Dezvoltatorul Maurer Imobiliare a inceput, in august, lucrarile de constructii aferente celei de-a cincea etape de dezvoltare a ansamblului Avantgarden3, din Brasov. In aceasta faza vor fi ridicate 6 cladiri (S+P+9E), pe un teren de 1,2 hectare. Pana in prezent, in primele patru etape au fost construite circa 5.000 de locuinte.
Cu aceasta etapa, Maurer lanseaza si conceptul de «Apartamente multifunctionale», cu elemente inovatoare de design. Acestea vor include pat matrimonial care se ridica la nivelul plafonului transformand dormitorul intr-un alt spatiu util pe timpul zilei: birou de lucru, camera de zi, spatiu de joaca pentru copii, spatiu pentru fitness sau orice alta incapere spatioasa. Cu o simpla apasare a unui buton, patul se va ridica la nivelul plafonului si se va obtine, astfel, mai mult spatiu in camera. Peretii interiori dintre incaperile principale vor fi mobili si toate apartamentele multifunctionale din faza V vor beneficia de terase cu suprafete duble comparabil cu cele din etapele anterioare.
"Apartamentele multifunctionale ofera, astfel, confort fizic prin maximizarea spatiului din locuinta datorita patului mobil, experienta de locuire intr-un spatiu nelimitat, datorita peretilor mobili si zone de relaxare generoase datorita teraselor cu suprafata intre 10 si 76 mp. De asemenea, peretii interiori dintr-un astfel de apartament multifunctional au o inaltime de 2,60 m (mai mare decat inaltimea standard a apartamentelor), lucru care contribuie la cresterea calitatii vietii si a sanatatii clientilor prin sporirea volumului de oxigen din apartament", arata o comunicare Maurer.
Pana in prezent, compania a dezvoltat circa 8.000 de apartamente si are in plan constructia altor circa 6.000.