Reparatia si redeschiderea tronsonului de 22 km de autostrada dintre Saliste si Cunta, de pe lotul al treilea al autostrazii Orastie-Sibiu, ar costa statul roman aproximativ 5 milioane de euro si ar urma sa fie realizate in regie proprie de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), potrivit declaratiei ministrului Transporturilor, Dan Costescu, intr-un interviu televizat. In prezent, sectorul de drum este inchis, dupa ce pe o portiune din zona viaductului Aciliu au aparut fisuri adanci, care au determinat demolarea unei portiuni de 300 de metri a drumului. Lucrarile de reconstructie vor incepe in aceasta primavara. "Se analizeaza posibilitatea de a efectua lucrarea cu fortele proprii, prin CNADNR, pentru ca am devansa termenul din august cu inca doua luni, ceea ce ar fi foarte bine", a declarat Dan Costescu. Ministrul Transporturilor a precizat ca, impreuna cu alti 200 de metri de autostrada cu fisuri, cei 500 de metri ce necesita reparatii au un deviz de 5 milioane de euro. Oficialul a mai adaugat, in cadrul aceleiasi emisiuni, ca va fi analizat intregul tronson Cunta-Saliste, pentru a se evita eventuale situatii similare.
Referitor la antreprenorul italian Salini Impregilo, care a realizat lucrarile respective, Dan Costescu a spus ca a solicitat o audienta si ca reprezentantii companiei vor fi primiti in audienta chiar de ministru, daca vor cere acest lucru.
Ministrul Transporturilor a mai precizat ca inca nu a fost executata scrisoarea de garantie a constructorului, in valoare totala de 90 milioane de lei.
Contractul pentru lotul al treilea al tronsonului Orastie-Sibiu a fost incheiat cu antreprenorul italian Salini Impregilo in luna mai 2011, avand o valoare de 182,9 milioane de euro.