Signify, lider mondial in domeniul iluminatului, va lansa noi corpuri de iluminat si va prezenta cele mai recente progrese in gestionarea iluminatului pe baza de tehnologie IoT la targul de retail EuroShop 2023. Noile inovatii sprijina sectorul retail in tranzitia sa catre un viitor mai sustenabil, mai eficient din punct de vedere energetic si conectat inteligent.
Reinventarea culoarului de cumparaturi
Noul Philips StoreFlow de la Signify - primul corp de iluminat pentru segmentul Retail cu o carcasa realizata in proportie de peste 68% din materiale plastice pe baza de bioxid de carbon - este un punct de interes special la EuroShop, care se desfasoara pana pe 2 martie in Düsseldorf, Germania. StoreFlow este primul corp de iluminat Philips care ofera un iluminat cu contrast ridicat, asigurand o noua experienta de shopping. Destinat culoarului magazinelor, acesta pune accent pe produse si asigura o atmosfera incantatoare. Pe langa calitatea exceptionala a iluminatului, solutia extrem de eficienta asigura functii intuitive care ofera comerciantilor un grad ridicat de flexibilitate in iluminarea culoarelor.
"Confortul vizual si vizibilitatea produselor sunt esentiale pentru experienta cumparatorului. De aceea, rafturile sunt iluminate cel mai puternic la nivelul ochilor si au un gradient vertical foarte lin, mentinand in acelasi timp o iluminare buna din partea de sus a raftului pana in partea de jos", spune Marleen Verhagen, cluster product manager la Signify.
Regandirea managementului modern al iluminatului
Avand in vedere pretul ridicat al energiei electrice, retailerii cauta sisteme avansate de gestionare a iluminatului pentru a-si reduce costurile operationale. La standul sau de la EuroShop, Signify va prezenta primul sistem hibrid de control al iluminatului ce permite retailerilor sa combine orice corp de iluminat cu LED-uri controlabile prin cablu si wireless. Acest aspect le permite retailerilor sa valorifice economii de energie de pana la 40% cu ajutorul sistemului Interact, indiferent de infrastructura de iluminat existenta. Magazinele cu intrerupatoare simple de tip on/off vor putea sa treaca la un sistem de iluminare reglabila mai simplu de utilizat ca niciodata.
In plus, Signify va prezenta panoul de control energetic al sistemului sau de management Interact Multisite. Acest sistem le ofera retailerilor informatii in timp real, cat si un istoric al consumului de energie electrica sau al altor componente care folosesc priza constant, cum sunt cele pe baza de racire, incalzire si HVAC. Sistemul ofera o imagine de ansamblu a tuturor magazinelor conectate ale unui singur retailer, dar permite si aprofundarea unui magazin individual.
Designul elegant si sustenabilitatea merg mana in mana
Utilizarea produselor care si-au terminat ciclul de viata pentru fabricarea de noi corpuri de iluminat prin procesul de reciclare este unul dintre modurile in care Signify contribuie la economia circulara. La EuroShop, compania va lansa proiectoarele Philips MS Projector, MS Pendant & Surface-mounted si Downlight-urile GreenSpace Perfect Fit, cu o carcasa realizata din 65% deseuri post-industriale reciclate si va prezenta colectia Coastal Breeze, realizata din plase de pescuit 100% reciclate.
„Ambitia noastra este de a folosi in proportie de cel putin 55% deseuri sau reziduuri bio-circulare pentru toate corpurile de iluminat printate pana in 2024” spune Riemer Adema, seful departamentului de gestionare a produselor 3D de la Signify. "Acest lucru diminueaza utilizarea combustibililor fosili si ajuta la conservarea resurselor pretioase."
Signify isi va prezenta capacitatea de a imprima corpuri de iluminat 3D cu texturi complexe. Vedeta acestei categorii va fi corpul de iluminat A Touch of Archery (AToA), dezvoltat in stransa colaborare cu Landini Associates pentru McDonalds, pentru a oferi lantului de restaurante de tip fast-food un aspect unic. Corpul de iluminat are o textura speciala, care a fost imposibil de realizat cu ajutorul tehnicilor de fabricare traditionale. Imprimarea 3D a oferit rezultatul dorit, combinand sustenabilitatea cu maximarea flexibilitatii designului.
Vizitatorii EuroShop 2023 pot gasi Signify la standul B40 din Sala 9. In conformitate cu obiectivele de sustenabilitate ale Signify, standul este modular si foloseste materiale reutilizabile si reciclate acolo unde este posibil. Peste 80% din materialele de constructie sunt destinate reutilizarii.