscuri. Poate ca miza este de supravietuire si nu de profituri. Cine stie?

Asa cum spunea un client drag mie: “Poate ca, de fapt, nu ne pregatim sa trecem prin aceste crize, ci ne pregatim sa crestem pentru etapa de dezvoltare de dupa criza. Iar echipele cu care reusim sa trecem prin criza sigur vor fi pregatite de dezvoltare”. Si acest antreprenor este la rascruce de crize. Prefera, insa, sa se uite in zare si sa fie cu picioarele pe pamant.