In cadrul unei sedinte a consiliului de administratie a Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conducerea societatii aflate in subordinea Ministerului Transporturilor a decis sa infiinteze o antrepriza proprie de constructii, care sa aiba ca obiect de activitate executia lucrarilor de drumuri si autostrazi, urmand astfel modelul firmelor infiintate de Primaria Municipiului Bucuresti (PMB).
Intr-o scurta interventie, purtatorul de cuvant al CNAIR, Alin Serbanescu, a motivat ca decizia s-a luat ca urmare a „neseriozitatii unora din actualii constructori”. „Infiintarea unei companii de antrepriza este o masura luata in urma experientei noastre cu constructorii care isi bat joc de proiecte. Atunci, ca sa nu mai stam la mana lor, vom avea propriul nostru organism. Nu o sa ne ocupam noi sa facem de prima data autostrazi si poduri suspendate, dar, daca va fi nevoie la un moment dat, le vom face si pe acestea”, a subliniat Alin Serbanescu. Oficialul CNAIR a mai afirmat ca unul dintre primele proiecte abandonate de antreprenori si care vor fi definitivate de noua entitate a companiei de stat ce se ocupa de administrarea infrastructurii rutiere este reprezentata de soseaua de ocolire a municipiului Suceava (proiect ce a inceput in anul 2008 si care trebuia sa fie definitivat in 2012). Totodata, Alin Serbanescu a subliniat ca pentru antrepriza de constructii a CNAIR nu se va angaja personal suplimentar, urmand sa se transfere o parte din angajatii actuali.
Ideea existentei unei companii distincte a statului, care sa se ocupe de anumite lucrari de infrastructura rutiera, nu este noua, fiind sustinuta si de fostul director al CNADNR (actuala CNAIR), Catalin Homor. In plus, conform unei ordonante de urgenta (OUG nr. 55/2016), emise de Cabinetul Ciolos, CNADNR a fost impartita in doua entitati distincte: CNAIR si CNIR (Compania Nationala de Investitii Rutiere), aceasta din urma fiind in prezent nefunctionala, desi trebuia sa preia anumite proiecte de sosele de centura, drumuri expres si autostrazi. Intr-un comunicat dat publicitatii la 14 septembrie 2016, membrii Guvernului condus atunci de Dacian Ciolos anuntau ca „noua companie de investitii (CNAIR - n.r.) poate participa cu capital, in conditiile legii, la constituirea de societati comerciale cu obiect de activitate similar sau conex, impreuna cu persoane fizice si/sau juridice, romane si/sau straine pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructura rutiera. De asemenea, poate infiinta sucursale, reprezentante, agentii si alte asemenea subunitati in tara si in strainatate, inclusiv in parteneriat cu Institutiile Financiare Internationale, pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructura de transport. In ceea ce priveste gestionarea proiectelor, CNAIR transfera, in etape, pe o perioada de maximum 3 ani, proiectele de infrastructura de transport rutier catre CNIR. Proiectele care vor fi transferate sunt: modernizarea Centurii Sud Bucuresti; realizarea ringului II din Centura Sud Bucuresti; realizarea autostrazii Sibiu - Pitesti; realizarea autostrazii Targu Mures - Targu Neamt - Iasi - Ungheni; realizarea drumului expres Ploiesti - Buzau - Focsani - Bacau - Pascani. Pana la desfasurarea efectiva a activitatii CNIR, pot fi asigurate servicii suport de catre CNAIR, pe baza de protocol de colaborare incheiat intre cele doua companii”. Astfel, potrivit ordonantei, CNAIR urma sa se rezume, ca obiect de activitate, doar la administrarea infrastructurii rutiere existente. „CNAIR va avea ca obiect principal de activitate intretinerea, repararea, administrarea si exploatarea autostrazilor, drumurilor, variantelor ocolitoare si altor elemente de infrastructura rutiera. Proiectele aflate in implementare, odata ce vor fi finalizate, vor fi transferate catre compania de investitii nou-infiintata, respectiv CNIR”, se mai arata in textul ordonantei.
Insa, pentru a-si putea produce pe deplin efectele, ordonanta trebuie avizata prin vot in Parlament. Astfel, la Camera Deputatilor (for decizional in acest sens), figureaza proiectul de lege PL-x nr. 26/2017, pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - SA si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere SA, precum si modificarea si completarea unor acte normative. Aprobat in Senat, acest proiect legislativ a primit avize de la toate comisiile specializate ale Camerei Deputatilor (cel mai recent, la 14 septembrie 2017) si urmeaza, la un moment dat, sa fie supus votului in plen, iar daca votul va fi favorabil, ordonanta va deveni lege ordinara, dupa promulgarea sa la Presedintie. Informatii suplimentare, la www.cnadnr.ro