RO EN
Coșul este gol

METROUL SA contesta licitatia pentru studiile la linia de metrou din Cluj-Napoca

Dupa ce primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anuntat la finele lunii octombrie 2019 castigatorul licitatiei pentru studiile necesare realizarii metroului din orasul de pe Somes, societatea Metroul SA, care a proiectat metroul bucurestean, a depus contestatie la aceasta licitatie, oficialii firmei acuzand ca o societate din asocierea castigatoare (SWS Engineering SpA (Italia) – Systra (Franta) – Metrans Engineering SRL) a contribuit si la realizarea caietului de sarcini.
Potrivit datelor de la CNSC, ofertantul clasat pe locul al doilea la licitatia ce vizeaza atribuirea contractului de servicii pentru realizarea studiilor de fezabilitate necesare viitorului metrou din Cluj-Napoca, adica Metroul SA, a depus la data de 8 noiembrie 2019 o contestatie in care arata ca, pe de-o parte, pretul oferit, respectiv 29,38 milioane de lei, a fost mai mic decat cel al asocierii declarate castigatoare, iar pe de alta parte, ca s-a procedat la o depunctare artificiala a ofertei elaborate de Metroul SA. In plus, oficialii Metroul SA sustin ca Primaria municipiului Cluj-Napoca avea obligatia sa elimine din licitatie asocierea declarata castigatoare, intrucat la aceasta asociere participa chiar firma care a furnizat consultanta pentru elaborarea documentatiei – si anume Metrans Engineering, controlata de oamenii de afaceri Radu Gabriel Dumitru si Ionel Oprea. De altfel, informatiile publice, disponibile in SEAP, confirma ca Metrans Engineering si-a adjudecat prin atribuire directa un contract de la edilii clujeni, in valoare de 100.000 de lei, in toamna anului trecut, care avea ca obiect furnizarea serviciilor de consultanta pentru realizarea caietului de sarcini al actualei licitatii.
Chestionati cu privire la contestatia formulata la CNSC, oficialii Metrans Engineering se declara a fi surprinsi de aceasta abordare. „Am analizat si noi continutul contestatiei promovate in legatura cu oferta noastra. Ne surprinde abordarea Metroul SA, insa preferam sa formulam toate raspunsurile noastre detaliate si documentate in cadrul documentelor procesuale care vor fi prezentate organelor competente sa solutioneze acest demers. Avem, insa, convingerea ca, in final, se va demonstra ca astfel de afirmatii au un caracter pur speculativ si vor fi invalidate de catre instantele competente", a declarat Radu Dumitru, director general al Metrans Engineering.
Primarul Emil Boc si edilii a sase comune adiacente municipiului Cluj-Napoca au semnat, in luna aprilie 2019, un acord de asociere pentru realizarea metroului si a trenului metropolitan, iar ulterior primaria Cluj-Napoca a organizat licitatia pentru studiile de fezabilitate necesare acestei investitii, la care a primit cinci oferte. Dupa evaluare, recent, a fost declarata castigatoare asocierea dintre SWS Engineering SpA (Italia), Systra (Franta) si Metrans Engineering (Romania), cu o oferta de 30,1 milioane de lei, moment in care edilul din Cluj-Napoca a explicat ca nu se asteapta ca proiectul sa fie blocat prin contestatii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter