Consortiul de investitori imobiliari Forte Partners anunta inceperea lucrarilor de constructie la proiectul imobiliar The Bridge, situat in zona podului Basarab din Bucuresti, pe amplasamentul fostei fabrici de paine Spicul. Investitia in prima cladire (2S+P+10E si o suprafata inchiriabila bruta de peste 36.000 mp) a complexului de birouri se ridica la 60 milioane de euro, valoarea totala a investitiei apropiindu-se de 100 milioane de euro. Potrivit dezvoltatorilor, primul imobil va fi inaugurat in luna septembrie 2017, lucrarile la cea de-a doua cladire urmand a fi incepute cand prima va fi inchiriata in proportie de 50%. "Este un moment bun pentru inceperea lucrarilor. Vrem sa finalizam structura de rezistenta a primei etape pana in iarna acestui an. In prezent, suntem in discutii cu mai multi posibili chiriasi si, chiar daca nu am semnat inca niciun contract, suntem increzatori ca totul va merge conform planului. Vom demara constructia celei de-a doua cladiri cand prima va fi inchiriata in proportie de 50%", a declarat Geo Margescu, fondator si CEO al Forte Partners.
Dezvoltatorul a obtinut recent autorizatia de construire pentru The Bridge, pentru executia lucrarilor de fundatie fiind selectata compania SBR Soletanche Bachy Fundatii (parte a grupului francez Vinci). Antreprenorul general al lucrarilor va fi stabilit in lunile urmatoare. Planurile de arhitectura au fost elaborate de compania Epstein Architecture & Engineering. "The Bridge este proiectat luand in calcul ultimele tendinte la nivel mondial in materie de cladiri ecologice, viitorul centru de afaceri urmand sa fie certificat LEED Gold. Viitori chiriasi vor beneficia de reduceri importante ale costurilor de mentenanta datorita investitiei dezvoltatorului in sisteme performante care scad consumul de energie termica si electrica", a declarat Randy Tharp, Managing Director al biroului din Romania al grupului nord-american Epstein.
Finantarea proiectului va fi sustinuta printr-un credit bancar.
Forte Partners detine terenuri pentru dezvoltari imobiliare planificate pentru 4-5 ani
In prezent, Forte Partners detine in portofoliu terenuri pentru dezvoltarea ulterioara de proiecte, pe care Geo Margescu le considera "interesante" si care vor asigura consolidarea companiei pe piata imobiliara din Romania in urmatorii 4-5 ani. "Mai avem un PUZ avizat pentru dezvoltarea pe unul dintre terenurile detinute in Bucuresti. In 2017 estimam ca vom mai demara un nou proiect, dar nu am decis inca pe care. The Bridge este o investitie foarte mare, ce va reprezenta principala noastra preocupare in perioada urmatoare", a mai spus Geo Margescu.
Ansamblul The Bridge este localizat pe Sos. Orhideelor nr. 15, in apropierea Pasajului Basarab si va avea o suprafata totala supraterana de 56.380 mp.
***
Forte Partners este un grup de investitori cu experienta in mediul de afaceri local, printre actionari numarandu-se familia Jabra, Ionut Dumitrescu si Geo Margescu. In portofoliul Forte Partners se regasesc proiectele de birouri Stefan cel Mare si The Bridge, precum si terenuri pentru proiecte viitoare in zone ca Barbu Vacarescu si pasajul Basarab. Modelul de afaceri vizat de companie vizeaza achizitia unor terenuri strategic pozitionate, dezvoltarea de proiecte "state of the art", vanzarea lor si reinvestirea profitului in noi obiective, atat in sectorul office, cat si in cele de retail si rezidential.