Masterplast Romania, producator de materiale pentru termoizolatii, a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri de 67 milioane de lei, in crestere cu aproape 16% fata de nivelul de 57,8 milioane de lei realizat in 2019. Pentru 2021, conducerea companiei si-a propus o crestere organica similara celei de anul trecut, dar rezultatul final va fi influentat semnificativ de inflatia de pe piata materialelor de constructii.
Compania are sediul central in Oradea si puncte de lucru in Bucuresti si Sfantu Gheorghe (Covasna), si face parte din grupul Masterplast - cu sediul in Ungaria si prezent in 13 tari din Europa Centrala si de Est, avand afaceri anuale ce depasesc 130 de milioane de euro.
Interviu cu Sorin Cristea (45 de ani), director general Masterplast Romania si manager cu o experienta profesionala de 22 de ani in domeniul materialelor de constructii. Anterior, a ocupat functiile de Manager comercial Arcon (13 ani), director national de vanzari la Adeplast si manager regional la Baumit Romania si la Kober.
- Ce evolutie au inregistrat vanzarile companiei in 2020 si ce estimati pentru 2021?
- Vanzarile au evoluat conform asteptarilor, cu toate ca am traversat o perioada de carantina in care multi clienti au avut activitatea suspendata, si am incheiat anul cu depasire de buget. Suntem recunoscuti ca lideri de piata pentru plasa de fibra de sticla pentru termosisteme si nu numai, folii de acoperis si folii de difuzie pentru toate aplicatiile din constructii si accesorii de termosistem si pentru acoperisuri. Termoizolatiile din vata bazaltica, polistiren expandat si polistiren extrudat au ramas pe trend ascendent si in 2020. Pandemia ne-a ajutat sa ne organizam mai bine activitatea, am structurat mai bine compania pe plan intern si ne-am consolidat cota de piata prin seriozitate si demonstrand ca suntem un partener serios, indiferent de conditii. Ne-am ajustat conditiile comerciale in functie de necesitatile clientilor, in asa fel incat sa trecem impreuna cu bine peste perioada de pandemie.
Pentru 2021, anticipam o evolutie de tip start-stop, deoarece majoritatea grupelor de materiale de constructii vor suferi fie din cauza majorarilor bruste ale materiilor prime, fie din cauza penuriei in unele segmente de materiale. Piata are o anumita inertie, care apoi este urmata de o perioada de repaus in care se regleaza pretul de piata in functie de cerere si oferta.
- Ce obiective aveti pentru perioada urmatoare?
- Strategia grupului a fost structurata pe noi investitii in principalele grupe de produse: plasa de fibra de sticla, membrane si folii de difuzie, profile din gips-carton, polietilena expandata, polistiren expandat si accesorii de termosistem. Pentru noi, aceasta criza sanitara a fost un motiv pentru a ne dezvolta noi directii de business. In plina pandemie, grupul Masterplast a cumparat in Germania unul din principalii producatori de folii pentru constructii si pentru domeniul medical. Am intrat pe o nisa de business la care nu ne gandeam in urma cu un an, firma din Germania avand omologate folii sanitare certificate pentru productia de masti si combinezoane medicale garantate cu rezistenta anti-Covid. Calitatea produselor germane este net superioara materialelor importate din Asia si avem si certificate de la institutii europene de renume care sa ateste acest lucru. De la venirea mea in pozitia de director general, la inceputul anului 2019, am reusit sa opresc hemoragia financiara prelungita pe mai multi ani si sa resuscitez aceasta companie. Romania a redevenit unul din pilonii de baza ai Masterplast Grup si suntem considerati o potentiala directive de dezvoltare a afacerii in viitor prin noi linii de business.
- Care sunt cele mai mari dificultati cu care va confruntati in aceasta perioada?
- Lipsa de predictibilitate economica, generata de masurile de protectie sanitara, a avut un impact negativ in anumite zone. Am pus pe prim plan siguranta angajatilor si a partenerilor, chiar daca aceasta a generat costuri suplimentare. Lipsa investitiilor in infrastructura, raportat la ce se intampla in Ungaria, spre exemplu, sau lipsa unui program coerent de sprijin al mediului privat generator de plus valoare, cum este cel al constructiilor, ne fac sa fim precauti in a ne angrena in proiecte noi, de anvergura.
- Care considerati ca sunt primele lectii pe care ar trebui sa le invatam dupa experienta inedita a anului 2020?
- In primul rand, am invatat ca se poate comunica eficient si de la distanta, ca respectarea anumitor reguli si proceduri ne pot feri de o multime de neplaceri si, mai ales, cred ca am invatat sa apreciem anumite lucruri pe care le consideram implicite in viata noastra sociala, de la calatorii, socializare si libertatea de miscare la starea de sanatate generala. Profesional, oamenii si firmele performante au demonstrat ca in perioada de criza se pot adapta si pot sa devina si mai buni. Ma refer aici strict la piata constructiilor, deoarece au fost sectoare grav afectate de pandemie, pe care niciun fel de management de criza nu le-ar fi putut face sa depaseasca criza neafectate, si aici ma refer mai ales la turism si Horeca.