Ministrul Educatiei, Ligia Deca, si presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, au semnat vineri 25 august, la Oradea, contractul de finantare pentru Campusul Scolar pentru Invatamant Dual, o investitie a Consiliului Judetean Bihor.
Semnarea contractului a avut loc la Campus, unde au fost prezenti si primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, rectorul Universitatii din Oradea, Constantin Bungau, inspectorul scolar general, Horea Abrudan, parteneri in acest proiect, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Mircea Malan, si reprezentantii firmei de constructii.
Campusul Dual reprezinta un parteneriat intre invatamantul preuniversitar, invatamantul universitar, autoritatile publice locale si mediul privat.
„Vedem practic cum ruta duala completa, adica apropierea scolii de mediul privat, devine o realitate. Pentru noi este minunat ca primul contract se poate semna in interiorul unui campus dual care este aproape gata. Aici este meritul autoritatilor publice locale din judetul Bihor pentru faptul ca mobilizarea a fost una deosebita, iar importanta acestui subiect a fost inteleasa cu mult inainte de lansarea liniei de finantare dedicata. Este simbolic ca semnam primul contract aici, pentru ca peste 40% dintre elevii inscrisi in ruta duala in Romania se regasesc in judetul Bihor”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educatiei.
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat: „Acesta este un moment important pentru invatamantul profesional din Oradea si din judetul Bihor. Vreau sa-i multumesc doamnei ministru Deca pentru ca ne-a vizitat cu ocazia semnarii contractului de finantare si pentru sprijinul acordat. Le multumesc, de asemenea, partenerilor nostri publici si privati.”
Dupa semnarea contractului de finantare, vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor, Mircea Malan, i-a prezentat doamnei ministru Campusul din Oradea, aflat la un stadiu de executie de 95%.
„Campus Oradea este un proiect important atat pentru dezvoltarea judetului, cat si pentru viitorul copiilor nostri. Ne dorim ca elevii sa nu mai aleaga sa isi construiasca un viitor dincolo de granitele tarii, ci sa ramana acasa, unde pot avea locuri de munca ce le pot garanta venituri pentru un trai bun”, a punctat vicepresedintele Consiliului Judetean Bihor.
Finantarea pentru Campusul Scolar pentru Invatamant Dual va fi asigurata prin Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Componenta 15 - Educatie, Reforma 4 - Crearea unei rute profesionale complete pentru invatamantul tehnic superior.
Proiectul are o valoare totala de 147.009.818 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane euro, cu TVA. Contributia proprie a Consiliului Judetean Bihor la valoarea eligibila a proiectului este de 20.841.983 lei, fara TVA, reprezentand 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.
In cadrul vizitei, ministrul Educatiei a avut o serie de intalniri cu angajatorii care fac parte din consortiul pentru Campusul Scolar, cu mediul universitar din Oradea si mediul preuniversitar.
Consortiul este format din 18 membri: Consiliul Judetean Bihor (lider de proiect), Primaria Municipiului Oradea, Inspectoratul Scolar Judetean Bihor, Universitatea Oradea, cinci unitati de invatamant - Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brancusi” Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Alesd si Liceul Tehnologic „Unirea” Stei - si noua companii private si asociatii - SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics Romania SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociatia Bihor West Professional si Asociatia Firmelor Bihorene.
Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanica, constructii, instalatii si lucrari publice, electromecanica, electronica si automatizari si chimie industriala. Elevii vor beneficia de o bursa lunara cuprinsa intre 400 si 1.000 de lei, cazare gratuita, trei mese pe zi si decontarea transportului.
In Campus vor fi functionale laboratoare, ateliere de practica pentru diferite specializari, sali pentru invatamantul teoretic, un camin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantina, cabinete medicale, bazin de inot si sala de sport.