Guvernul vrea sa inceapa lucrarile de constructii la aproximativ 3.000 de kilometri de autostrada pe termen mediu, cu un cost estimat la 31 miliarde euro, dupa cum se angajeaza in Planul National de Investitii si Relansare Economica (PNIRE) publicat de Executiv si lansat ieri.
Intre obiectivele prioritare se afla demararea lucrarilor la:
● Autostrazile Sibiu-Pitesti (Loturile 2 si 3), Nadaselu - Suplacu de Barcau, Targu Mures - Targu Neamt - Iasi - Ungheni, Ploiesti - Comarnic - Brasov, Ploiesti - Buzau - Focsani - Suceava, Inelul de Nord al Municipiului Bucuresti.
● Drumurile expres: Bucuresti - Alexandria - Craiova, Craiova - Caransebes - Lugoj, Craiova - Calafat - Drobeta Turnu Severin, Buzau - Braila - Galati, Focsani - Braila - Galati, Macin - Tulcea - Constanta.
In mod specific, pentru proiectul A3 - Comarnic - Brasov (cu un cost estimat al proiectului de aproximativ 1,2 miliarde euro, determinat in baza standardelor de cost europene pentru lucrari similare), s-a selectat scenariul optim privind traseul autostrazii - revizuire SF si PTE, cu modificarea aliniamentului din SF actual, in portiunile ce afecteaza semnificativ statiunile montane - termen de finalizare 36 luni si finantare prin POIM 2014-2020. Lucrarile la autostrada se realizeaza in termen de 36-48 deluni, estimandu-se finalizarea constructiei pentru perioada 2025-2026.
In ceea ce priveste proiectul A8 - Targu Mures - Iasi - Ungheni, pana in luna ianuarie 2021 se va finaliza revizuirea si actualizarea Studiului de fezabilitate aferent sectorului 1 - Tg. Mures – Tg. Neamt. Finalizarea lucrarilor la segmentul de autostrada Tg. Mures – Tg. Neamt se va realiza in termen de 60 de luni de la emiterea ordinului de incepere a proiectarii si executiei, estimandu-se finalizarea constructiei pentru perioada 2026-2027. Pana la finele anului 2022 se va finaliza revizuirea si actualizarea Studiului de fezabilitate aferent sectoarelor 2 si 3 – Tg. Neamt – Iasi – V.O. Iasi Nord. Finalizarea lucrarilor la segmentul de autostrada Tg. Neamt – Iasi (inclusiv varianta ocolitoare Iasi) se va realiza in termen de 36-48 de luni de la emiterea ordinului de incepere a proiectarii si executiei, estimandu-se finalizarea constructiei pentru perioada 2025-2026. Pana la sfarsitul anului 2021 se va finaliza revizuirea si actualizarea Studiului de fezabilitate pentru sectorul 4 - Iasi – Ungheni. Finalizarea lucrarilor la segmentul de autostrada Iasi – Ungheni se va realiza in termen de 24-36 de luni de la emiterea ordinului de incepere a proiectarii si executiei, estimandu-se finalizarea constructiei pentru perioada 2024-2025. Finalizarea lucrarilor la Podul Ungheni se va realiza in termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de incepere a proiectarii si executiei, estimandu-se finalizarea constructiei pentru anul 2023.
Autostrada Sibiu-Pitesti, Lotul 1 Sibiu-Boita este in faza de executie la un cost de 612 milioane de lei fara TVA si termen de finalizare mai 2023. Loturile 2 (4,81 miliarde de lei) si 3 (4,78 miliarde de lei) – Boita-Cornetu -Tigveni – sunt in faza pregatirii documentatiei tehnice si de achizitie. Lotul 4 Tigveni-Curtea de Arges, cu un cost de 2 miliarde de lei, este in faza de achizitie de lucrari, iar Lotul 5 Curtea de Arges-Pitesti cu un cost de 1,71 miliarde de lei are termen de finalizare in 2025.
Alte 33 de proiecte de drumuri Transregio programate: 3.800 km, in valoare de 5,7 miliarde euro
Conform documentului, complementar investitiilor in reteaua primara de transport rutier, sunt programate inca 33 de proiecte de drumuri Transregio si 20 de variante de ocolire, ca parte integranta din reteaua rutiera secundara, cu o lungime totala de aproximativ 3.800 km si costuri estimate de 5,7 miliarde de euro. In mod specific, proiectul de drum Transregio Gilau-Cluj Napoca-Apahida, cu lungime de 42 km plus drumurile de legatura, in lungime de 21,5 km este in faza de pregatire a documentatiei tehnico-economice, cu termen de finalizare a lucrarilor in anul 2024.
Alte obiective de investitii vizeaza extinderea unor sectoare de drumuri si autostrazi, realizarea unor noi conexiuni rapide la autostrazi si drumuri expres, precum si implementarea unor masuri de digitalizare in acest sector.
Reteaua de cai ferate: 23 de proiecte noi, de 14,3 miliarde euro
Pe termen mediu este programata realizarea a 23 de proiecte noi de modernizare a retelei primare de cale ferata, in scopul realizarii conectivitati rapide, atat in interiorul tarii, cat si cu retelele de cale ferata ale statelor aflate la Vest de Romania. Astfel, proiectele noi insumeaza aproximativ 2.400 km, avand un cost estimat de 14,3 miliarde de euro, la care se adauga 600 km in proiecte aflate in implementare, cu o valoare de 3,6 miliarde de euro.
In scopul asigurarii obiectivelor de conectivitate, vor fi implementate urmatoarele proiecte noi de modernizare a caii ferate in reteaua primara: Ploiesti-Focsani-Roman-Pascani-Suceava-Darmanesti, Bucuresti-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebes-Timisoara-Arad, Suceava-Ilva Mica-Cluj Napoca, Buzau-Faurei-Fetesti, Port Constanta-Palas, Predeal-Brasov, Centura feroviara a Municipiului Bucuresti (sectiunea est).
Principalul proiect aflat in implementare este reabilitarea liniei ferate pe traseul Frontiera-Curtici-Simeria, parte componenta a Coridorului IV pan-european, pentru circulatia trenurilor cu o viteza maxima de 160 km/h. Proiectul are o valoare totala de 9,526 miliarde de lei, pentru o lungime de 141 km, si este estimat a se finaliza in anul 2023. De asemenea, se va accelera finalizarea urmatoarelor proiecte in reteaua primara, aflate in implementare: Brasov-Sighisoara, Sighisoara-Simeria, Constanta-Bucuresti, Bucuresti-Aeroportul Otopeni. Complementar investitiilor in reteaua primara de cale ferata, sunt programate 7 proiecte de investitii in reteaua secundara, cu o lungime de 1.200 km si un cost de aproximativ 4 miliarde de euro.
Un alt obiectiv strategic important in ceea ce priveste transportul de pasageri pe calea ferata il reprezinta introducerea conceptului de tren metropolitan, consacrat in zona marilor orase europene, care va avea beneficii in ceea ce priveste dinamica fluxurilor de navetisti (pe de o parte translatarea acestora de pe modul rutier pe cel feroviar, dar si generarea de noi calatorii, pe de alta parte), armonizat cu politica europeana de mediu, dar si cu tendintele actuale de transport multimodal de pasageri. Trenul metropolitan va beneficia de material rulant dedicat si va deservi arii urbane si periurbane, pana la 30-50 km distanta, cu opriri frecvente in arii de aglomerare urbana si cu infrastructuri conexe de tip „park and ride”. In mod specific, proiectul de tren metropolitan Cluj pe traseul Nadaselu – Baciu – Cluj Napoca – Apahida – Jucu – Bontida este in faza de elaborare documentatie tehnico-economica cu termen de finalizare 2024. De asemenea va continua programul de
reinnoire a parcului de material rulant, prin achizitia de noi trenuri pentru transportul calatorilor pe distante lungi si scurte.
Pentru a consulta Planul National de Investitii si Relansare Economica, click aici!