In urma consultarii membrilor Colegiului Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), presedintele asociatiei, ing. Cezar Petre, a anuntat ca Adunarea Nationala a CTDS se desfasoara sambata, 4 noiembrie 2017, in intervalul orar 9.00 - 16.00, la Hotelul Rin din Otopeni. Evenimentul, aflat la cea de-a doua editie, reuneste si de aceasta data numerosi specialisti activi in domeniul dirigentiei de santier, urmand a fi discutate o serie de subiecte de stricta actualitate.
Potrivit platformei-program a organizatiei, „Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier a aparut ca o necesitate pe piata constructiilor, unde numarul mare de specialisti in constructii aduce nevoia unei corecte reprezentari, dar si pentru stabilirea unor procese care sa duca la cresterea calitatii serviciilor prestate”. Organizatia isi propune, astfel, printre alte aspecte definitorii, ce vor fi cu siguranta reiterate la adunarea nationala a membrilor sai, cresterea gradului de pregatire a membrilor CTDS, prin asigurarea de cursuri de instruire si formare profesionala; reprezentarea intereselor dirigintilor de santier; asigurarea de suport in vederea imbunatatirii legislatiei si reglementarilor tehnice ce vizeaza sectorul constructiilor; dezvoltarea de proceduri care sa duca la o abordare unitara in domeniul calitatii in constructii. De asemenea, CTDS are ca scop principal verificarea calitatii lucrarilor executate pentru realizarea constructiilor si a interventiilor la constructiile existente, pentru care se emit, in conditiile legii, autorizatii de construire sau de desfiintare. Conducerea colegiului reaminteste faptul ca aceasta verificare este obligatorie si se efectueaza de catre investitori prin diriginti de santier autorizati, angajati ai investitorilor si prin responsabili tehnici cu executia autorizati, angajati ai executantilor.
***
Din cele mai recente date statistice puse la dispozitie de Inspectoratul de Stat in Constructii - ISC rezulta ca profesia de diriginte de santier este relativ stabila. Practic, in Registrul Dirigintilor de Santier autorizati de ISC figureaza 14.784 de persoane, din toata tara, comparativ cu 14.447 de specialisti, in august a.c. Mai mult, la cea mai recenta sesiune de examene, din iulie 2017, s-au prezentat specialisti ce doreau sa obtina diploma de diriginte de santier inclusiv pentru anumite domenii punctuale de autorizare. De exemplu, la nivelul Inspectoratului Regional de Constructii (IRC) Bucuresti-Ilfov s-au prezentat sase persoane (din care numai doua au fost admise), pentru domeniul de autorizare „Consolidare si restaurare monumente istorice - toate categoriile de importanta”. Insa, in cazul constructiilor civile, industriale si agricole - categoria de importanta D, au sustinut examenul 19 candidati, din care sapte au fost admisi. Insa, cei mai multi candidati care s-au programat pentru a fi prezenti in sala de examinare a IRC Bucuresti-Ilfov, mai precis 63 de persoane (din care 18 admise), au urmarit sa devina diriginti de santier pentru domeniul de autorizare: „Constructii civile, industriale si agricole, categoria de importanta C”. In urma contestatiilor depuse dupa derularea sesiunii de examinare din iulie a.c., pe raza IRC Bucuresti-Ilfov au mai fost admise, ca diriginti de santier, sapte persoane, ceea ce inseamna ca, in total, IRC Bucuresti-Ilfov a desemnat, in urma promovarii examenului si solutionarii contestatiilor, 34 de noi diriginti de santier.
Totodata, trebuie mentionat si ca procedurile ISC permit inclusiv autorizarea fara examen, cu aprobarea comisiei de autorizare, pentru solicitantii cetateni romani sau cetateni ai altui stat membru UE sau SEE care indeplinesc conditiile privind nivelul de studii si experienta profesionala, detin un titlu de cadru didactic universitar si apartin unei institutii de invatamant superior si desfasoara activitati didactice si de cercetare in unul dintre domeniile/subdomeniile de autorizare prevazute intr-o procedura speciala a ISC. De asemenea, sunt scutiti de examen solicitantii cetateni romani sau cetateni ai altui stat membru UE sau SEE care detin un titlu stiintific de doctor in domeniul fundamental „stiinte ingineresti”, in unul dintre domeniile/subdomeniile de autorizare prevazute in procedura respectiva (sau un document echivalent obtinut in UE sau SEE). Pentru mai multe informatii cu privire la Adunarea Nationala a CTDS, click aici!