RO EN
Coșul este gol

CLUJ: Obiectiv de 70 milioane de euro, cofinantat din fonduri UE

Un nou proiect in valoare de 70 milioane de euro, pentru care se pot atrage fonduri europene pentru cofinantare in proportie de 85%, se afla in stadiu de pregatire la nivelul judetului Cluj. Mai precis, este vorba despre un obiectiv care ar putea deveni primul din tara noastra care va primi finantare din fonduri UE pentru transportul intermodal, Comisia Europeana fiind deja notificata in acest sens. In cadrul unei conferinte, directorul Aeroportului International Avram Iancu, din Cluj-Napoca, David Ciceo, a afirmat ca s-au realizat o serie de studii de fezabilitate, cofinantate la randul lor de Comisia Europeana si Consiliul Judetean Cluj, in principal pentru constructia unei noi statii de cale ferata in cartierul Someseni, a unei pasarele cu o lungime de 280 de metri ce va permite conexiunea aeroportului cu viitoarea gara, a unei retele de conectare cu principalele artere rutiere si a unui terminal cargo, de marfuri. „In urma realizarii acestui proiect, numarul de pasageri va creste cu aproape 15% pe aeroportul clujean, pentru ca se va facilita transportul acestora de pe o zona extinsa. Intrucat data-limita de depunere a proiectului a fost stabilita la 15 februarie 2015, in vederea urgentarii elaborarii tuturor documentelor necesare, precum si pentru a obtine mai rapid fondurile UE, am propus o asociere inter-institutionala, respectiv intre Consiliul Judetean Cluj, Primaria Cluj-Napoca, Aeroportul Avram Iancu, CFR, Ministerul Transporturilor si CNADNR”, a declarat  David Ciceo. Potrivit conducerii aeroportului, studiul de fezabilitate a costat un milion de euro, jumatate din suma fiind suportata de Comisia Europeana. In conformitate cu acest plan, ar trebui ca fondurile totale (inclusiv neeligibile pentru cofinantare) sa ajunga la circa 83 milioane de euro, din care 13 milioane de euro pentru edificarea terminalului cargo aeroportuar, 15 milioane de euro pentru noua gara din Someseni, la care se vor adauga alte 26,5 milioane de euro necesare edificarii terminalului cargo feroviar, inca 6,8 milioane de euro fiind destinate unui parc fotovoltaic. Studiul mai propune realizarea unei legaturi pietonale suspendate dintre noua gara si aeroport (care va costa 12 milioane de euro), a cailor de acces auto pentru interconectarea retelei rutiere cu gara (4,5 milioane de euro) si constructia unei centrale de cogenerare (4,4 milioane de euro). Desi la nivelul institutiilor exista o anumita opozitie pentru acest proiect, directorul aeroportului spera ca, pana in februarie 2015, asociatia sa fie constituita, iar documentatia sa fie definitivata, pentru a primi acceptul oficialilor europeni. Informatii suplimentare, la www.airportcluj.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter