Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR SA) a atribuit lucrarile de constructie a sectorului de 3 km din autostrada Bucuresti - Ploiesti care face legatura dintre centura de nord a Capitalei si intrarea in localitatea Moara Vlasiei - zona Petricani (km 0+000 - km 3+325). Lucrarile de executie vor fi realizate de companiile Aktor SA si Euro Construct Trading '98, care vor primi 129,18 milioane de lei (fara TVA) pentru realizarea proiectului. "Acest sector de autostrada va permite desfasurarea circulatiei de la strada Petricani pana la Ploiesti, avand in vedere ca, in acest moment, circulatia se desfasoara intre intersectia cu soseaua de centura a Capitalei (km 7+400) pana la Ploiesti, intre km 3+325 si km 7+400 lucrarile fiind finalizate, dar neputandu-se deschide traficului din cauza lipsei unei racordari cu reteaua existenta de drumuri", se arata intr-un comunicat al CNADNR.
Traseul autostrazii incepe de pe Str. Petricani, in prelungirea Str. Fabrica de Glucoza. Dupa iesirea din Bucuresti, autostrada Bucuresti - Moara Vlasiei este amplasata pe teritoriul administrativ al orasului Voluntari, iar continuarea acestuia se racordeaza la sectorul de autostrada deja construit.
Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni din momentul atribuirii lucrarilor, din care patru luni sunt prevazute pentru proiectare si alte 18 luni pentru executie. Perioada de garantie este de 48 de luni de la data semnarii procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor. Finantarea este asigurata integral de la bugetul de stat.