In ceea ce priveste proiectele de infrastructura, desi guvernantii se intrec in promisiuni, realitatea este deja cunoscuta: putine proiecte, dar scumpe, cateva firme implicate in licitatii (circa 9% din totalul companiilor de constructii) si aproape mereu in aceleasi asocieri (fiind predispuse la intelegeri anticoncurentiale), cerere de tip monopson - in conditiile in care statul, prin administratorii retelelor publice, efectueaza singurele comenzi din domeniu - si, nu in ultimul rand, modalitatea de formare a preturilor, influentata inclusiv de puterea financiara a companiilor participante la licitatii. Actualmente, se lucreaza la finalizarea autostrazilor Lugoj-Deva (lotul 1) si Orastie-Sibiu (loturile 1, 2 si 4), drumuri ce vor fi definitivate, potrivit autoritatilor, in decembrie 2013. De asemenea, conform ministrului-delegat Dan Sova, mai sunt in lucru tronsoanele Nadlac-Arad (lotul 1 si 2) si Orastie-Sibiu (lotul 3) - ce ar putea fi inaugurate in 2014, in timp ce pentru 2015 este stabilita finalizarea unor sectiuni abia licitate, cum ar fi Timisoara-Lugoj (lotul 2) si Lugoj-Deva (loturile 2, 3 si 4). Pana la finele anului in curs, vor fi inaugurati, astfel, circa 90 km de autostrada, in valoare totala de aproximativ 470 milioane de euro. In 2014, fondurile ce vor intra in piata din lucrarile de infrastructura ar putea depasi cu putin 300 milioane de euro (pentru 61 km), avand in vedere lucrarile ce vor fi definitivate (pentru care s-au realizat, deja, plati), in timp ce in 2015 poate fi previzionata o imbunatatire a situatiei, daca se tine cont de fondurile de 830 milioane de euro planificate pentru cei aproape 100 km estimati a se finaliza. La un calcul simplu, se poate observa faptul ca sumele totale disponibile in perioada 2013-2015 din proiectele de autostrazi nu depasesc 1,6 miliarde euro, in conditiile in care, pentru o dezvoltare optima, piata nationala a constructiilor are nevoie de cel putin 10 miliarde euro pe an. In aceste conditii si conform Legii nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea si modernizarea retelei de transport de interes national si european, republicata, Romania trebuie sa aiba, pana in 2015, 1.736 km de autostrada. In prezent, cu numai 545 km aflati in exploatare, doar circa 32% din aceasta tinta este indeplinita.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.