COMPETITIE acerba pe piata mondiala a produselor de izolare

Inovatia din domeniul izolatiilor, indiferent daca este vorba despre hidro-, termo- sau fonoizolatii, se pare ca reprezinta un fenomen perpetuu, care nu are nicio sansa sa decelereze, cel putin in viitorul apropiat. Incurajat de exigentele tot mai stricte impuse de legislatia europeana, precum si de principiile sustenabilitatii, procesul respectiv inregistreaza un avant greu de imaginat in urma cu numai cativa ani, cand solutiile specializate pareau „impietrite” in fazele in care fusesera propuse cu multe decenii in urma. A fost suficient doar impulsul dat de necesitatea economisirii resurselor si de pericolul real al instalarii unei veritabile crize pe piata mondiala a hidrocarburilor, pentru ca piata de profil sa se dezmorteasca, iar furnizorii majori sa-si reorienteze rapid resursele catre finantarea activitatilor de cercetare-dezvoltare, cu speranta justificata, de altfel, de a-si imbogati portofoliile cu solutii care sa ofere raspunsuri corecte la problematica actuala.

 

Fara teama de a exagera, se poate afirma ca, in prezent, aproape fiecare clipa aduce cu sine o inovatie esentiala in domeniul analizat, care are o contributie mai mare sau mai mica la atingerea obiectivelor stabilite, constand in eficientizarea energetica, diminuarea amprentei de carbon, respectiv cresterea masiva a utilizarii resurselor regenerabile. Desi, in mod aparent, domeniile mentionate anterior par a fi in totalitate disjuncte, in realitate lucrurile sunt puternic interconectate, astfel incat, prin implementarea solutiilor corecte de termo-, hidro- si fonoizolare, se obtin, in mod cert, imbunatatiri vizibile ale comportamentului imobilelor, din toate punctele de vedere. Desigur, mai sunt inca multe etape de parcurs pana la atingerea tintei finale, reprezentate de obtinerea unei independente energetice complete, in conditiile mentinerii sau chiar cresterii nivelului de confort al utilizatorilor. Acest lucru este insa posibil doar prin parcurgerea atenta a unui traseu prestabilit, fara a sari nicio etapa si de-a lungul caruia bornele reprezentative de orientare sunt constituite chiar de inovatiile propuse de principalii furnizori de sisteme.

 

Pe segmentul izolarii termice, la momentul actual pot fi identificate, in opinia expertilor, patru tendinte principale. Dupa cum bine se stie, procesul de cercetare a modalitatilor in care poate fi economisita energia nu s-a oprit niciodata, desi, in timp, s-a manifestat la intensitati diferite. Actualmente, ritmul de dezvoltare a sistemelor de termoizolare este extrem de alert. Pe piata de profil sunt disponibile diverse materiale si produse care indeplinesc aceasta functie, printre care se numara solutii pe baza de fibra ceramica, celulozica etc. Dupa decenii de cercetare intensiva si aplicare extensiva a solutiilor identificate, anumite tipuri de materiale si-au dovedit eficienta reala, prin obtinerea unor rezultate palpabile in ceea ce priveste economia de energie. Efectele utile raportate pentru fiecare caz in parte sunt multiple, incluzand, pe langa elementele de baza, proprietati de protectie la foc, siguranta, conductivitate termica limitata etc. In contextul dat, solutiile compozite, alaturi de cele multifunctionale, au devenit deja un veritabil trend in domeniu, dovedindu-se a fi alternative viabile la materialele traditionale.

 

Desi materialele destinate aplicatiilor de termoizolare, care prezinta, in mod suplimentar, functii de siguranta au o serie de avantaje nete, calitatea acestor solutii, precum si tehnologiile de fabricatie necesita inca imbunatatiri in anumite puncte. In cazul produselor pe baza de fibra ceramica, de exemplu, o cerinta acuta este cea legata de diametrul si lungimea fibrelor componente, care se adauga celor de rezistenta la impact si temperatura ridicata de lucru. Structura fizica a unei asemenea solutii are o influenta directa asupra comportamentului sau (respectiv a conductivitatii termice) la temperaturi inalte. Din acest motiv, atentia se indreapta, la momentul actual, spre augmentarea dimensiunilor fibrelor din compozitia materialului, in vederea imbunatatirii caracteristicilor de termoizolare. Astfel de actiuni sunt vitale din punctul de vedere al expertilor pentru extinderea ariei de aplicare practica. De asemenea, pentru compatibilizarea cu intentiile curente de utilizare (vizand, in special, aplicarea la constructii civile), este necesar ca agentul de intarire si liantul anorganic sa fie selectate astfel incat sa nu exercite influente negative asupra sanatatii aplicatorilor sau utilizatorilor finali. Pe scurt, imbunatatirea proprietatilor acestor produse este nu numai importanta, ci si posibila, fiind de asteptat ca, intr-un viitor destul de apropiat, cota lor de piata sa creasca in mod semnificativ.

 

Materialele cu functii avansate de izolare termica radianta realizate din aliaje de aluminiu si magneziu cu masa foarte scazuta au capacitatea de a reflecta un procent cuprins intre 50% si 60% din caldura transmisa prin radiatie. Aceste solutii deosebite prezinta avantajul suplimentar ca reprezinta un veritabil scut inclusiv impotriva transmisiei prin convectie si conductie, insa intr-o masura mai mica. Potrivit masuratorilor realizate in laboratoare specializate, produsul prezinta o conductivitate termica foarte scazuta, situata, la temperatura camerei, la nivelul de 0,032 W/mK. De asemenea, plaja temperaturilor de lucru este foarte extinsa, fiind cuprinsa intre -60 °C si 1.250 °C. Expertii care au analizat comportamentul materialului au observat, de exemplu, ca la 350 °C, conductivitatea termica ajunge la 0,064 W/mK – nivel practic inferior chiar si celor aferente fibrelor ceramice (ce se pozitioneaza la 0,089 W/mK) sau placilor de calciu silicatic (0,087 W/mK). Din aceeasi categorie de produse revolutionare fac parte asa-numitii microconductori de caldura. Acestia sunt formati din particule ultrafine de siliciu materializate sub forma de gel aerat (ce reprezinta componenta principala a sistemului), care se compacteaza in forma dorita dupa ce este amestecat cu un material de ranforsare anorganic de structura fibroasa, precum si cu o pudra speciala ce are rolul de a preveni transferul radiatiilor cu lungimi de unda inferioare infrarosului. Astfel, se ajunge la o valoare a conductivitatii termice cuprinsa intre 0,02 W/mK si 0,03 W/mK, ceea ce reprezinta intre un sfert si o treime din valoarea materialelor uzuale folosite in vederea termoizolarii. De mentionat ca nivelul respectiv este inferior chiar celui aferent aerului static.

Tot in categoria solutiilor avansate de izolare termica sunt cuprinse si materialele multifunctionale, ce prezinta, in mod suplimentar, proprietati complete de protectie la foc. In aceasta categorie destul de larga sunt incluse, printre altele, structurile compozite de izolare, materialele compuse din mai multe elemente distincte, solutiile pe baza de aliaj de magneziu-aluminiu. Toate acestea, gratie compozitiei lor anorganice, au o mare capacitate de a rezista cu succes si pentru perioade indelungate la actiunea directa a focului. Desigur, sistemele din care fac parte (ele fiind rareori folosite in mod independent in solutiile de termoizolare) pot include si alte tipuri de substante (de regula, de natura organica), acestea prezentand dezavantajul de a declasifica oarecum produsul finit. Utilizarea lor este insa obligatorie, din ratiuni de tin de estetica, functionalitate etc., astfel incat singura solutie intrevazuta pana in prezent de experti este aceea de minimizare a efectului de compensare, prin folosirea preponderenta a unor aditivi care, la randul lor, trebuie sa aiba o reactie corespunzatoare la foc.     

O ultima solutie din gama materialelor folosite, in principal, pentru termoizolare este reprezentata de structurile compozite ce includ, in general, vata minerala de natura silicatica, vata de sticla, compozite aluminiu – silicatocalcice, pasle silicatice etc. Aceste variante sunt preferate de proiectanti si constructori datorita stabilitatii lor la temperaturi ridicate, precum si a unor argumente ce tin de rationalitatea economica. Potrivit cerintelor de design, atunci cand temperatura suprafetei expuse la caldura (provenita din diverse surse) depaseste 400 °C, nu se recomanda folosirea unora dintre produsele mentionate anterior, decat in cazul in care acestea beneficiaza de un tratament chimic suplimentar. Specialistii sustin totusi ideea apelarii la materialele compozite pentru aplicarea in stratul superior – cel mai expus la sursa de atac. Din aceasta categorie fac parte fibrele ceramice si silicatii de aluminiu, ce asigura cel mai inalt nivel de performanta din punct de vedere al securitatii. Astfel de structuri compozite prezinta cele mai scazute conductivitati termice, rezultate excelente in ceea ce priveste siguranta, costuri financiare reduse si, de asemenea, o adaptare facila la exigentele de design aferente oricarui proiect. La momentul actual, astfel de produse sunt folosite pe scara larga la termoizolarea retelelor de tubulatura, insa nu este exclus ca sfera de aplicabilitate sa se extinda puternic in perioada urmatoare, ca urmare a cresterii exigentelor impuse prin normativele de eficientizare energetica.

 

Desigur, exista alternative performante si pe alte segmente, cum ar fi cel al fonoizolatiilor sau hidroizolatiilor, care insa este necesar sa faca obiectul unei analize separate. Cert este faptul ca piata de profil a inceput sa avanseze intr-un ritm foarte alert, concretizat prin dezvoltarea unor solutii destul de surprinzatoare pana la un punct, insa care isi dovedesc eficienta in urma testelor la care sunt supuse. Aceasta nu inseamna o abandonare a materialelor clasice, a caror sfera de aplicare este inca suficient de cuprinzatoare, fiind de asteptat ca produsele respective sa mai fie utilizate o lunga perioada. Printr-o abordare integrata si o viziune arhitecturala unitara, este posibila utilizarea combinata a celor doua categorii de sisteme, in vederea atingerii obiectivelor propuse de sustenabilitate, cu tot ceea ce inseamna acest concept.