RO EN
Coșul este gol

CERESANA: Volumul pietei europene de izolatii a ajuns la 232 milioane mc in 2018

Conform unui raport recent dat publicitatii de Ceresana, pe piata europeana de materiale de izolare s-au realizat, in 2018, livrari de 232 milioane mc, cele mai populare solutii fiind vata minerala (bazaltica si de sticla), polistirenul (expandat si extrudat), respectiv poliuretanul (PUR si PIR). Expertii institutului considera ca dezvoltarea industriei constructiilor si implementarea restrictiilor de consum care vizeaza cresterea eficientei energetice constituie principalii stimuli ai industriei de profil. Pe segmentul XPS in anul precedent s-au comercializat 11,2 milioane mc, produsul fiind apreciat pentru rezistenta mecanica ridicata, anduranta la presiune si comportamentul excelent in medii caracterizate prin umiditate ridicata. Principalul dezavantaj este constituit de consumul ridicat de energie in cadrul proceselor de productie a panourilor izolante. Studiul realizat de Ceresana urmareste circumstantele specifice fiecarui stat membru al UE, precum si factorii care ar putea influenta nivelul cererii in perioada urmatoare. Conform rezultatelor obtinute, se pare ca o mare influenta in ceea ce priveste evolutia consumului unor astfel de materiale este exercitata de situatia economica a fiecarui stat analizat, elemente vitale fiind cele legate, de exemplu, de puterea de cumparare, rata somajului, dezvoltarea demografica etc. De asemenea, este esentiala viteza si gradul in care autoritatile guvernamentale transpun prevederile comunitare in legislatiile nationale, la care se adauga gradul de constientizare existent la nivelul populatiei in legatura cu importanta principiilor derivate din conceptul de sustenabilitate. Este evident ca, in functie de acesti factori, gradul de folosire a diverselor solutii tehnice disponibile la momentul actual difera de la o tara la alta. De asemenea, utilizarea unor solutii naturale, regenerabile, cum ar fi inul, canepa sau fibrele de lemn inca nu si-a gasit ecoul in randul clientilor, astfel incat succesul acestora este minor, cel putin la momentul actual. In prezent, pe plan european cei mai importanti competitori care ofera produse de izolare sunt BASF, Saint-Gobain, Covestro, Kingspan, Rokwool, Knauf Insulation, Sika etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter