RO EN
Coșul este gol

LINDAB: Tendinta de contractie a activitatii din Romania, in trimestrul al doilea

Vanzarile raportate de subsidiarele din regiunea Europei Centrale si de Est (ECE) ale producatorului suedez de profile metalice si sisteme pentru ventilatii - Lindab s-au stabilizat, in trimestrul al doilea din 2015, la un nivel similar celui din aceeasi perioada a anului trecut, majoritatea pietelor inregistrand trenduri pozitive de dezvoltare, cu exceptia Romaniei. Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al companiei, in perioada aprilie-iunie 2015 au fost inregistrate exporturi semnificative in Belarus si Azerbaidjan, acestea compensand partial activitatea din celelalte tari din ECE si Comunitatea Statelor Independente (CSI). Astfel, afacerile totale raportate de Lindab pentru regiunea ECE/CSI in intervalul analizat s-au situat la 370 milioane de coroane suedeze - SEK (circa 39,5 milioane de euro), in scadere usoara (-2%) fata de nivelul din trimestrul al doilea al anului trecut. Totusi, datorita activitatii sustinute din primele trei luni din 2015, datele corespunzatoare pentru semestrul intai din regiune indica o crestere cu 1,6% fata de aceeasi perioada din 2014, pana la 654 milioane SEK (70 milioane de euro). "In cadrul diviziei de sisteme de ventilatii am inregistrat, in intervalul aprilie-iunie 2015, cinci comenzi de mari dimensiuni, de peste 10 milioane SEK (un milion de euro), in Romania, Algeria, Elvetia, Rusia si Polonia", se arata in documentul citat.
La nivel de grup, datele pentru intervalul aprilie-iunie 2015 indica o crestere de 9% fata de perioada corespunzatoare din 2014, pana la 1,9 miliarde SEK (203,2 milioane de euro), din care venituri de 1,7 miliarde SEK (181,8 milioane de euro) au fost generate de divizia de profile si diferenta de 208 milioane SEK (22,2 milioane de euro), de cea de ventilatii. Profitul operational al perioadei s-a cifrat la 110 milioane SEK (11,7 milioane de euro).
La o baza de raportare semestriala, vanzarile raportate de grupul Lindab in intervalul ianuarie-iunie 2015 indica o majorare de 10% fata de aceeasi perioada din 2014, pana la 3,6 miliarde SEK (385 milioane de euro), in conditiile unui profit operational de 164 milioane SEK (17,5 milioane de euro).
In 2014, grupul suedez a inregistrat afaceri totale de 7 miliarde SEK (750 milioane de euro).
Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului Finantelor Publice, subsidiara Lindab Romania a raportat o cifra de afaceri anuala de 74,1 milioane de lei (16,7 milioane de euro) in 2014, in crestere cu 10% fata de nivelul de 68,4 milioane de lei (15,5 milioane de euro) din 2013, lucrand, in medie, cu 100 de angajati.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter