RO EN
Coșul este gol

MT: Autostrada Comarnic-Brasov va fi construita din fonduri europene

Constructia autostrazii Comarnic-Brasov nu va mai fi realizata prin parteneriat public-privat (PPP), dupa esecul concesiunii Vistrada Nord (formata din companiile Vinci, Aktor si Strabag) noul Guvern anuntand ca va opta pentru executia acesteia din fonduri structurale. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat recent ca are ca prioritati implementarea proiectelor de pe Coridorul IV Paneuropean de transport, respectiv executia Autostrazii Transilvania, precum si a tronsoanelor Sebes-Turda si Lugoj-Deva, precizand ca Guvernul isi propune si implementarea unui nou pachet de proiecte, care au fost blocate pana in prezent din diverse motive. Printre acestea se afla autostrazile Pitesti-Sibiu si Comarnic-Brasov, precum si Coridorul IX de transport.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a reluat, la jumatatea lunii iulie 2015, licitatia pentru desemnarea companiilor ce vor construi primele doua loturi ale autostrazii Comarnic - Brasov, valoarea investitiei pentru cei 10 kilometri ce vor fi executati fiind de circa 316,7 milioane de lei (71,5 milioane de euro), fara TVA. Astfel, pentru executia celor 4 km aferenti primului lot, ce face legatura dintre Comarnic si Predeal (km 111+300 - km 168+600) inclusiv drumul de legatura, vor fi alocate fonduri de 166,85 milioane de lei (fara TVA), in timp ce pentru lotul al doilea, respectiv pentru cei 6 km dintre Predeal si Cristian, se vor cheltui 149,83 milioane de lei (fara TVA).
Durata de executie este de 72 de luni, din care 24 de luni reprezinta perioada de proiectare si executie, iar 48 de luni constituie perioada de garantie a lucrarilor. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor de catre companiile interesate a expirat la 2 septembrie 2015, in prezent proiectul fiind in curs de reevaluare a posibilitatilor de implementare.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter