Peste 45% dintre angajatii care au copii isi doresc ca noul an scolar sa se desfasoare normal, in ciuda contextului epidemiologic actual, iar elevii sa inceapa cursurile direct din bancile scolii, arata un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs. Alti 29% prefera un sistem de invatamant hibrid, care sa imbine orele in sala de clasa cu cele online, de acasa, si numai 25% cred ca scoala ar trebui sa se desfasoare deocamdata exclusiv online, pentru siguranta elevilor si a familiilor acestora.
Totusi, aproape jumatate dintre angajatii care au raspuns sondajului BestJobs sunt ingrijorati de lipsa de claritate privind cum va arata anul scolar, cu nici trei saptamani inainte de incepere, si se tem ca acest an va fi unul de sacrificiu educational pentru copii. Alti 47% spera ca scolile sa nu se transforme in focare de Covid-19 si 40% sunt ingrijorati de o eventuala imbolnavire a celor mici, ceea ce ar pune in pericol si restul membrilor familiei. Sunt insa si parinti ingrijorati ca nu vor putea merge la serviciu din cauza ca unitatile de invatamant ar putea sa nu se deschida (14,8%).
In situatia in care anul scolar va avea o componenta online, jumatate dintre parintii care au participat la sondajul BestJobs spun ca au tot ce le trebuie pentru a putea asigura copilului cadrul optim pentru cursuri online. Putin peste 31% afirma insa ca dispun doar partial de instrumentele necesare scolii online - dispozitiv electronic, internet si spatiu dedicat de lucru -, in timp ce 19,3% spun ca nu le pot asigura celor mici un cadru propice pentru scoala de acasa.
Mai mult, scoala online ridica probleme pentru 31,1% dintre respondenti si pentru ca nu au cu cine sa lase copiii acasa, alti 30,5% spun ca se vad nevoiti sa lase copiii sa-si ocupe singuri timpul cu activitatile scolare, iar 19,5% spun ca vor cere ajutorul bunicilor. Astfel, daca scoala va continua online, cei mai multi dintre angajatii-parinti (46,5%) considera ca angajatorul ar trebui sa-i lase sa lucreze de acasa, in timp ce 25% ar prefera sa li se reduca programul de lucru, astfel incat sa se poata ocupa si de activitatile scolare ale copiilor.
Scoala de acasa nemultumeste parintii
Cei mai multi respondenti recunosc ca, in Romania, scoala online nu permite accesul egal la educatie pentru toti copiii (52%), iar sistemul de educatie din tara nu este adaptat pentru predarea materiilor scolare la distanta (45,6%). Aproape jumatate (48%) dintre salariatii care au raspuns sondajului Bestjobs s-au declarat nemultumiti de experienta orelor sustinute online pe timpul starii de urgenta si considera ca elevii au invatat mai putin decat daca ar fi continuat sa mearga la scoala. In plus, o alta realitate adusa in discutie de parinti este ca cei mici au nevoie de socializare si contact direct cu alti copii (44%).
Organizarea anului scolar, inca neclara
Cu nici trei saptamani inainte de inceperea noului an scolar, cei mai multi dintre parinti, respectiv 60,27%, nu sunt siguri ca au inteles corect din informarile oficiale si afirma ca nu le este clar in ce conditii se vor relua cursurile.
Din perspectiva lor, e nevoie totodata de masuri solide din partea autoritatilor pentru siguranta elevilor in acest an scolar, dat fiind contextul epidemiologic actual. Astfel, 47,4% dintre respondentii la sondajul BestJobs considera ca toate institutiile de invatamant trebuie dotate cu materialele sanitare si de igiena corespunzatoare, alti 42,4% mentioneaza pregatirea cadrelor didactice pentru predare online, iar putin peste 40% vorbesc despre investitii in extinderea spatiilor de invatamant, astfel incat sa poata fi asigurata distantarea necesara intre copii.
Totodata, 33,7% dintre salariati puncteaza faptul ca autoritatile locale ar trebui sa asigure tablete sau laptopuri si acces la internet tuturor elevilor, astfel incat scoala online sa se desfasoare in conditii optime, in timp ce 21,8% vorbesc despre reglementarea sistemului de invatare de acasa (homeschooling). Doar 1,5% dintre angajatii cu copii de scoala care au raspuns sondajului Bestjobs considera ca autoritatile sunt indeajuns de pregatite pentru inceperea noului an scolar in actualul context.
Sondajul a fost efectuat in perioada 12-24 august 2020, pe un esantion de 1.344 de utilizatori de internet din Romania.