RO EN
Coșul este gol

BRASOV: Noi investitii de 55 milioane euro pentru retelele de apa si canalizare

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Brasov/ Regiunea Centru”, Etapa I, finantat prin Programul Operational de Infrastructura Mare (P.O.I.M.) , in valoare de 54,8 de milioane de euro, cu TVA, a fost semnat de catre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara in Domeniul Apei din judetul Brasov (A.D.I.D.A.J) si operatorul regional Compania Apa Brasov, urmand a fi semnat si de catre Ministerul Fondurilor Europene.
Contributia financiara este asigurata in proportie de 94% din fonduri ale Uniunii Europene si 6% din fondurile proprii ale Compania Apa Brasov.
La selectarea lucrarilor, consultantii angajati au inventariat necesarul de investitii si, impreuna cu ministerul, le-au selectat pe cele care respecta criteriile de eligibilitate, rezultand investitii in urmatoarele localitati: municipiile Brasov, Sacele, Prejmer, Harman, Feldioara. Precizam ca toate bunurile rezultate (retele, statii, instalatii ) ca urmare a programelor de investitii raman in proprietatea publica a localitatilor respective.
Etapa II a acestui proiect, va fi finantata prin intermediul Programului Operational de Dezvoltare Durabila (P.O.D.D.) , cu o valoare de peste 200 milioane euro, cu TVA.
Lucrarile incluse pentru infrastructura de apa aferente Etapei II sunt:
- Extinderea si reabilitarea retelei de distributie a apei, pe o lungime de aproape 300 km
- Aductiuni de apa potabila, pe o lungime de cca. 75 de km
- 1 decantor lamelar pentru Uzina de Apa Tarlung (pentru atenuarea turbiditatii apei)
- Construirea a 2 rezervoare noi
- Reabilitarea a 7 rezervoare de apa potabila
- Reabilitarea a 7 statii de pompare a apei potabile
- 1 reabilitare de captare a izvoarelor de la Saros (zona Rupea)
- Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local si 1 la nivel regional
Pentru infrastructura de canalizare, lucrarile incluse in Etapa a II-a sunt:
- Extindere si reabilitare a retelei de canalizare, pe o lungime de cca. 200 km
- Conducte de refulare, pe o lungime de cca. 40 km
- Construirea a 63 de statii de pompare a apei uzate
- Realizarea unei instalatii de uscare termica a namolului
- Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local si 1 la nivel regional
Localitatile incluse in Etapa a II-a sunt: municipiile Brasov, Sacele, Codlea, orasele Rupea, Ghimbav, comunele Hoghiz, Prejmer, Harman, Feldioara, Halchiu, Sanpetru, Bod si Homorod.
Reamintim ca, aceste investitii vor contribui atat la dezvoltarea infrastructurii localitatilor mentionate, la atingerea gradului de conformare la cerintele Directivelor europene in materie, cat si la imbunatatirea calitatii vietii locuitorilor din judetul Brasov, prin accesul la servicii de apa si canalizare, conform standardelor europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter