RO EN
Coșul este gol

SCHNEIDER ELECTRIC estimeaza o crestere organica de pana la 3% a veniturilor

Grupul francez Schneider Electric, lider global in managementul energiei si automatizari ce deruleaza in Romania afaceri anuale de peste 60 milioane de euro, a incheiat anul 2016 cu venituri totale de 24,7 miliarde euro. Rulajul reprezinta o scadere nominala de 7,3% fata de nivelul din 2015, in timp ce din punct de vedere organic (fara efectele negative ale fluctuatiilor cursului de schimb), contractia s-a situat la 0,9%. Totusi, profitul net al companiei a inregistrat o crestere de 24%, pana la 1,75 miliarde euro, in intervalul analizat.
Pentru 2017, conducerea grupului estimeaza o crestere organica a afacerilor cuprinsa intre 1% si 3%, cu exceptia segmentului de infrastructura energetica, in cadrul careia este asteptata, in cel mai bun caz, o stabilizare la nivelul din 2016.
"In 2016, am realizat toate tintele financiare propuse si ne-am imbunatatit profitabilitatea. In 2017, ne vom concentra mai mult pe dezvoltarea retelei globale de parteneri, pentru lansarea de noi oferte inovatoare, cresterea performantelor diviziilor de servicii si software, precum si pe imbunatatirea rentabilitatii companiei printr-un control mai bun al costurilor. In plus, suntem foarte incantati de potentialul arhitecturii EcoStruxure in domeniul cladirilor, in sectorul energetic, al centrelor de date etc., dar si de valoarea adaugata pe care o oferim clientilor prin aceste oferte inovatoare", a declarat Jean-Pascal Tricoire, presedinte si CEO al grupului Schneider Electric.
Aplicatia practica a arhitecturii EcoStruxure este disponibila, inclusiv in Romania, din anul 2010, si permite reducerea cu pana la 30% a consumului de energie si a cheltuielilor aferente. Sistemul integreaza controlul HVAC, controlul iluminatului, al accesului, supraveghere video, distributia electrica, monitorizarea energiei electrice, retelele IT etc.
Din punct de vedere geografic, veniturile organice totale inregistrate anul trecut in Europa de Vest s-au plasat la 6,76 miliarde euro (0%), cele din regiunea Asia-Pacific au cumulat 6,69 miliarde euro (-1%), iar livrarile din America de Nord au ajuns la 6,88 miliarde euro (-1%). Diferenta de 4,35 miliarde euro (-3%) au fost generata de subsidiarele din celelalte regiuni ale lumii.
La o baza de raportare trimestriala, in intervalul octombrie-decembrie 2016, vanzarile Schneider Electric s-au situat la 6,78 miliarde euro, in scadere nominala de 5,8% si organica de 1,7% fata de aceeasi perioada din 2015. Sectorul de cladiri a continuat sa genereze circa 41% din venituri, urmat de industrie (22%), infrastructura energetica (22%) si IT/ centre de date (15%).
***
Grupul Schneider Electric este activ in Romania printr-o subsidiara cu acelasi nume, care a incheiat anul fiscal 2015 cu vanzari totale de circa 60 milioane de euro (+14%), lucrand, in medie, cu 250 de angajati. Pentru anul in curs, filiala din Romania, coordonata de Marius Persinaru, estimeaza o noua evolutie optima a vanzarilor.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter