Cresterea cu peste 600% a fondurilor de investitii alocate Companiei Nationale de Investitii (CNI) in ultimii 5-6 ani si a numarului foarte mare de proiecte aflate in implementare si gestionate de societate fac necesara angajarea de noi salariati in cadrul companiei de stat, potrivit unui proiect de OUG aflat in dezbatere publica, prin care se propune modificarea statutului CNI, in acest sens.
Conform documentului, in prezent, fiecare salariat al departamentului tehnic din cadrul companiei este incarcat cu 50-60 de lucrari, in timp ce fiecare angajat al departamentuluii de achizitii publice are in gestiune 70-90 de documentatii.
"In prezent se inregistreaza multiple intarzieri in implementarea proiectelor, motivate de lipsa personalului specializat in implementarea acestora si imposibilitatea sustinerii cheltuielilor efectuate cu activitatile necesare realizarii obiectivelor de investitii", se arata in nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Conform aceluiasi document, CNI mai propune majorarea cotei forfetare de 5% din proiectele de investitii la 8%, pentru cresterea veniturilor companiei, avand in vedere nevoia de angajari, dar si pentru acoperirea cheltuielilor legate de investitiile in curs.
"In ultimii ani, volumul de investitii derulate si implementate prin CNI SA a crescut foarte mult si de asemenea, a crescut complexitatea si diversitatea acestora. (...) Sumele alocate de la bugetul de stat pentru realizarea obiectivelor de investitii din cadrul programelor implementate au crescut, in perioada 2015-2019 fata de anii 2012-2013, chiar si cu 600%. Pe de alta parte, pe piata muncii, salariul minim pe economie s-a majorat fata de anul 2012 cu 328,5%, respectiv de la 700 de lei in 2012 la 3.000 lei in 2019, in ramura constructii, fapt ce a impus o majorare si asupra celorlalte categorii de salarii, iar indicele preturilor de consum pentru perioada august 2001 (data la care au fost calculate cheltuielile forfetare) - iunie 2019 a crescut cu 282,07%", se mai arata in nota de fundamentare.
Totodata, printre propunerile CNI incluse in proiectul de OUG se mai afla actualizarea devizului general si reaprobarea indicatorilor tehnico-economici in cazul proiectelor aprobate, dar pentru care nu s-au organizat licitatii de atribuire, precum si actualizarea devizului general si reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrarile ramase de executat, in acord cu constructorii, in cazul proiectelor aflate in derulare.
Circa 300 de proiecte, in valoare de doua miliarde lei, sunt in derulare
In prezent, CNI are in derulare aproape 300 de proiecte, majoritatea avand santierele deschise, cu o valoare totala a investitiilor de circa doua miliarde euro. Dintre acestea, cele mai mari si importante lucrari, inclusiv constructia stadioanelor incluse in programul Campionatului European de Fotbal 2020, au termenele de finalizare stabilite in perioada 2020-2021.
Pe lista proiectelor considerate urgente, ce trebuie finalizate in 2020, se afla, astfel, finalizarea stadioanelor Steaua (foto santier), Rapid si Arcul de Triumf, constructia salilor polivalente de la Oradea (5.000 de locuri), Tulcea, Slatina (3.000 de locuri) si Pitesti, constructia complexului sportiv din Bistrita si reabilitarea corpului A a Complexului Panduri. De asemenea, tot pana in 2020 este planificata constructia de baze sportive aferente unui numar de 400 de terenuri de fotbal, in toate judetele din Romania, acestea putand fi incluse in baze sportive care sa cuprinda facilitati multiple: terenuri de fotbal, tenis, baschet, vestiare, parcari etc., conditie asumata de autoritatile romane prin dosarul de candidatura depus la sediul UEFA in aprilie 2014.
O serie de proiecte au termenele de finalizare stabilite in anul 2021, printre care se afla si constructia stadioanelor din Alexandria si Slatina, modernizarea si extinderea patinoarului din Gheoogheni (Harghita), precum si construirea a 30 de camine studentesti in mai multe orase din tara.
***
Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul MDRAP la data de 27 septembrie 2019 si se afla in dezbatere publica. Pentru informatii suplimentare, click aici!