Cea de a treia editie a expo-conferintei nationale Smart Cities of Romania, dedicata oraselor inteligente din Romania, va avea loc in perioada 10-11 octombrie 2017, la hotelul JW Marriott, din Bucuresti. Evenimentul se va derula sub motto-ul "Smart Governance for Smart Citizens" si va fi organizat de Asociatia Romana pentru Tehnica de Securitate (ARTS), in parteneriat cu Comitetul National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) si cu ITS Events Management, sub egida Senatului Romaniei.
"In ultimii doi-trei ani, numarul localitatilor din Romania care au lansat proiecte si initiative de tip «smart» a crescut. Beneficiile probate deja fac tot mai atractiva oferta tehnologica, insa transpunerea in practica a conceptului de «oras inteligent» necesita din partea administratiilor publice locale abilitati si competente specifice. Smart Cities of Romania 2017 vine in sprijinul acestora, ajutandu-le sa ia decizii in cunostinta de cauza si sa faca alegeri care sa raspunda nevoilor reale ale comunitatilor pe care le reprezinta", au precizat organizatorii.
Expo-conferinta reuneste, prin tematica, toate domeniile de activitate din sfera orasului inteligent, reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale, ai Guvernului, ai administratiilor publice centrale si locale, dar si ai organizatiilor cu rol in reglementarea domeniilor conexe conceptului, precum si reprezentanti ai mediului privat, universitar si ambasade, inregistrand, in fiecare an, o audienta semnificativa de peste 500 de participanti.
Printre subiectele ce vor fi abordate in cadrul panelurilor editiei din acest an ale evenimentului se afla necesitatea unui "Parteneriat National" pentru dezvoltarea urbana inteligenta a Romaniei, exemple de initiative de orase inteligente in Romania si proiecte si solutii urbane. De asemenea, va fi organizat si un workshop de achizitii publice in proiectele smart city, in cadrul caruia juristi si specialisti cu experienta validata vor analiza cadrul legal si bunele practici in achizitiile publice pentru implementarea proiectelor oraselor inteligente.
Conform datelor organizatorilor, la editiile anterioare ale evenimentului au participat 27 de institutii publice, 10 asociatii profesionale, antreprenoriale si patronale, 30 de companii internationale si locale, precum si peste 1.000 de specialisti din administratia publica, energie si utilitati, transport si logistica, IT&C, planificare urbana, arhitectura, constructii, consultanta financiara, din mediul universitar, de cercetare-dezvoltare etc.